Pagini

Faceți căutări pe acest blog

21 septembrie 2014

Moschino Femme-Moschino





Fiind facut in 1987 si cu un alai nesfarsit de note, nu am avut mari asteptari de la acest parfum. Patchouli, listat in notele finale, te izbeste in nas de la prima adulmecare. Combinat cu galbanum,  da ceva foarte opulent si aspru care te arunca in focurile iadului. Este de o opulenta desantata.
Opium, Youth Dew sau Obssesion,cu care este adesea comparat si nu stiu de ce, mi se par niste parfumuri blande, angelice. Exista totusi un parfum care a avut un efect asemanator asupra mea : Samsara EDP de la Guerlain. Dar parca nu-i ajungea opulenta, mai este si dulce. Imi aduce aminte de drogheriile din anii 70. Aveau un miros tipic dat de amestecarea notelor de la parfumurile vandute la litru. Nici nu stiu de ce s-a mai chnuit creatorul lui sa mai adauge si alte note caci ele sunt inutile, nu se simt, caci sunt total acoperite de patchouli. Dintre flori nu simt decat un strop de ylang-ylang.  In timp, isi mai pierde din opulenta, devine mai moale si mai bland, dar mirosul nu se prea schimba. Atrag atentia ca licoarea despre care vorbesc este apa de toaleta. Bine ca nu s-au mai chinuit sa faca si o apa de parfum. Mie mi se pare un parfum anacronic in 2014. Ma intreb daca se mai produce sau se vinde inca stocul din 1987. Dar poate am eu o defectiune olfactiva caci pe fragrantica se vorbeste despre acest parfum ca despre o nestemata. Vad ca unii il recomanda ca parfum de zi, ba chiar exista cazuri, e drept putine, care  il recomanda ca parfum de vara. E mare gradina lui Dumnezeu si este loc pentru toata lumea. Totusi, daca se mai produce aceasta bomba nucleara, ce-au avut cu dragalasul si sagalnicul Couture! de l-au intrerupt ? Il recomand in scop terapeutic anosmicilor. Cu siguranta isi vor recapata mirosul :)

Numele parfumului: Moschino Femme
Casa: Moschino  
Concentratie: EDT
An de aparitie: 1987
Creator: 
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: galbanum, galbenele, frezie, caprifoi, pruna
note de mijloc: nucsoara, garoafa, gardenie, piper, ylang ylang, trandafir
note finale: ambra, mosc, vanilie, santal, patchouli


Aprecieri personale
Intensitate: foarte opulent, cu siaj pe masura
Persistenta: longeviv
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 5/10  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.