Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

11 martie 2015

Timbuktu-L’Artisan Parfumeur




Timbuktu este unul dintre cele mai laudate parfumuri de la L’Artisan Parfumeur, mai ales pe Fragrantica. Pe Basenotes si pe Makeupalley lumea este mai rezervata, pe ultimul obtinand la final nota 3,2 (din 5 ca maxim). Dar notarile sunt total contrastante, adica unii  ii dau 1-2 stele, altii 4-5. Eu marturisesc ca nu am inteles mare lucru din parfumul asta, iar descrierile ce i s-au facut m-au aruncat intr-o ceata totala.
Daca mi-ar trecut cineva pe la nas parfumul, nu as fi recunoscut in el decat vetiver, patchouli si o nota floral-citrica. Karo karounde nu stiu cum miroase. Am vrut sa-mi cumpar niste ulei esential, dar e foarte scump, asa ca am renuntat la idee.  Fara sa citesc nimic despre parfum, as fi zis ca este cu certitudine masculin. Daca as fi fost legata la ochi, as fi zis ca este un produs de barbierit. Nu pot sa spun ca miroase rau, dar nici ca este genial sau opera de arta. Este un parfum care ma lasa rece, nu-mi spune nimic caci este masculin fara dubii. De descris nu prea stiu sa-l descriu. Incepe foarte opulent si alcoolic, usor amarui, cu miros de vetiver si, am crezut eu, o coaja de citrica. Posibil sa nu fie citrica, ci mango caci partea dinspre coaja a fructului mango are un miros citric. In cateva minute, parfumul isi pierde total intensitatea, devine slab parfumat si foarte uscat. Nu mai este amarui, ci dulceag. Are un vag miros floral, este usor piperat, parca are si miros lemnos. In timp capata oarece contur, isi pierde uscaciunea desertica si se instaleaza un miros durabil, care seamana cu mirosul degajat de fata unui barbat proaspat barbierit. In faza asta as zice ca simt si un  patchouli putin camforat. Lucrul interesant este ca partea de final imi pare cea mai proaspata si verde. Multi au simtit tamaie fumeganda, eu n-am simtit deloc tamaie in el. Parfumul este longeviv, dar  siajul lui este foarte redus (10-15 cm de la epiderma).  Ce m-a mirat este faptul ca acest parfum ar fi fost inspirat de nu stiu ce ritual african. Dupa mine, povestea asta este un bla bla, Timbuktu este un parfum urban, contemporan care, cel mult, ar putea fi inspirat de ritual zilnic al barbieritului.

Numele parfumului: Timbuktu
Casa: L’Artisan Parfumeur    
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2004
Creator:  Betrand Duchafour
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: piper roz, mango, cardamom
note de mijloc: papirus, tamaie, karo karounde
note finale: patchouli, benzoin, vetiver, smirna

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj redus
Persistenta:  longeviv, in jur de 8 ore
Flacon: standardul casei, vezi fotografia
Evaluare :   7/10


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.