Pagini

Faceți căutări pe acest blog

30 septembrie 2012

Liaisons dangereuses-By Kilian





Cateva dintre parfumurile seriei L’Oeuvre Noir de la By Kilian ma fac sa cred ca numele mai potrivit ar fi fost Les fleurs du mal. E cazul lui Liaisons Dangereuses, semnat, ca cele mai multe dintre parfumurile casei, de Calice Becker.

Sweet Redemption, the End- By Kilian





Parfumul , semnat de Calice Becker si aparut in 2011, este ultimul din seria L’Oeuvre Noir. Lista componentelor parfumului iti atrage atentia si te face curios. Te astepti la un parfum care porneste de la vraja, dorinta si pacat si ajunge la purificare si sfintenie.

Love and Tears- By Kilian





Ma surprinde acest parfum cu nume dramatic pentru ca nu recunosc in el rafinamentul altor parfumuri create de Calice Becker si pentru ca este un parfum  atipic pentru casa By Kilian, care imi parea mai inovativa si adaptata gustului modern.

29 septembrie 2012

A la Nuit- Serge Lutens




Chelsea Flowers-Bond no.9




Ambre Sultan- Serge Lutens






Musc Ravageur- Editions de parfums Frederic Malle




Parfumul lui Maurice Roucel, aparut la Editions Frederic Malle in 2000, este, cred, cel mai bun parfum al carierei sale. Nu cred ca i s-ar putea gasi un nume mai potrivit acestui parfum decat cel pe care il are. El chiar este un parfum devastator, plin de poezie, de o tandrete rara, de o frumusete paradisiaca, cu siguranta opera de arta in parfumerie.

Une Rose-Edition de Parfums Frederic Mall




Une Rose, aparut in 2003 la Editions de Parfums Frederic Malle, este creatia lui Edouard Flechier, parfumierul care a creat celebrul Poison al casei Dior. Trandafirul de Damasc apare in foarte multe parfumuri, dar foarte rar tratat monografic cum se intampla de aceasta data. Nu sunt o fana a trandafirului, dar nici nu imi displace in compozitii parfumate. Totusi, ma indoiesc ca as putea purta vreodata un parfum soliflor de trandafir.

28 septembrie 2012

Hamptons- Bond no.9





The Hamptons se afla situat in Long Island, pe malul oceanului, si este locul preferat de retragere in weekend a new-york-ezilor, multi dintre ei avand aici proprietati. Parfumul cu acelasi nume, creat de Rene Morgenthaler in 2005, este un parfum suav si subtil, cu miros de vacanta, pregnant acvatic.

Washington Square-Bond no.9




Nu stiu de ce dar parfumurile Bond no.9 nu m-au ispitit niciodata. Chiar nu am incercat niciunul desi as fi avut ocazia. Banuiesc ca ar putea fi doua cauze: reticenta mea fata de parfumurile americane si flacoanele foarte socant colorate care imi sugerau ceva foarte modern si nonconformist, mai degraba un exercitiu olfactiv decat un parfum.

Love, don’t be shy-By Kilian




Parfumul, creat de o parfumiera de success, Calice Becker si inclus in seria L’Oeuvre Noir, incepe pasnic cu neroli si citrice si este, la prima vedere, foarte inocent.

27 septembrie 2012

Aqua Universalis Forte-Maison Francis Kurdjian




Aceasta creatie a lui Francis Kurkdjian este unul dintre cele mai puternice si longevive fresh-uri din cate cunosc. Francis are un talent aparte: acela de a gasi niste combinatii simple, dar absolut geniale. Are o serie de parfumuri cu caracter minimalist, dar care sunt extraordinare, asa cum este si aceasta.

Black Jade- Lubin





Casa Lubin, ca si alte case vechi de parfumuri din Franta, are orgoliul pe care ti-l da vechimea, invoca adesea aceasta vechime si, nemaifiind o casa regala in Franta pe care sa o deserveasca, face adesea apel la istoria trecuta a Frantei, parca incercand se reinoiasca legaturile ei cu regalitatea si vremurile ei de glorie. In  2011 a lansat un parfum numit Black Jade caruia i-a construit o poveste fabuloasa care sa-i asigure succesul.

Gin Fizz-Lubin



In 2009 casa Lubin a reorchestrat un parfum  mai vechi al casei, creat in 1955 de catre Henri Giboulet. Parfumul, numit Gin Fizz, ii fusese dedicat un actrite frumoase, devenita ulterior printesa de Monaco, Grace Patricia Kelly, fiind un parfum care voia sa redea atmosfera unor cluburi mondene pariziene unde se asculta jazz in anii 60 si se bea un long drink.

25 septembrie 2012

Dahlia Noir/EDP-Givenchy



Iubesc parfumurile Givenchy, desigur nu pe toate, dar am capatat asa o incredere in parfumurile ei incat nu-mi pot imagina ca s-ar putea compromite cu capsunici si zmeurici roz bombon. In 2011, casa a scos varianta EDP a parfumului Dahlia Noir. Desigur am putea discuta conotatiile morbide ale numelui, dar din reclama oficiala a parfumului, din clipul de lansare, am inteles care era logica. Dahlia noir era o floare imaginara, cu un parfum sa-i zicem letal, potrivit unei femei fatale. Imaginea aleasa de casa Givenchy ca sa ilustreze parfumul este Eva Green care, desi nu este o femeie urata de felul ei, arata in clip ca o femeie nebuna si iresponsabila, scapata de la balamuc. Nefardata, malnutrita, cu obrajii supti si mai palida decat o stafie, este chiar potrivita pentru un horror si numai chip de femeie fatala nu are. Nu zic ca o femeie fatala nu trebuie sa aiba putina otrava in privire si trup de serpoaica, dar prestatia  Evei Green  dictata, desigur, de o scenografie idioata, de un machiaj neinspirat, nu are cum sa ne induca ideea de femme fatale. Asa se face ca trebuie sa uiti clipul publicitar daca ai de gand sa cumperi parfumul. Sau, mai bine, sa nu-l vezi. Sticla parfumului sa zicem ca ar fi adecvata temei. Are un design modern, este rectangulara, din cristal transparent, care lasa sa se vada o licoare roz, cu un buson elegant, asortat la culoarea florii imaginare, adica negru. Contrastul asta intre doua culori cu conotatii de bine si rau, imi aduce aminte, inevitabil, de cunoscutul parfum al aceleeasi case, Angel ou Demon. Banuiesc ca, in mare, se marseaza si aici pe aceeasi idee de frumusete demoniaca. (Eu am ales pentru ilustrarea parfumului o fiara mult mai frumoasa: Hedy Lamarr)


Hedy Lamarr 

Parfumul acum. Inceputul , notele de varf, sunt superbe, dense, opulente. Un miros de citrice (mandarina) foarte bine mixat cu piper roz si un miros floral dulce. Otrava curata ai spune, demna de o femeie fatala. Se simte bine trandafirul, e un accent pe el, dar si un vag miros fructat, de caisa parguita bine. Compozitia e asa omogena si frumoasa incat chiar ai, pentru cateva clipe, impresia ca este o floare reala, pe care nu ai avut sansa sa o mirosi. Deci totul e dens, puternic, cremos pana la onctuos. Dupa nu mai mult de 10 minute, mirosul asta floral se atenueaza sensibil, ii dispare din  dulceata si ai impresia ca parfumul s-a transformat intr-o crema sau un lapte corp. Eu am avut aceeasi impresie pe care mi-o dadea crema Niveea pe vremuri, cand avea mirosul ei tipic, de care chiar imi este dor. Deci un miros de produs de ingrijire, foarte confortabil altfel din punct de vedere olfactiv : floral, dar neatribuibil unei flori, usor amarui, cu un vag miros de migdale. Desigur ca ti se pare ciudata aceasta schimbare, dar te gandesti ca s-o fi imblanzit fiara aceea de femeie fatala si isi prezinta fata ei umana, poate chiar devine angelica inainte de a deveni senzuala, asa cum ne promitea publicitatea parfumului. Dupa vreo 20 de minute, dispare si produsul de ingrijire corporala si, desigur, te astepti la partea senzuala a parfumului desi e cam devreme, dar, cine stie ?- te gandesti- o fi fiara grabita. Pentru cateva clipe se simte destul de bine un miros de patchouli, care incepe sa-ti starneasca imaginatia si simturile, dar el moare si se instaleaza un fel de pacla mirositoare (frumos denumita de unii a fi val misterios), care contine un miros rezidual floral, un foarte vag miros de radacina de iris si o urma de patchouli si vanilie. Si pacla asta tine pana la sfarsitul parfumului. Santalul nu se simte nici macar o clipa, lipseste cu desavarsire,desi este mentionat ca ingredient al notelor de baza. Stai, mirosi si nu iti vine sa crezi. Constructia toata a parfumului este in dezechilibru. Notele de varf cu cele de fond tin, in total,  20 de minute, apoi, pana se completeaza vreo 2 ore si ceva, este pacla asta vag mirositoare, obtinuta, probabil, din spalarea eprubetelor de uleiuri esentiale. Stai si te simti ca un imbecil pacalit la alba-neagra. Adica si Givenchy ne trage tepe ? Ne-a taiat pana si vanilia de la final (i-as zice vanilia saracului), li s-or fi terminat boabele de tonka ? Deci iata ca se intampla si la case mari. De la sublim si pana la ridicol nu este decat un singur pas !

Numele parfumului: Dahlia Noir
Casa: Givenchy
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2011
Creator:
Categorie olfactiva: floral
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: mandarina, piper roz, mimoza
note de fond: trandafir, iris, patchouli
note finale: santal, boabe de tonka

Aprecieri personale
Intensitate: initial opulent, ulterior foarte discret
Persistenta: putin peste 2 ore
Flacon: vezi textul
Evaluare: 4/10

Myrrhe Ardente- Annick Goutal




Myrrhe Ardente, creat in 2007, face parte din seria Les Orientalistes a casei Annick Goutal. Parfumul merge pe cai deja de multi batatorite, incercand o combinatie de rasini cu note lemnoase.

Poeme-Lancome


Eram la Paris si in 1990 si in 1995 cand au fost lansate Tresor, respectiv Poeme ale casei Lancome. Pentru Poeme, prima mea impresie a fost aceea de parfum coplesitor, imposibil de purtat. E drept ca nu am scapat din niciun magazin de parfumerie neparfumata cu Poeme si mi s-a parut agresiva tare campania publicitara. In cei 15 ani trecuti l-am mai probat de cateva ori , dar tot nu l-am cumparat.  Neasteptat, asa din senin, a inceput sa-mi placa, chestie care mi s-a parut ciudata tare.

24 septembrie 2012

Bois Farine-L'Artisan Parfumeur



Bois Farine , creat de Jean-Claude Elena in 2003, este un fel de stramos al lui Infusion d’Iris al casei Prada, amandoua avand ca subiect de interes irisul, o planta emblematica pentru parfumeria italiana. Jean-Claude Elena a facut precizarea ca parfumul sau a fost inspirat de un arbore endemic din flora I. Reunion, considerat de localnici a fi magic,  ale carui flori au un miros pudrat.

Dzing!- L'Artisan Parfumeur



Am citit multe despre Dzing-ul casei L’Artisan Parfumeur si chiar am fost frustrata ca nu cunosc acest parfum. Creat in 1999 de catre Olivia Giacobetti, el a fost prezentat destul de sumar ca fiind imaginea olfactiva a unui spectacol de circ cu tot ceea ce presupune un astfel de spectacol: dresori si animale dresate, acrobati, clowni, public , momente de suspans, veselie, aplauze etc. Pornind de la aceasta descriere incitanta, foarte multe bloguri ale pasionatilor de parfum au facut recenzii acestui parfum,  ajungand sa creeze o imagine de-a dreptul fabuloasa parfumului, care parea a fi o adevarata opera de arta si care ar fi gasit corespondentul olfactiv pentru a descrie perfect un spectacol de circ si emotiile presupuse de el, ale actorilor (oameni sau animale) si ale publicului.

Amber&Spices-Montale




Parfumurile casei Montale nu m-au atras vizual niciodata. Flacoanele de aluminiu, desigur foarte bune pentru a asigura protectia parfumului de lumina, imi semanau prea tare cu recipientele de deodorante si imi dadeau senzatia de produs de serie. La asta s-a adaugat si testarea unuia dintre parfumurile casei, chiar nu mai stiu care, am uitat, care era de o opulenta ingrozitoare. O cronica total negativa facuta unui parfum Montale de catre posesorul unui blog de parfumuri pe care eu il citesc cu interes a contribuit si ea la indepartarea parfumurilor Montale de pe lista mea de curiozitati olfactive.

Vento di Fiori- Bois 1920




Enzo Galardi continua o traditie de familie si, mostenind retetele bunicului sau, Guido Galardi, le readuce la viata prin parfumurile casei Bois 1920. Cand mirosi Vento di Fiori este ca si cum ai mirosi o licoare gasita intr-o sticla prafuita dintr-un cufar vechi, din pod.

23 septembrie 2012

Amber Oud- By Kilian





Amber Oud de la By Kilian,  este un parfum nou (2011), din seria Arabian Nights, care are o concurenta serioasa in parfumuri mai vechi, multe dintre ele lansate de casele de nisa. Parfumul a fost facut de Calice Becker, creatoarea celebrului J’Adore, colaboratoare mai veche a casei By Kilian pentru care a facut multe parfumuri.

L’Eau de l’Artisan-L' Artisan Parfumeur



L’Eau de l’Artisan este un parfum unisex, care a fost creat de Olivia Giacobetti in 1993. N-am avut ocazia sa probez parfumuri ale acestei case pana acum, asa ca am plecat la drum curioasa si fara idei preconcepute. Totusi, probabil ca speram parfumuri surpriza, asa cum iti ofera nisa de multe ori, caci am ramas usor dezamagita de simplitatea acestui parfum, de intensitatea si longevitatea lui.

Dahlia Noir/ EDT- Givenchy



In 2011, casa Givenchy a scos Dahlia Noir in forma EDP, iar in 2012 a revenit cu o apa de toaleta cu acelasi nume. Cele doua sunt parfumuri diferite si deja au aparut confuzii intre ele. In magazin, cand le-am probat pe amandoua, e drept cam superficial, apa de toaleta nu mi-a zis mare lucru. Intre timp, am intrat in posesia unui esantion oficial si am putut sa retestez parfumul direct pe piele.
Deschiderea parfumului este frumoasa : o explozie opulenta, destul de dulce, de citrice si piersica, peste care se aseaza un miros sublim de trandafiri pudrati cu piper roz si un strop de vanilie, care dau o tenta vadit romantica parfumului. Fructele si vanilia il fac delicios, dezvoltandu-i si o fateta gurmanda. Din notele romantice si cele gurmande iese un parfum dens,  destul de senzual si misterios, plin de feminitate si foarte sic. De aici incolo parfumul nu prea mai evolueaza si are tendinta de a deveni tot mai estompat si discret. Desi tine vreo doua ore, ceea ce este cam putin chiar si pentru o apa de toaleta, dupa o ora isi cam pierde din farmec. Notele de baza sunt ca si inexistente. Parfumul, desi a fost creat de un parfumier foarte bun, Francois Demachy, imi pare dezechilibrat si neterminat. Pacat caci avea un inceput promitator.




Numele parfumului: Dahlia Noir
Casa: Givenchy
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2012
Creator: Francois Demachy

Categorie olfactiva: oriental-floral
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: mandarina, lamaie, piersica
note de fond: trandafir, piper roz
note finale: vanilie, mosc, ambra gris, santal

Aprecieri personale
Intensitate: initial opulent, ulterior intensitate medie
Persistenta: 2 ore
Flacon: din cristal transparent, de forma paralelipipedica, cu un buson de aceeasi forma, de culoare roz.
Evaluare: 6/10

22 septembrie 2012

Pioggia Salata-Il Profvmo




Pioggia Salata, parfum al casei italiene Il Profvmo, creat de Silvana Casoli in 2009,  ne propune o ploaie cu sare, sare de toate felurile, parfumul fiind incadrat in categoria ozonic-florala. In afara parfumurilor pentru Il Profumo, Silvana Casoli a creat multe parfumuri personalizate pentru vedete si oameni politici sau alte personalitati din lumea mondena, fiind un "nas" de succes.

Fleurs d’Ombre / Violette Menthe-Jean-Charles Brosseau




Parfumul face parte din seria Fleurs d’Ombre, mostenitoarele celebrului Ombre Rose lansat in 1981, si a fost lansat in 2005. Este un parfum clasic, care are ca subiect violeta. Menta, desi figureaza in numele parfumului, are un rol minor in amestecul final.

Glow- Jeniffer Lopez


Am citit multe comentarii despre acest parfum si, la un moment dat, chiar am vrut sa-l cumpar pe netestate, desi nu prea iau parfumuri lansate de vedete. Intamplarea a facut sa intru in posesia lui pe alta cale. Parfumul dateaza din 2002 si a avut, in primul an de la aparitie, un succes de public enorm. Nu acest succes de public m-a determinat sa doresc a-l proba ci, mai degraba, o recenzie a parfumului facuta pe Le critique de parfum, un site pe care eu il citesc saptamanal si in recenziile caruia am destul de multa incredere.

Nirmala- Molinard



Nirmala al casei Molinard este unul dintre putinele  parfumuri ale casei care sunt compatibile cu gusturile moderne. Casa Molinard foloseste numele unui parfum pe care l-a scos pe piata in 1955 si care, potrivit descrierilor, era un parfum de flori exotice. Variantele de Nirmala din 1993 si 2005 ar fi niste reorchestrari ale vechiului parfum. Eu nu am decat ultima varianta, asa ca nu pot face comparatii, dar e greu de crezut ca in 1955 s-ar fi facut un parfum asemanator.

21 septembrie 2012

Ecoute moi- Molinard




Casa Molinard,  imi pare mie, traieste in trecut. Isi invoca ostentativ vechimea  pe ambalaje (parfumeur depuis 1845), de parca tot vinul vechi este, musai, si bun si isi (si ne) aduce aminte, cat se poate de des, de parfumurile ei de succes, Habanita in primul rand. Doar ambalajul de carton si recipientele par a fi depasit secolul 20.

Tilleul-Parfums d'Orsay



Casa Parfums D’Orsay a reinviat in 2008, prin Olivia Giacobetti, un parfum al casei nascut in 1915 si multa vreme intrerupt. Desigur el a fost readaptat la timpurile moderne.  Desi parfumul, prin nume, pare a fi un soliflor, este o combinatie complexa si foarte reusita care creeaza un tei destul de realist si ne transporta intr-o seara calda de iunie, plina de miresme. Parfumul, chiar de la inceput, are un miros  fin de tei, cu o nuanta de coaja de pepene verde. E un miros dulceag, care-mi aduce aminte de niste bomboane cu miere ale copilariei mele. Floarea de tei este demult inflorita, pe trecute deja, avand un miros dens, aproape intoxicant. Parfumul este liniar, dar, daca iubesti florile de tei, sigur nu te plictiseste si esti tentat sa-ti mirosi la nesfarsit incheietura parfumata a mainii. Inchizi ochii si , inevitabil, iti apar amintiri din copilaria lipsita de griji sau din adolescenta cand te jucai sau te pupai sub teii infloriti in linistea unei nopti de vara. E un parfum romantic, de o blandete fara seaman si frumos precum creatoarea lui, Olivia Giacobetti.

Olivia Giacobetti


Numele parfumului: Tilleul
Casa: Parfums d’Orsay
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2008
Creator: Olivia Giacobetti
Categorie olfactiva: floral-verde
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: frunze de lamai, seminte de angelica
note de fond: flori de tei, ciclame
note finale: lemn de salcam, ceara de albine

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: in jur de 2 ore
Flacon: elegant, din cristal transparent
Evaluare: 8/10

Midnight Oud-Juliette Has a Gun



Midnight Oud, creatie a lui Romano Ricci,  este relativ recent, fiind lansat in 2009, si face parte din ceea ce eu numesc experiente interesante. Parfumul asta este ca o calatorie dinspre infern spre rai, de la intuneric spre lumina.

April Violets


April Violets este un vechi parfum al casei Yardley, reorchestrat in doua randuri, in 1999 si in 2010, pentru a deveni compatibil cu gusturile moderne.
Parfumul are un aer britantic si ceva retro si artistocratic in el. Notele de varf sunt reprezentate de o violeta aspra si prea putin feminina peste care se aseaza repede o iasomie care indulceste destul de mult parfumul si-i da densitate.  Eliberata apoi de iasomie, violeta este foarte frumoasa, feminina si prietenoasa, usor vanilata si pudrata si incalzita de mosc. E chiar frumos parfumul. Il vad ca un parfum reconfortant de casa pe care-l pui imediat dupa un dus , dar cred ca e foarte frumos si ca parfum de exterior, primavara sau  intr-o dimineata de vara, pe racoare (mai ales daca faci echitatie). In mod neasteptat, este destul de longeviv parfumul. Dureaza minim 3 ore.

Numele parfumului: April Violets
Casa: Yardley
Concentratie: EDT
An de aparitie: 1913, reformulat in 1999 si 2010
Creator:
Categorie olfactiva: floral
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: violeta
note de fond: iasomie, muscata, violeta
note finale: mosc, vanilie

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: in jur de 3 ore
Flacon: inalt, cu o baza hexagonala, din cristal transparent, cu buson cilindric, auriu.
Evaluare: 7/10

20 septembrie 2012

Ume-Keiko Mecheri




Parfumul, lansat in 2006, poarta numele unui soi de prune din estul Asiei (China, Japonia), care nu este comestibil nici chiar copt caci este foarte acru. El se utilizeaza insa in gastronomia est-asiatica in diferite chipuri, cele mai populare fiind un fel de muraturi si o bautura alcoolica.

19 septembrie 2012

Rivages de Mediterranee- Bissoumine





Parfumul creat de Kitty Shpirer  si lansat in 2009 isi propune sa deschida o fereastra spre tarmul Mediteranei si sa ne ofere aromele ei.. Cum era de asteptat, primele note contin citrice (portocala si mandarina) mixate cu condimente. Dupa putin timp, peste acestea se aseaza un miros floral in care se poate depista florea de portocal. Nu reusesc sa regasesc insa si iasomia care este listata in descrierea oficiala. Initial parfumul are o nota de curatenie, dar parca nu e facut pentru oameni, parca e un produs de curatenie. Nu stiu de la ce, dar parfumul se indulceste destul de tare si capata o usoara aroma de bomboane, pastrandu-se insa si mirosul de neroli. Spre final se simte o nota lemnoasa, care seamana mai mult cu santalul decat cu cedrul. Parfumul mie nu mi-a starnit nicio emotie si nu m-am simtit nicidecum teleportata pe malurile Mediteranei. As zice ca nu are nici cea mai mica legatura  cu  natura care inseamna viata si dinamism, aer, soare, lumina, apa.

Numele parfumului: Rivages de Mediterranee
Casa: Bissoumine
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2009
Creator: Kitty Shpirer





Categorie olfactiva: citrice
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: portocala, mandarina, condimente
note de fond: iasomie, floare de portocal
note finale: cedru de Virginia

Aprecieri personale
Intensitate: mica
Persistenta: 2-3 ore
Flacon: cel standard
Evaluare: 2/10

Souffle Sauvage-Bissoumine




Brand-ul  Bissoumine este putin cunoscut caci este foarte tanar, fiind creat in 2009. Pana in prezent a lansat 8 parfumuri, dar mai produce si lumanari parfumate si esarfe din matase. Numele lui vine de la un cuvant din aramaica care inseamna parfum.

Santal Majuscule-Serge Lutens



Dupa Santal Blanc si Santal Mysore, casa Serge Lutens aprofundeaza aceeasi tema si, in 2012, scoate un nou parfum : Santal Majuscule care, desi nu foloseste celebrul santal de Mysore, reuseste sa faca din santalul australian un parfum de exceptie. Parfumul merge pe o combinatie minimalista : santal, trandafir, cacao, probabil indulcite cu ceva miere si reuseste sa ne ofere un elixir rafinat, cu veleitati balsamice si gurmande in acelasi timp. Gasesti tot ce vrei in acest in parfum si fiecare se poate bucura de el cum crede ca este mai bine. Este in acest parfum si linistea unei paduri si cea a unei cladiri de cult (neimportant daca este catedrala crestina sau templu asiatic) ceea ce iti da o stare de confort intelectual si iti creeaza o stare de meditatie. Praful  de cacao si notele dulci  il fac un parfum delicios, aproape comestibil, dar si amplifica capacitatile afrodisiatice ale santalului, dandu-i o senzualitate blanda, dar innebunitoare. Ce sa mai spun despre el ? Este cremos si prietenos, dar ramane foarte apropiat de piele, ramane al tau si numai al tau. Cred ca este parfumul de la casa Serge Lutens care-mi place cel mai mult caci se adreseaza mai mult sufletului dacat trupului. Parfumul este perfect purtabil de ambele sexe.

Numele parfumului: Santal Majuscule
Casa: Serge Lutens
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2012
Creator: Christopher Sheldrake

Categorie olfactiva:
Gen: unisex
Descriere oficiala: santal australian, trandafir, cacao

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj redus
Persistenta: minim 6 ore
Flacon: flaconul obisnuit al casei
Evaluare: *****

14 septembrie 2012

Le Parfum- Elie Saab



Elie Saab, designer de moda de origine libaneza, este la primul sau parfum, cu un nume cat se poate de banal, pe care l-a dorit insa in acord cu creatiile sale vaporoase si l-a prezentat ca fiind un fel de oda adusa luminii. In 2011 a fost lansata varianta concentrata, EDP, care a luat si Oscarul parfumurilor in Franta, iar anul acesta varianta EDT.

13 septembrie 2012

Flower Tag- Kenzo



Din 2000 incoace  casa Kenzo a scos pe piata mai multe variante ale celebrului Flower creat de Alberto Morillas, dar parca niciuna atat de frumoasa ca Flower Tag, aparut in 2011. Ii dadeam demult tarcoale caci nu ma hotarasem  ce sa iau : EDT sau EDP ? Aproape sigur as fi optat in final pentru EDP, dar a hotarat Marionnaud pentru mine. Aveau o reducere considerabila (de 1 milion) la EDT.

1 septembrie 2012

Mademoiselle Ricci-Nina Ricci


Ultimul parfum Nina Ricci surprinde oarecum prin nume caci mai exista un parfum al aceluiasi brand cu acelasi nume, lansat in 1967, intre cele doua neexistand nicio legatura, dupa cum nu este vreo legatura nici cu Ricci Ricci desi parfumurile au aceeasi sticla, in forma de punga, cu un buson de forma unei funde, doar culorile fiind diferite, la Mademoiselle culoarea sticlei fiind roz.
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.