Pagini

Faceți căutări pe acest blog

14 octombrie 2014

Rose Anonyme-Atelier Cologne



Imi plac cateva dintre parfumurile de la Atelier Cologne, imi place si Rose Anonyme pana la punct. As fi vrut sa-l iubesc pe de-a intregul, dar, dupa aproximativ o ora, ia o turnura care ma nemultumeste.
Incepe splendid, aproape identic cu Dark Purple de la Montale, dar cu un ton mai sus si ceva mai dulce. Adica cu trandafir si oud. Oud-ul ii confera trandafirului o transparenta fantastica si un contur foarte bun. Nu este degeaba exploatata atat de mult aceasta o combinatie atat de parfumeria araba, cat si , mai nou, de cea europeana, cele doua ingrediente sunt in sinergie perfecta. E dulce, dar , cel putin deocamdata, este un dulce tolerabil caci este aerisit de oud si o tamaie eterica. Uneori imi da impresia unei dulceti translucide de trandafiri si-mi vine sa beau un pahar cu apa rece. Parfumul este mai complicat decat Dark Purple, care are o constructie minimalista. Trece printr-o faza in care trandafirul se elibereaza aproape total de oud, dar ea este destul scurta caci, in curand, navalesc rasinile si balsamurile.  Cred ca si ceva ambroxan printre ele. Trandafirul capata un miros ciocolatiu, usor gurmand, se incalzeste, devine mai confuz. Din cand in cand, mai razbate dintre ele si o amintire de oud. Majoritatea femeilor spun ca este un parfum feminin, nu unisex. Asa as fi zis si eu , dar tonurile ambrate din final, desi  cam dulci pentru un barbat, ii dau o aura usor masculina. Totusi nu mi-ar placea un barbat parfumat cu Rose Anonyme. Din pacate, pentru mine este un parfum prea dulce. Poate am sa reusesc sa-l port in toiul iernii, la -20 de grade, acum in niciun caz. Pacat caci este frumos construit si are o evolutie simfonica. Nu stiu ce l-a indulcit atat de tare. Poate ca are si ceva balsam de Peru, adesea folosit pentru notele ambrate, care, de obcei, se face vinovat de excesul de dulceata. Parfumul imi pare un hibrid construit din Dark Purple si Lady Vengeance, cu ultimul semanand destul de bine in notele de final. Deci originalitatea lui Rose Anonyme e cam discutabila, mai ales ca si Dark Purple si Lady Vengeance au fost create inaintea lui, dar este un parfum care va placea cu siguranta doamnelor amatoare de parfumuri dulci cu trandafir.

Numele parfumului: Rose Anonyme
Casa: Atelier Cologne    
Concentratie: 
An de aparitie: 2012
Creator:  Jerome Epinette
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: ghimbir, bergamota trandafir
note de mijloc: oud, tamaie, trandafir
note finale: papirus, patchouli, benzoin

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: in jur de 6 ore
Flacon: standardul casei
Evaluare : 7,50/10 



Un comentariu:

  1. Il iubesc profund, are o transparenta, o geometrie eterica pe care o gasesc inegalabila. Intr-o zi va fi al meu! Ma bucur mult ca iti place!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.