Miracle So Magic ! a aparut in 2008, la 8 ani dupa Miracle. Nu stiu de ce nu i-au dat alt nume caci parfumul are si alt creator si nu are nici cea mai mica legatura cu editia princeps. Chestia asta creeaza confuzii. In cazul de fata, parfumul este comparat si, si mai grav, asemanat cu Miracle.
Pagini
Arhivă blog
- oct. 2018 (2)
- mar. 2018 (1)
- feb. 2018 (2)
- oct. 2017 (1)
- aug. 2017 (7)
- sept. 2016 (3)
- aug. 2016 (8)
- iul. 2016 (5)
- iun. 2016 (9)
- mai 2016 (10)
- apr. 2016 (9)
- mar. 2016 (27)
- feb. 2016 (40)
- ian. 2016 (22)
- dec. 2015 (61)
- nov. 2015 (62)
- oct. 2015 (2)
- sept. 2015 (2)
- aug. 2015 (2)
- iul. 2015 (15)
- iun. 2015 (59)
- mai 2015 (10)
- apr. 2015 (26)
- mar. 2015 (24)
- feb. 2015 (39)
- ian. 2015 (19)
- dec. 2014 (7)
- nov. 2014 (17)
- oct. 2014 (26)
- sept. 2014 (79)
- aug. 2014 (58)
- iul. 2014 (4)
- iun. 2014 (43)
- mai 2014 (23)
- apr. 2014 (48)
- mar. 2014 (68)
- feb. 2014 (60)
- ian. 2014 (55)
- dec. 2013 (15)
- nov. 2013 (12)
- oct. 2013 (5)
- iun. 2013 (10)
- mai 2013 (8)
- apr. 2013 (33)
- mar. 2013 (22)
- feb. 2013 (23)
- ian. 2013 (35)
- dec. 2012 (38)
- nov. 2012 (25)
- oct. 2012 (53)
- sept. 2012 (39)
- aug. 2012 (2)
- iul. 2012 (2)
- iun. 2012 (3)
- mai 2012 (13)
- apr. 2012 (47)
- mar. 2012 (50)
- feb. 2012 (89)
- ian. 2012 (44)
Faceți căutări pe acest blog
28 februarie 2014
Miracle So Magic!-Lancome
Miracle So Magic ! a aparut in 2008, la 8 ani dupa Miracle. Nu stiu de ce nu i-au dat alt nume caci parfumul are si alt creator si nu are nici cea mai mica legatura cu editia princeps. Chestia asta creeaza confuzii. In cazul de fata, parfumul este comparat si, si mai grav, asemanat cu Miracle.
Truth-Calvin Klein
Parfumurile brandurilor americane, mai ales Calvin Klein
si Estee Lauder, le recunosti lesne caci au cateva chestii tipice: curatenia, individualitate bine subliniata, ingrediente de
calitate. Multe dintre parfumurile lor sunt absolut inconfundabile, cu multa
personalitate, drept pentru care pot deveni parfumuri semnatura.
Pink Sugar-Aquolina
Marturisesc ca am avut o curiozitate fata de acest parfum, caci cu el
brandul anonim Aquolina a facut vanzari uriase, parfumul fiind adulat de
pustimea contemporana.
27 februarie 2014
Boudoir-Vivienne Westwood
Am vrut sa probez de multa vreme Boudoir caci circula pe net multe povesti si
descrieri incitante despre el. Doar aldehidele enumerate in lista oficiala de
note ma cam speriau si-mi temperau curiozitatea. Despre creatorul parfumului,
Martin Gras, nu stiu nimic, e primul dintre parfumurile lui pe care il miros.
De altfel, nici nu are prea multe. Parfumul este destul de greu de descris.
Marturisesc ca l-am mirosit de trei ori pana sa fiu in stare sa scriu oarece
despre el. Parfumul este unul de creatie
in chip evident, iar nasul care l-a facut imi pare unul foarte talentat caci
parfumul are o evolutie absolut spectaculoasa. Numele parfumului este foarte
potrivit, dar putea sa se numeasca si Moulin Rouge si Bordel de Lux. Cu asta
cred ca am lamurit cat de cat tema parfumului: femeia. E o femeie fatala care
te atrage cu tot ce poate si te imobileaza precum o caracatita. Nu stiu daca e
frumoasa caci are toata recuzita de farmece pe ea: farduri, fond de ten, pudra,
parfum, desuuri provocatoare. Utilizeaza toate armele din dotare si biruieste
orice inamic.
Dar sa vedem parfumul. Primul fas iti aduce un nor aldehidic si
un miros generic floral. E un miros cam ascutit, usor frivol si strident, numai
bun sa atraga privirile, sa devina obiect de interes. Nu sunt aldehide din alea
ucigatoare, aducatoare de asfixie si dureri de cap, sunt tolerabile, Dupa ce-si
pierde ascutimilie aldehidice, se transforma intr-un floral retro, elegant si destul
de cuminte. As zice de tip burghez. Sunt multe flori anonime. Spun anonime caci
ele isi topesc individualitatea intr-un buchet ametitor, dens, lasciv si
lipicios. Sunt flori usor fanate, aproape de scuturare, dar captivante. Nu
mi-am batut capul sa le identific, cred ca e cam greu. Poate e o zambila si o
garoafa, poate altii simt mai multe. Parfumul are ceva dracesc si parsiv in el.
Pe mine ma captiveaza desi nu pot sa zic ca imi place. Incet, se insinueaza o
nota animalica care nu este urata, are ceva atractiv in ea. Unii vorbesc de
transpiratie, eu nu as zice. E un miros de femeie alergata sau usor nadusita,
dar nu este dezagreabil. Alergata de cine? Nu stim. Parfumul degaja efectiv
caldura umana. De la iris se simte si un miros de ciorapi incinsi. Parfumul
este destul de dulce, dar nu pot spune ca este prea dulce, e suportabil. Mai
interesanta decat opinia mea cred ca ar fi cea a unui barbat confruntat cu
subiectul Boudoir. Uneori nici nu mai miroase a parfum, ci a crema hidratanta
sau unt de corp, parfumul insusi devenind cremos. Alteori simti peste flori
polen si miere. Urmeaza o faza absolut letala. Parfumul, deja un floral
intoxicant, se murdareste. Responsabil este tutunul. Sa nu va imaginati tutun
de pipa select sau tutun de tigara fumeganda. Este miros de frunza de tutun
pusa la uscat, e semiverde si, cu putina imaginatie, iti poate aduce aminte chiar
de urina. Tutunul asta copleseste tot parfumul si anihileaza florile. E faza
cea mai "delicata" a parfumului. Pana acum
a fost cum a fost, dar acum incepe greul pentru purtator. Nu pot sa va mint si sa
va spun ca miroase frumos, dar pot sa va consolez si sa va spun ca am mirosit o
urina mult mai realist redata macar in doua alte parfumuri care cu greu pot fi
intrecute. In cazul de fata e doar tutun amestecat cu miere. Florile si-au dat
obstescul sfarsit, s-au scuturat. Doar o
narcisa se iteste din marea de tabac, dar si narcisa este indolica. Dar cred ca, deja, am scris prea mult si am devenit
plictisitoare, asa ca ma opresc caci ce a fost important am spus. Urmeaza
agonia. Parfumul este de testat caci este foarte interesant. De purtat… il
poarta cine poate. Categoric, nu e genul meu.
Numele parfumului: Boudoir
Casa: Vivienne Westwood
Concentratie: EDP
An de aparitie: 1998
Creator: Martin Gras
Gen: feminin
Descriere
oficiala:
note de varf: aldehide, neroli, galbenele, zambila,
bergamota
note de mijloc: coriandru, garoafa, iris, iasomie,
trandafir, narcisa, cardamom
note finale: santal, patchouli, scortisoara, vanilie,
tutun
Aprecieri personale
Intensitate: opulent, cu siaj destul de pronuntat
Persistenta: ore in sir, nenumarate
Flacon: conceput de Fabrice Legros, vezi fotografia
Evaluare: 7/10
For Her Iridescent EDP-Narciso Rodriguez
For Her a fost lansat in 2004,
ulterior , in 2006, a iesit varianta EDP. Varianta Iridescent din 2010 este combinatie
minimalista de mosc cu neroli si un strop de osmanthus, cremoasa, feminina,
senzuala, romantica (i se potriveste perfect culoarea roz). Parfumul este
foarte fragil si pare a fi un parfum de intimitate si aducator de vise
frumoase. Ai zice ca este o
bijuterie.
Miss Dior Blooming Bouquet-Christian Dior
Banuiesc ca acest parfum ar trebui sa semene cu varianta Miss Dior Cheri Blooming Bouquet din 2011 caci cele doua parfumuri au notele aproape identice. Totusi ii lipseste o nota cheie din final: patchouli.
26 februarie 2014
Brit Rhytm/ Women-Burberry
Brit Rhytm nu are nimic de-a face cu varianta initiala de Brit, e cu totul alt parfum. E creat de doi parfumieri care au facut cele mai bune parfumuri ale casei Burberry, Nathalie Cetto si Antoine Maisondieu.
Noutatile lui februarie
E musai sa iesiti la shopping caci iar sunt destul de multe noutati pe care le puteti proba. A aparut mult asteptatul Alien nou, dar nu este chiar atat de extraordinar cum spune numele. Daca ai varianta princeps, nu as zice ca este de cumparat. Diferenta este in notele de varf, care sunt citrate, avand si oarece ceai. Apoi este mai diluat. Heliotropul din notele de mijloc nu prea schimba nimic.
De la Burberry au iesit varianta feminina si cea masculina Brit Rhytm. Pe cel masculin nu l-am testat. Pe cel feminin l-am mirosit pe blotter. Initial mi-a parut un iris cam aspru si rece, ulterior s-a deschis foarte frumos. Abia astept sa-l pun pe piele caci mi-a parut cel mai interesant dintre cele probate azi. Voi reveni cu o recenzie.
De la Dior a iesit Miss Dior Blooming Bouquet. Primele note sunt suave si angelice, ulterior devine cam confuz. O sa-l probez acasa si va spun mai multe.
A iesit si un Roberto Cavalli nou , cu o culoare incendiara, foarte opulent, cam ca toate parfumurile casei. Mie imi miroase a detergent de rufe.
Givenchy a scos un nou flanker, Very Irresistible L'Eau en Rose. Parca e facut de un copil. Are numai trandafir turcesc cap-coada, dar cine iubeste trandafirul ar putea sa-l placa.
De la Kenzo e o serie de 3 parfumuri, seria se numeste Couleur. Sunt aparute unul galben, unul roz si unul violet. Unul mi s-a parut foarte prost, doua mai bunicele. Trebuie sa le mai probez ca nu m-am lamurit.
De la Burberry au iesit varianta feminina si cea masculina Brit Rhytm. Pe cel masculin nu l-am testat. Pe cel feminin l-am mirosit pe blotter. Initial mi-a parut un iris cam aspru si rece, ulterior s-a deschis foarte frumos. Abia astept sa-l pun pe piele caci mi-a parut cel mai interesant dintre cele probate azi. Voi reveni cu o recenzie.
De la Dior a iesit Miss Dior Blooming Bouquet. Primele note sunt suave si angelice, ulterior devine cam confuz. O sa-l probez acasa si va spun mai multe.
A iesit si un Roberto Cavalli nou , cu o culoare incendiara, foarte opulent, cam ca toate parfumurile casei. Mie imi miroase a detergent de rufe.
Givenchy a scos un nou flanker, Very Irresistible L'Eau en Rose. Parca e facut de un copil. Are numai trandafir turcesc cap-coada, dar cine iubeste trandafirul ar putea sa-l placa.
De la Kenzo e o serie de 3 parfumuri, seria se numeste Couleur. Sunt aparute unul galben, unul roz si unul violet. Unul mi s-a parut foarte prost, doua mai bunicele. Trebuie sa le mai probez ca nu m-am lamurit.
Air-Oriflame
Nu i-as fi facut parfumului astuia nicio recenzie, dar aveam nevoie de un flacon pentru un decant. Am mai incercat o data sa-l miros si am renuntat. Este o chimie ieftina care vrea sa creeze un floral- fructat.
25 februarie 2014
Legende Special Edition 2013- Mont Blanc
Editia speciala din 2013 a
lui Legende este destul de asemanatoare
cu cea din 2012, notele sunt cam aceleasi, diferenta consta mai mult in dozajul
ingredientelor. Inceputul parfumului este de exceptie: o explozie de prospetime
rece ca gheata, dar dulce. Este superba combinatia de ghimbir cu menta si cu
lavanda.
24 februarie 2014
Madison schimba garderoba
Am primit azi un email de la Madison in care anunta ca va renunta la unele branduri (nu pomeneste care ar fi astea), drept pentru care prudusele lor se vor vinde la preturi sensibil mai mici in perioada 12 februarie-8 martie. Fara alte precizari, iar pe site nu apare nimic care sa semene cu acest anunt. Au un stil....Ori informezi omul, ori il lasi in pace si nu-l mai deranjezi. Apoi azi este 24 februarie. Cred ca le-au trebuit 12 zile ca sa conceapa mesajul asta lamuritor. Pe FB scrie ca a inceput din 12 februarie in magazin. Sa inteleg ca nu e valabila chestia si pentru cei din provincie care cumpara online?
Oudh Al Mubakhhar-Rasasi
Mama, mama, cea de-a oud! Penetrant, intens, medicinal, un
oud arabesc de data aceasta, nu unul edulcorat, adaptat la gusturile europene.
El este amestecat cu trandafir, dar, biata floare, este realmente coplesita.
Parfumul, as zice ca este pentru oameni puternici, eu, ca femeie, nu cred l-as
putea purta. Dar, asa cum este el, tre sa recunosc, are un aer de noblete,
fiind mult mai bun decat alte parfumuri ale casei Rasasi pe care le-am probat
si care mi-au parut mai proaste, desi erau cam la acelasi pret (derizoriu!).
Rose Absolue-Yves Rocher
Parfumul, spre
deosebire de cele mai multe care incep apetisant, are un debut cu miros chimic
de trandafir, punga de plastic si oarece
scortisoara, fiind bland si dulceag. Atat de bland incat ai zice ca este obosit.
23 februarie 2014
Curve Chill for Him- Liz Claiborne
Inca nu am vazut un parfum semnat de 4 parfumieri. Cred ca fiecare a pus o picatura in eprubeta. Poate de aia, ca a avut prea multi parinti, nu a iesit nimic de capul lui.
22 februarie 2014
Black Cashmere-Donna Karan
Parfumul are recenzii foarte bune, dar mie imi pare mult supraevaluat. Eu il gasesc interesant, ai zice ca e un parfum de nisa, dar e genul de parfum pe care nu prea ai unde sa-l porti caci este prea putin urban. Ar merge sa-l pui pe tine undeva intr-o cabana, la munte, dormitand invelit in paturi in fata unui semineu. E un parfum intunecat, oarecum misterios, care are un miros de ambra si de lemn ars.
21 februarie 2014
In Black-Jesus del Pozo
In Black este
recomandat, de obicei, ca fiind un parfum ieftin, dar bun. Marturisesc ca
recomandarile frecvente m-au facut curioasa, asa ca am purces la cumpararea
unui esantion. Asta si pentru ca, uneori, Christine Nagel te surprinde cu un
parfum bun, apoi mai stiu un parfum Jesus del Pozo ieftin, dar bine facut: Esencia de Duende. Parfumul este asemanat cu Delices de la Cartier, care este semnat de aceeasi parfumiera. Seamana putin, dar Delices este un parfum mai fin.
Vanille Givree des Antilles-La Maison de la Vanille
Vanille Givree are o deschidere dulce, cu mult
patchouli si oarece citrice, desigur, invadate de vanilie. In notle de varf prezinta
asemanari si cu Innocent si cu Angel de la Thierry Mugler, fara a fi identic cu
niciunul.
19 februarie 2014
Escape-Calvin Klein
Nu stiu de ce nu
am probat parfumul asta niciodata, banuiesc ca flaconul lui banal nu m-a atras.
In plus, nu ma omor dupa parfumurile acestui brand. Parfumul este ciudat si
destul de insolit, are o personalitate distincta si este greu sa gasesti ceva
asemanator.
Idylle Eau Sublime-Guerlain
Nu mi-a placut Idylle editia princeps din 2009. Intre timp au aparut inca vreo 5 flankere pe care deja le incurc, astfel ca niciodata nu tin minte pe care le-am probat. Stiu ca una dintre variante mi-a placut si speram sa fie asta, dar nu este. Nu prea inteleg de ce acest parfum este incadrat in categoria chypre floral. In esenta lui este un parfum acvatic floral.
18 februarie 2014
Emporio Armani Night She-Giorgio Armani
Pandesc de multa
vreme acest parfum. El si inca vreo doua de la Armani au disparut total din
parfumerii, chiar si din magazinele online. Ambalajul rosu si provocator, la fel si
numele, sunt foarte inselatoare. Eu am crezut tot timpul ca este un parfum de
seara, senzual, dar am fost in totala eroare.
Musk for Women-Jovan
Am cumparat din
curiozitate un esantion de Musk pentru ca eram intrigata de comentariile
laudative pentru acest parfum care are un pret derizoriu. Sincer, nu stiu ce
este de laudat la el.
17 februarie 2014
Lou Lou- Cacharel
Lou Lou si Eden
sunt parfumuri surori dupa tata: Jean Guichard. S-au nascut cam in aceeasi
epoca, la 6 ani distanta. Prezinta si niste asemanari exterioare: niste
flacoane urate tare si stridente in care te gandesti ca ar putea fi orice,
numai parfum nu.
Fantasy- Britney Spears
Dupa ce am citit
recenziile de pe Fragrantica.com despre acest parfum, am banuit ca e un parfum ieftin,
girly, modern, “bolnavicios de dulce”, dar delicios, care il are pe vino
incoace.
Flower by Kenzo Essentielle-Kenzo
Pe mine Alberto
Morillas m-a cucerit definitiv cu Flower, editia princeps. Nu credeam ca
parfumul poate fi facut mai bun, dar iata ca acest Flower Essentielle reuseste
sa-si depaseasca predecesorul.
Ivoire-Pierre Balmain
Parfumul Ivoire a
aparut in 1979. In 2012 venerabilul a fost relansat intr-o varianta moderna,
noua compozitie datorandu-se lui Michel Almairac si Jacques Flori. Chiar daca
mai exista nostalgici multi care plang dupa varianta 1979, noua versiune a fost
bine intampinata si a placut chiar unora atasati sufleteste de vechiul parfum,
unii gasindu-l chiar mai bun.
16 februarie 2014
Belle Cherie-Fragonard
Belle Cherie un parfum floral-fructat modern care-ti da impresia de deja vue din primul moment. Debutul e chiar frumos prin combinatia de citrice cu carambol. E vesel, energizat, luminos, si putin dulce si putin acrisor.
Vanille Sauvage de Madagascar- La Maison de la Vanille
Am avut mari
asteptari de la aceasta vanilie pentru ca recenziile acestui parfum il califica
ca fiind divin si pentru ca se anunta a fi un parfum mai putin dulce, dar nu a fost sa fie chiar asa.
Inceputul este intr-adevar insolit. Este vorba de o combinatie de lavanda cu
bergamota care dau un parfum rece, curat si limpede precum apa de izvor, lipsit
de dulceata, unisex.
15 februarie 2014
Vanille Fleuri de Tahiti-La Maison de la Vanille
Vanille
Fleuri aduce cu sine o noua calatorie olfactiva exotica, de aceasta data in
Tahiti. Este cea mai discreta dintre vaniliile casei, cu un inceput usor
fructat, in care abia se simte ylang-ylang-ul.
14 februarie 2014
Vanille Noire du Mexique-La Maison de la Vanille
Din primul moment
cand am mirosit parfumul am avut sentimental acela de déjà vu. In curand m-am
dumirit , iar dupa ce i-am verificat si notele am ajuns la certitudini: parfumul
este frate geaman cu Shalimar, atata doar ca sare peste o faza, aceea a pielii
foarte dulci. In rest totul este foarte asemanator.
Vanille Divine des Tropiques- La Maison de la Vanille
Colectia Toutes
les Vanilles du Monde contine 5 parfumuri printre care si aceasta vanilie zisa
divina. Parfumul incepe zeieste, un adevarat dezmat olfactiv: o ambra usor
camforata (nu stiu de la ce) si vanilata, ca o pulbere dulce si pufoasa, de un
rafinament incredibil. Compozitia este si gustoasa, gurmanda, avand o tenta
usoara de ciocolata.
Vanahe-La Maison de la Vanille
Numele parfumului
imi aduce aminte de un tablou al lui Paul Gauguin, “Te arii Vahine” . Precum
tabloul, are si el o tema exotica. As zice ca nu se putea potrivire mai buna.
Spun asta pentru ca Vanahe nu are datele unui parfum european, nu seamana cu
nimic din ce am mirosit pana acum. El evoca un peisaj insular, incins de
caldura.
Frivole-Fragonard
Tare m-au dezamagit apele de toaleta de la Fragonard. Dintre ele, acest Frivole este singurul parfum purtabil. Cel mai frumos este inceputul foarte curat, cu multe citrice ademenitoare, suculente, luminoase si vesele.
13 februarie 2014
Sf. Valentin
Concursul de Sf. Valentin a fost castigat de Amira, care are cele mai multe si consistente postari pe blog. El consta din 5 decanturi de 1 ml, la care o sa mai adaug un bonus surpriza. O rog pe Amira sa-si aleaga in loc de Ambre Gris, parfum pe care il cunoaste si il are in garderoba, un alt parfum din lista mea de esantioane.
1. Cinema- Yves Saint Laurent
2. Belle d’Opium- Yves Saint Laurent
3. Alien Sunessence Edition Saphir-Thierry Mugler
4. Ambre Gris- Balmain
5. Ligea La Sirena-Carthusia
Eclat-Fragonard
Au dat toti in boala gurmandelor. Eclat se vrea si el un gurmand modern. Nu stiu daca seamana cu Hypnose, cum zice lumea pe forumuri, caci eu nu am decat un flanker al lui Hypnose. Parfumul incepe cu niste citrice scufundate intr-un ocean de dulceata cu tenta florala.
Juste un Baiser-Fragonard
Eu cred ca unii citesc notele parfumului si trag o recenzie dupa ureche . Din ce am citit eu pe Fragrantica.com n-as zice ca au pus pe ele mai mult de doua persoane acest parfum. Il descriu ca pe un fructat dulce, plin de fructe de padure. Asa ar trebui sa fie judecand dupa notele oficiale, numai ca nu este.
Fragonard-Fragonard
Nu stiu ce sa inteleg din numele parfumului care se indentifica cu numele brandului. As intelege ca este un parfum emblematic si asta ar fi grav caci seamana enorm de bine cu Anais-Anais de la Cacharel, parfum pe care eu il detest . Eu sunt o persoana destul de indulgenta si am pe lista neagra a detestabilelor doar 3 parfumuri.
Concurs Aoro
Daca faceti o cumparatura pe Aoro, deschideti inainte sectiunea concurs. Primiti un cod si o reducere de 3 %. Nu e mare lucru, dar va puteti inscrie si la un concurs care va poate aduce un voucher de 100 de lei. Eu am facut o comanda, dar nu vazusem concursul, asa ca am ratat mica reducere. Oricum, erau doar vreo 6 lei.
Belle de Nuit-Fragonard
Parfumul are un debut foarte dens si cam vintage, un trandafir fructat. Multa lume il aseamana cu diferite variante de J’Adore, asta, probabil, din cauza prunei. Eu nu le gasesc deloc asemanatoare, J’Adore este un parfum modern, mult mai transparent si luminos, mai volatil, cu siaj.
12 februarie 2014
Etoile- Fragonard
Numele parfumului
Etoile (stea) vine de la o bijuterie foarte populara in Provence, de obicei
facuta din argint, bijuterie care se numeste “etoile de Digne”. Ea a
fost creata in sec. al XVIII-lea de catre un bijutier din Digne si era purtata in diferite variante: ca
pandantiv, ca inel sau cercei, dandu-i-se
o valoare apotropaica pentru ca, fiind o stea cu 5 colturi, era asociata cu steaua
care i-a calauzit pe cei trei magi si cu nasterea lui Isus. Bijuteria se dadea
de obicei in dar la nastere si era purtata in permanenta.
Emilie-Fragonard
Nu stiu cand a lansat Fragonard parfumul Emilie, n-am reusit sa aflu, dar el miroase a sfarsit de secol XIX si a Paris, Parisul ala popular si boem din vremea impresionistilor, a Montmartre vesel in zi de sarbatoare, aglomerat, plin de flasnetari, dudui cu flori la palarie, pictori de talent, dar faliti, care-si vand un tablou pe un pahar de absint sau beau pe datorie. Parfumul este un floral bucolic, strident din prima clipa.
Noutati prin magazine
Doamnelor, domnisoarelor, e de dat o raita pe la parfumeriile din targ caci sunt o groaza de noutati. Am probat multe parfumuri azi, dar doar vreo doua mi-au atras atentia. Toate pe blotter, deci superficial.
Very Irresistible Collector Edition Givenchy
Este o editie jubiliara prilejuita de cei 10 ani trecuti de la lansarea editiei princeps. Marionnaud are exclusivitate , drept urmare nu o gasiti in alte magazine. Este o editie interesanta pentru cei care iubesc trandafirul. Are vreo 8 soiuri de trandafir in compozitie. Mi s-a parut un trandafir final reusit, dar care aduce cu Lady Vengeance.
Aqua Allegoria Flora Nerolia Guerlain
Este un parfum de un optimism debordant, foarte luminos si usor de purtat. Iti aduce primavara pe chip. Eu am luat doar vreo doua parfumuri din seria Aqua Allegoria, apoi m-a cam dezamagit si am renuntat sa mai testez. Pe asta l-as cumpara, dar il voi proba inca o data pe piele.
Noul Elie Saab, L'Eau Couture, mi s-a parut dezolant de prost, mult mai prost decat variantele precedente. Varianta EDT de la La Vie est Belle de la Lancome nu mi-a placut absolut deloc, este ca o barca fara carmaci. Am mai testat vreo 3 parfumuri, dar nu mi-au zis nimic, nici nu le mai tin minte. Era sa uit! Am probat si la Tentation de Nina de la Nina Ricci. Nu-mi seamana cu macarons chiar deloc. Este un floral-fructat, dulce-acrisor, nu-l consider gurmand, notele cele mai evidente sunt trandafirul si zmeura. E simpatic foc si vesel, frumos pentru o adolescenta. Flaconul este aratos si se potriveste cu parfumul.
Atomizor pentru poseta
De doua zile caut un atomizor de poseta. Grea incercare! Gasisem un model in DM, dar nu scria nicaieri ce volum are si era piperat la pret (ceva intre 20 si 30 de lei, nu mai imi amintesc exact). Pe net gasesti doar de tip travalo, care nu poate fi curatat si este bun doar daca folosesti acelasi parfum la infinit. Daca mai cauta cineva, singura oferta convenabila mi se pare cea de la Oriflame, pretul unui flacon fiind de 12,99 lei. El poate fi dobandit si mai ieftin, la vreo 9 lei, daca cumperi un parfum. Din pacate are volumul cam mic, doar 5 ml incap in el.
Asta este ofera de pe net. Am luat toate magazinele la rand, parfumerii si farmacii. La farmacii nu este nimic, dar in parfumerii am gasit 3 variante, fiecare cu avantaje si dezavantaje.
Varianta nr. 1 (de la stanga spre dreapta) este cea mai scumpa. Flaconul este din sticla, nu are trecut volumul, dar cred ca are in jur de 8 ml. Exteriorul este negru si destul de elegant. Costa 35 de lei si se gaseste in Marionnaud.
Varianta nr.2 este din sticla, dar are doar 5 ml. La exterior este argintiu cu mici stelute sclipitoare. Arata destul de bine, pacat ca e cam mic. Se gaseste in Sephora si costa 25 de lei.
Varianta nr. 3 este cea mai mare si cea mai ieftina. Nu e eleganta deloc caci este din plastic. Mi se pare si cam mare recipientul, are 30 ml. Avantajul este ca are un pret mic, de doar 7 lei. Se gaseste in Sephora.
Asta este ofera de pe net. Am luat toate magazinele la rand, parfumerii si farmacii. La farmacii nu este nimic, dar in parfumerii am gasit 3 variante, fiecare cu avantaje si dezavantaje.
Varianta nr. 1 (de la stanga spre dreapta) este cea mai scumpa. Flaconul este din sticla, nu are trecut volumul, dar cred ca are in jur de 8 ml. Exteriorul este negru si destul de elegant. Costa 35 de lei si se gaseste in Marionnaud.
Varianta nr.2 este din sticla, dar are doar 5 ml. La exterior este argintiu cu mici stelute sclipitoare. Arata destul de bine, pacat ca e cam mic. Se gaseste in Sephora si costa 25 de lei.
Varianta nr. 3 este cea mai mare si cea mai ieftina. Nu e eleganta deloc caci este din plastic. Mi se pare si cam mare recipientul, are 30 ml. Avantajul este ca are un pret mic, de doar 7 lei. Se gaseste in Sephora.
11 februarie 2014
Shalimar EDP- Guerlain
Shalimar este un parfum cu o poveste fabuloasa, dar mie nu mi-au placut povestile indiene siropoase si povestea chiar nu ma induioseaza, asa ca nu va mai plictisesc cu ea. Povestile sunt bla-bla-uri pentru vandut parfumuri. Imediat dupa lansare, a purta Shalimar era considerat o indecenta, fiind interzis fetelor de buna conditie, n-am prea inteles de ce. Azi , parfumul este considerat a fi un semn de rafinament si de bun gust. Tot nu am inteles de ce. Nu iti place Shalimar inseamna ca esti un mitocan amarat, cam asta am priceput eu de la cei care il lauda. Saracele femei, se chinuie mult ca, de, tre sa intre in lumea buna, il probeaza la nesfarsit si asteapta sa se indragosteasca de el, mai savant spus, sa-l inteleaga si sa acceada la patura rafinata, crema societatii. Parfumul este pe un piedesteal si daca nu-i dai 5 stele comiti un sacrilegiu.
10 februarie 2014
Pentru fanii Guerlain!
Puteti gasi cateva parfumuri Guerlain: Jardins de Bagatelle, Chamade, L'Heure Bleu la pret de tester aici. Nu cunosc magazinul, nu am cumparat de la el. Mai sunt si multe parfumuri din seria Aqua Allegoria, inclusiv miniaturi. Sincer, eu ma indoiesc ca au parfumurile, dar este de incercat. Acelasi magazin se lauda ca ar detine si Glamourous la 50 ml/ Ralph Lauren. Apare in lista si un Parfum d'Empire. Listarea multor parfumuri rare sau intrerupte ma face sa fiu cam sceptica. Magzinul este din Oradea si vad ca firma are si magazine reale in Timisoara in incinta magazinului Bega. Daca aflati ceva despre magazin si calitatea serviciilor si produselor sale, am rugamintea sa postati un comentariu.
Un nou Lutens
Laine de Verre, ultima creatie Lutens, va fi lansat oficial la Palais Royal in 17 februarie. Parfumul face parte din seria Eaux, serie care nu i-a adus prea multe laude lui Lutens, asa incat oamenii au devenit sceptici chiar inainte de lansare. Mie mi-au placut ambele parfumuri din serie si astept parfumul fara idei preconcepute. Din cate am inteles, printre note sunt citrice, aldehide, mosc si cashmeran, ingredientul minune din Alien. Parfumul pare a fi marcat de contraste: cald-rece (metalic), tare-moale.Pana si numele parfumului, care se traduce prin "lana de sticla", sugereaza aceeasi idee. Abia astept sa-l miros.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.