Hertha

Ma numesc Hertha si sunt o pisicuta birmaneza. Probabil ca am avut, candva, in copilarie, si un alt nume, habar n-am. Nu stiu cum, in ce imprejurari, am fost abandonata in satul Bolintin. Probabil ca am fost o birmaneza imperfecta si m-au abandonat primii mei stapani care sperau sa castige ceva medalii cu mine pe la concursuri. Ceea ce imi aduc aminte este ca imi era cumplit de foame si de frig. Aveam vreo 7 luni. Era deja luna octombrie, noptile erau reci, iar in satul ala nu erau tomberoane de gunoi in care sa scotocesti dupa haleala. Eram tare jigarita, cantaream vreo 700 de grame, dar 100 de grame cred ca aveau scaietii care mi s-au infipt in blana si de care imi era imposibil sa scap. Cu ce ma hraneam ? Mai cu nimic. Am tot dat tarcoale pe langa casele oamenilor, dar nimeni nu mi-a dat nimic, ba chiar m-au alungat de teama ca le mananc puii de gaina. Ca sa fiu sincera, niciodata nu m-as fi gandit ca acele creaturi cu pene sunt comestibile. De obicei mancam paie de pe miriste, dar am gasit si niste coji de salam in cateva randuri.

Intr-o zi, in curtea unei case, am gasit un fel de cusca in care parea sa fie ceva de mancare. Ma tenta mai ales mancarea, dar ma gandeam si ca acolo m-as putea adaposti nitel de ploaie. Am intrat in ea si rau am facut. Era o cursa de prins sobolani. Sobolanul eram eu. Abia ce am intrat in mizeria aia si a aparut o femeie batrana care era fericita ca m-a capturat. Ulterior am aflat ca ma acuza ca i-am mancat nici mai mult, nici mai putin decat 45 de puisori de gaina. De unde truda mea sa-i fi mancat? Mai eram eu o aschimodie de 700 de grame daca mancam un cotet de pui? Au urmat trei zile groaznice. Captiva fiind, am fost bagata intr-un grajd intunecos unde putea de-ti muta carma. Fara apa, fara mancare, evident. Am sarit, m-am izbit de toti peretii cursei, dar n-am reusit sa ma eliberez. Eram epuizata. Nici sa miaun nu mai puteam caci am racit ingrozitor. Din cand in cand mai venea bestia aia batrana si mincinoasa sa vada daca mai exist. In a 3-a zi a facut foc sub un ceaun urias in care a pus apa. Mai tarziu aveam sa aflu ca voia sa ma opareasca. Dar am avut un noroc formidabil care a aparut in ultima clipa. A venit un musafir. Era fiul batranei, un domn foarte cumsecade, cu niste ochi blanzi, albastri, ca si ai mei. Nu stiu ce i-a spus batranei ca pe atunci nu prea pricepeam limba oamenilor, dar parea suparat. A vorbit la o cutiuta mica (era un telefon, dar de unde sa stiu eu ce-i ala telefon) dupa care m-a luat cu tot cu cusca aia nenorocita, m-a urcat intr-o masina si m-a dus undeva, foarte departe. Era un loc cu case multe, mult mai inalte, dar fara gradini si miristi.  Am urcat intr-una dintre aceste case si am fost eliberata de binefacatorul meu intr-un hol care dadea in sala scarilor. O doamna mi-a intins bratele si i-am sarit fericita la piept, lipindu-ma toata de ea. In brate tinandu-ma, a apucat o farfurie cu 2 compartimente. Intr-unul mi-a pus apa, in altul niste chestii mici, rotunde, destul de tari, dar foarte bune la gust. Mi-a fost greu sa ma hotarasc ce vreau. Apa sau mancare ? Mi-am bagat boticul cand intr-un compartiment, cand in celalalt pana m-am saturat. In viata mea n-am avut o burtica atat de plina. Binefacatorul meu a plecat, iar eu am ramas in noua mea casa. Era foarte frumos, cu multe incaperi, cu covoare moi, cu cotloane unde puteai sa te ascunzi si, ceea ce mi-a placut cel mai mult, era cald. Nici n-am apucat sa-mi fac siesta si sa ma dezmeticesc si doamna a inceput sa ma pieptene si sa-mi scoata scaietii. Mi-a mai si tuns din blanita caci dracii aia de scaieti nu se lasau desprinsi. Apoi a urmat un episod care m-a ingrozit caci capatasem o frica nemaipomenita de apa : mi s-a facut baie, ocazie cu care mi-am etalat slabiciunea induiosetoare. M-am zbatut, nu a fost usor nici pentru mine, nici pentru noua mea stapana, dar am scapat cu bine si din aceasta incercare. Odata uscata, aratam si eu a pisica, eram si mai rotunjoara ca mi se umflase blanita.

In timp ce eram uscata am cunoscut o jivina care-mi semana oarecum, doar ca era neagra. Era un motan chipes care imi va deveni mai tarziu sot, il chema Mavros. Imi tot dadea tarcoale, nu stiu ce voia, poate doar sa ma cunoasca si sa se imprieteneasca cu mine, dar eu, preventiv, m-am infoiat la el si l-am scuipat. In prima mea noapte la noul domiciliu m-am obraznicit si am dormit in pat, intre parintii mei adoptivi. M-au deazmierdat pana au adormit, iar eu am adormit fericita ca mi-am gasit un camin. M-am facut insa de bacanie caci mi-a venit sa fac caca si nu stiam care sunt obiceiurile casei, asa ca am facut in pat. Am produs numai paie caci asta mancasem la ultima mea masa, facand in felul asta dovada ca nu m-am ospatat cu pui. Noua mea mamica m-a boscorodit un pic si m-a tot indemnat sa intru intr-o tavita cu nisip. Fiind eu fata desteapta, m-am prins ca ala este locul destinat nevoilor personale si , ca sa demonstrez ca am inteles, am tras un pisu consistent. In aceeasi zi am fost si la doctor. Am mieunat si am protestat cat am putut, dar nu am putut sa scap de niste injectii. Tot atunci mi s-a facut un carnet si mi-am primit un nume : Hertha. Mi-a placut din prima clipa si de atunci m-am simtit ca o zeita. Numele meu nu are nicio legatura cu echipa berlineza de fotbal, este numele unei zeite a popoarelor germanice. Intr-o luna m-am facut splendida, lucru pe care l-a remarcat si Mavros, care-mi tot dadea tarcoale. Nimic de zis, eram flatata de curtea pe care mi-o facea, dar il fasaiam cand se apropia prea mult de mine. Totusi, tre sa recunosc, era un motan de nota 10. L-am iubit toata viata, desi era cam nabadaios si infidel, a fost unicul motan din viata mea.

Dupa vreo doua luni, am intrat in calduri (groaznica stare) si inevitabilul s-a produs. I-am permis lui Mavros sa se apropie tot mai mult de mine, dar, bietul baietel, nu mai fusese la fete si nu stia de niciunele. Nici eu nu eram mai breaza, dar, pana la urma, ne-am descurcat si am facut 4 pisoiasi. La nastere au fost albi si ai fi zis ca au iesit birmanezi, dar in doua saptamani s-au facut negri precum taciunele. Erau toti , fetite sau baieti, identici cu Mavros, adica negri si cu un mic papion la gat. De la mine nu au mostenit decat un mic ciorapel alb sau doar o pata alba pe picior. I-am iubit foarte mult, i-am invatat tot ce stiam si eu si au fost niste copii foarte ascultatori. Mavros a fost cam suparat ca, preocupata de copii, l-am cam neglijat. Se tot invartea nervos in jurul cutiei in care fuseseram cazati de mama noastra. Suparat foc, intr-o zi a intrat peste noi in cutie si a facut pipi in ea. Mi-am luat copilasii de gat si i-am carat sub un dulap caci nu se mai putea locui acolo. Mama l-a boscorodit si l-a certat, dar i-a intrat pe o ureche si i-a iesit pe alta. Vara am fost intr-un fel de concediu cu toata gasca undeva in Oltenia, aproape de Dunare, unde mamica si taticu faceau sapturi arheologice. A fost grozav . Am dormit in cort. De fapt doar copilasii au dormit. Mavros, de cum se insera, pleca de acasa, la fete, si se intorcea dimineata, la ora 5. In doua randuri a venit batut, dar nu i-a fost invatatura de minte. Eu vanam toata noaptea soricei. Stateam pe malul lacului ore in sir caci in malul inalt erau o groaza de gauri care furnizau soricei. Nu-i mancam. Spre disperare mamicii, ii duceam pe toti cort, la copii. Ajunsese, saraca, sa doarma cu lanterna in mana si sa ma perchezitioneze de cate ori intram in cort. Copiii vietuiai in sacul de dormit al mamicii, nu ieseau din cort caci le era frica. Cum se lumina de ziua ii apuca sa faca pipi si unde sa faca ? Bineinteles ca in sacul de dormit. A spalat mama sacul ala in fiecare zi, noroc ca erau afara 39-40 de grade si se usca repede. In timpul zilei mai dadeam cate o raita pe santier, nu atat din interes arheologic cat pentru a inspecta gaurile de soareci. Pe sapatura era prea cald, preferam sa stau la umbra, sub un plop. Totusi, cand mamica si taticu descopereau ceva, ma duceam sa vad si eu, imi bagam boticul in urnele cu oase incinerate, le miroseam. Cel mai frumos era seara, nu numai pentru ca se mai racorea, dar in fiecare seara se facea peste. Ne dadeau pescarii peste cat nu puteam duce, crapi de 4-5 kilograme. Eu ma tot invarteam in jurul studentilor in speranta ca poate pica ceva, dar nu-mi dadeau nimic. Intr-o zi mi-au dat niste mate amarate si m-am infuriat. Cum credeau ei ca pot manca mizeriile alea ? Am profitat de un moment in care nu au fost atenti si am furat un peste gata curatat care era mai mare decat mine. M-am patimit ceva ca sa-l car. Seara se frigea pestele in ceaun. Mirosea dumnezeieste . Mamica, taticu, studentii imi curatau si mie pestele de oase si ma ospatam pana nu mai puteam. Cred ca de aia nici nu mancam soricei.

 Intorsi din vacanta, a venit un moment trist : despartirea de copiii mei. Crescusera mari si mamica le cauta si lor un camin. Nu i-ar fi dat ca-i iubea, dar eu deja ii mai pregateam o serie. Apoi faceau si multe nazbatii, nu numai ei, dar si noi, cei mari. Un copilas statea mai mult pe perdea. Pana la urma a biruit-o, a reusit sa o sfartece si din acel moment au disparut toate perdelele din casa. Eu si Mavros ne faceam gherutele pe fotolii, pe usi, pe tot ce prideam. Placerea noastra cea mai mare, a mea in special, era sa intru intr-un dulap in care tinea mama lenjeria de pat. Mirosea grozav acolo, a levantica. In timp, invataseram amandoi sa deschidem orice usa. Saream pe clanta si stateam atarnati de ea pana se deschidea usa. Mai furam si mancare, nu ca ne-ar fi fost foame ci de placere sau din curiozitate. Mavros a furat intr-o zi o gaina intreaga de la vecina de apartament. Nu a mancat-o, doar si-a bagat coltii in ea, dar era congelata, nu era buna. Si eu furam, aveam o detenta uimitoare la vremea aia si saream unde voiam eu, adesea pe masa sau pe blatul de la bucatarie. Trageam o inspectie si gustam si eu daca gaseam ceva. Furam mai mult decat puteam manca : un gratar, un carnat, un snitel. Cel mai mult imi placeau crenvustii. De ziua lui tata era ospat mare si casa plina de musafiri prin toate camerele. Furam amandoi la intrecere. Eram boscoroditi, dar niciodata batuti. Mavros facea numai minuni. Prinsese obiceiul sa-si marcheze teritoriul, adica toata casa. Facea pipi pe usa scarii de serviciu zilnic,  era locul lui preferat, facea pipi pe cartile din biblioteca, pe dulapuri. O data a facut pipi pe pantalonii unui musafir, alta data pe geanta unuia. Mama era exasperata si a zis ca-l castreaza, dar tata nu i-a dat voie. Eu eram mai cuminte, socializam cu toata lumea care intra in casa, dar Mavros era alt model. Daca punea unul mana pe el, ii tragea o laba si-l umplea de sange. Cu Mavros am mai facut o tura de copii. Doar 3, dar foarte reusiti : 2 baieti si o fetita. Fetita, care a primit numele de Mushcutza (le cam musca, dar cu drag si era tot neagra, ca o musca) a fost copilul meu preferat, singurul cu care am ramas mai multa vreme impreuna. Exasperata de atatia copii, toti negri si greu plasabili ca romanul este superstitios si nu vrea pisici negre, mama m-a sterilizat. Bine nu mi-a picat, dar poate ca a fost mai bine. Vara am plecat iar toti trei in vacanta, tot la Dunare. A fost insa o vacanta tragica caci Mavros a disparut si nu s-a mai intors. 10 zile l-a cautat mama, dar nu l-a gasit. A sosit ziua plecarii si a trebuit sa plecam fara el. Am plans toti, dar am trait totusi cu speranta ca nu i s-a intamplat nimic rau ci doar i s-au aprins calcaiele dupa vreo matza. Am suferit toti de pe urma pierdirii lui Mavros, tata mai vartos decat toti. Ramasa fara sot, mi-am revarsat toata dragostea asupra Mushcutzei, o razgaiata ce nu s-a pomenit. Noaptea dormea in bratele mele, in fotoliu. La 5 dimineata dadea desteptarea. Sarea la mama in pat si o pupa pe buze pana o trezea si-i dadea de mancare. Era o haloasa ce nu s-a pomenit. Cand ne punea mamica de mancare in blidul cu doua compartimente,  se muta dintr-un compartiment in altul si nu ma lasa si pe mine sa mananc. Trebuia sa astept sa manance ea, altfel nu era chip. Placerea ei era sa stea printre florile lui mama. Si mie imi placeau, mai ales cele comestibile si, in chip special, clematitele. Abia asteptam sa ies in balcon si sa le rontai. Mushcutza nu le manca, ea le privea si le mirosea. Era o pisicuta foarte zvelta si aparent fragila, dar foarte muschiuloasa, la fel ca si Mavros. Nu stiu de ce nu voia sa socializeze cu nimeni. Cum venea un musafir, cum se ascundea (zicea ea) : baga capul sub o patura sau sub dulap, dar funduletul ii ramanea afara. Singura ei prietena era mama. Se pupau si se dragaleau cat era ziua de lunga. Uneori eram chiar geloasa, dar ma feream sa ma exteriorizez caci stiam ca mamica ma iubeste la fel de mult si pe mine.Adeseori, cand statea in pat, ne lua pe amandoua in brate si ne coplesea cu pupaceli.

Mushcutza

Urmatoarea vacanta am schimbat santierul, am mers undeva in judetul Buzau. Aici ni s-a schimbat total regimul. Nu mai stateam in cort, ci intr-o casa. In curte era un caine pasnic care iubea pisicile, cel mai bun prieten al lui fiind un motanel mic, alb, cu care dormea in brate. La vecini, insa, erau trei caini mari si rai. Asa se face ca stateam toata ziua inchise in casa. Seara era infiorator de cald. Ca sa poata sa aeriseasca camera, mama ne baga noaptea in cusca noastra de transport si dormeam acolo pana pe la 5 dimineata cand inchidea geamul si ne elibera din cusca. Nu ne prea placea in cusca caci dormeam inghesuite, dupa cum nu ne placea nici regimul asta de detentie chiar daca el era justificat . Intr-o noapte, mama, adormita fiind, doar a impins geamul, fara sa-l incuie. Atunci am facut cea mai mare prostie a vietii mele : am deschis geamul si am sarit in curte, iar Mushcutza a venit dupa mine. Speriate noi de caine desi ala nu avea intentii rele, am fugit care incotro. Eu am sarit in vita de vie si am stat cocotata acolo ore in sir, dar pe Mushcutza a impins-o necuratul si a trecut la vecini. Cainii aia, hamesiti de foame, si-au varat coltii in ea si au omorat-o. Dimineata mama ne-a cautat disperata. Pe mine m-a gasit in vita de vie imediat, dar nu si pe Mushcutza. A cautat-o si a strigat-o 3 zile. In cea de-a treia zi o alta vecina i-a spus ce s-a intamplat si i-a aratat locul unde o aruncase nemernica de stapana a cainilor. Pe o gramada de gunoi. A fost jale mare, mama a plans saptamani intregi, iar eu m-am simtit vinovata toata viata de imprudenta mea. Pe Mushcutza a inmormantat-o langa casa, sub un visin. Am mai mers multi ani la sapturi in acelasi loc si mama mergea aproape in fiecare seara sa stea de vorba cu Mushcutza si sa-i puna o floricica pe mormant. A fost cel mai tragic moment din viata mea.

Mushcutza

Am ramas ani zile unica pisica din casa. M-am bucurat de multa dragoste si am fost o pisica cuminte si prietenoasa. Am cunoscut multa lume si toata lumea m-a iubit. Nu exista musafir la care sa nu-i fi stat in brate. Un prieten de-al tatei s-a indragostit intr-atata de mine incat a vrut sa ma fure si sa ma duca la Paris. Dar n-as fi parasit-o pe mama pentru nimic in lume. Si nici ea pe mine. Au trecut multi ani si am fost foarte fericiti impreuna. Intre timp m-am mai bosorogit si eu, dar am ramas o pisica foarte frumoasa. Mama imi spunea « printesa mea ». Pe la 13 ani am facut paradontoza. Am suferit cumplit caci nu mai puteam sa mananc absolut nimic de dureri. Nimeni nu voia sa-mi scoata dinti care se clatinau caci doctorii ziceau ca sunt batrana si nu rezist la anestezie.A umblat mama cu mine la 3 doctori. Pana la urma am fost anesteziata si mi s-au scos dintii aia pacatosi la Facultate de Medicina Veterinara. Mama m-a trecut de pe hrana uscata pe hrana umeda care, in fapt, mi-a placut mult mai mult. Imi placea la nebunie somonul si tonul. La 15 ani am facut prima criza de epilepsie. Crizele astea erau groaznice. Le faceam uneori la 6 luni, alteori la 3 luni, nu exista o regula. Desigur ca am fost la medic, dar boala era intratabila. Singura solutie era sa inghit niste boabe care ma transformau intr-o leguma care dormita non stop. Nu am luat medicamente. Chiar si asa, am avut inca multe zile fericite si m-am bucurat de fiecare in parte. La 17 ani , intr-o buna zi, am refuzat sa mai mananc pentru ca nu mai puteam. Imi era foame, dar varsam tot ce mancam. Nu mai voiam nici sa miros mancarea, imi era sila de ea. Mama m-a dus la doctor, mi-a facut analize si a aflat ca am insuficienta hepatica, o boala care ne rapune pe noi, pisicile, la batranete. Cu toate ca sansele de supravietuire erau aproape zero, mama m-a dus de doua ori pe zi la perfuzii ca sa ma hidrateze, sa ma hraneasca, sa ma vitaminizeze timp de 10 zile. Am luat si un medicament care trebuia sa-mi topeasca grasimile din ficat, dar totul a fost inutil. Am murit in data de 2 februarie 2016, la ora 21, 05 privindu-mi mama in ochi ultimele doua ore din viata mea. Stiu ca a suferit ca un caine timp de 10 zile si ca ranile nu i se vor vindeca prea curand, stiu cat m-a iubit, dar nu am avut incotro, pur si simplu mi s-a terminat viata.