Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

25 februarie 2016

Drole de Rose-L’Artisan Parfumeur





Parfumul este unul foarte femnin, dar retro, cu aer parizian de perioada la belle epoque. Ca e retro nu ma deranjeaza, dar este foarte dens, asupritor de dens, cam strident si mai dulce decat zaharul. Ai zice ca te afli in fata unui desert ornat cu violete si trandafiri confiati. Irisul nu pudreaza parfumul ci il prafuieste si il incetoseaza, dandu-i un aer vintage. E comparat cu Ombre Rose, dar mie nu-mi prea seamana, acolo este pudra, nu praf. De mirosit imi pare ca miroase, insa, mai bine decat Ombre Rose. Are multe adoratoare, dar eu nu as putea sa-l port, nu e genul meu absolut deloc. Mie imi plac parfumurile florale aerisite, luminoase. Apoi e si foarte romantic si titirit. Cand voi trai intr-o casa decorata in stil shabby chic, cand voi umbla in neglijeuri satinate si in papuci de casa cu toc de 8 cm, prevazuti cu un pompon de blanita roz sau mov, imi voi cumpara Drole de Rose. Dar asta, poate, in alta viata. Deocamdata, am depasit limita de varsta potrivita pentru el si detest ridicolul.



Numele parfumului: Drole de Rose
Casa: L’Artisan Parfumeur      
Concentratie: EDT
An de aparitie: 1996
Creator:  Olivia Giacobetti
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: flori de portocal, anason stelat
note de mijloc: iris, trandafir, violeta, note pudrate
note finale: migdala, pielarie, miere alba
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, cu siaj binicel
Persistenta: destul de longeviv
Evaluare : 7-7,50/10


16 comentarii:

  1. Hahaha, ...papuci de casa cu toc de 8, blanita roz.... :-))) ce sa zic... mie imi place si il port destul de des...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum a fost in magazinul Chanel? Ati gasit ceva frumos? Ati cumparat oarece?

      Ștergere
    2. Eu am.fost acum 2 săptămâni. Nu mă așteptam să imi găsesc ceva pt ca nu mă împac DELOC cu Chanel, dar eram.curioasa și îmi doream sa experimentez exclusive. Am mirosit tot pe blotter si am testat pe piele Misia și Coromandel. Ambele păreau Interesante pe mostra. Dar... e limpede ca nu fac casa buna cu violeta. Misia mi-a parut apos-acrișor testat pe piele. Ceva mă deranja olfactiv. Mi-a mai părut și banal, nu în sens negativ ci descriptiv. Coromandel era superb pe mostra și s-a dezvoltat pe mine intr-un paciuli pământ la modul real, fără ciocolata alba, fără nimic nimic. Doar un chypre pământiu și atât.

      Mi-a plăcut (relativ) pe blotter 1932, dar nu l-am pus pe piele ca nu mai aveam loc.

      La linia mainstream, din păcate nu au pentru testare parfumurile pure/extrait. Doar le vând.

      Ștergere
  2. De, tu esti mult mai tanara, poate ti se potiveste. Inseamna ca tre sa iei papuci cu toc si cu blanita:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Hertha și pe mine m-a dezamăgit! Dar, eu îi reproșez ca miroase ACRU. Îl voiam dulce, roz ca un norișor pufos, girly și chiar kitsch de-ar fi fost însă nu acru. Pe mine miroase a ... APRET. Un Apret ușor rancezit. Știu ca nu am DELOC gust și înclinații pentru niche și cum am totuși o vârstă bănui ca nu o sa o dezvolt de acum înainte. Poate de aici incapacitatea mea funciara de a găsi un parfum niche care sa îmi placa, cu adevărat. În fine, sunt off topic total, dar cum abia mi-a venit eșantionul mă gândesc ca or m-au fraierit cei de la aoro și mi-au trimis altceva, ori nasul/creierul meu sunt defecte; de fapt nici nu mai conteaza: am visat un trandafir roz titirit, cum bine spui si în loc miros un Apret ușurel acru și extrem de prăfuit. An primit și Voleur de Roses, și acela e o dezamăgire și mai mare- acela miroase a pământ cald mucegăit de caldura, a prune fermentate și ceva ca un potpuri răsuflat. Nu râdeți de mine, dar sunt disperata ca am dat banii aiurea și in EXTAZ ca nu m-am aruncat la blindbuy.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E ciudat ce-mi spui cu Drole de Rose caci este mieros tare. Credca trebuie sa repeti testarea in magazinul fizic. Acu nu scrie nicaieri ca tre, musai, sa iti cumperi un parfum exclusivist, iti cumperi ce te aranjeaza pe tine. Nu avea grija ca si la nisa este la fel de mult de cautat ca si la mainstream si te decaveaza pretul urias al esantioanelor.

      Ștergere
    2. Mieros nu mi se pare. Adica, e dulceag, dar in sensul lipsit de "vana", prafos, cuminte, ca un fel de pudra de orez rozalie si usor innecacioasa. Nu l-as chema dulce ci mai degraba dulceag (am sperat din tot sufletul ca e dulce). Nici trandafirii nu-i prea simt, ci mai mult iris, migdala, violeta prafoasa si un iz ca de piele uscata (parca o simt/miros cum scartaie). Imi pare ca ar fi ceva mosc dar e posibil sa ma insel.

      Oricum, mie nu mi-a placut deloc si m-a lasat dezamagita. La acelasi capitol am mai test Moulin Rouge care iar n-a fost deloc ce vosam eu. Ala cel putin chiar mi-a parut fara chichirez, mai mult migdale si praf si piele. Nu mi-a displacut, dar nu mi-a oferit niciun fel de placere. Cred ca acum, cu Drole de Rose, am terminat definitiv cu incercarile de a testa parfumuri pdrate, e limpede ca nu sunt pentru mine, eu prefer florile.

      Ștergere
    3. Moulin Rouge imi pare si mai nereusit decat Drole de Rose.Mie nu prea imi plac pudratele caci nu pot sa respir din cauza lor. Nici pe Teint de Neige nu l-am purtat niciodata desi este un parfum reusit, dar e una sa-l mirosi pe incheietura mainii si alta sa-l porti. Eu as fi facut parfumul asta fara atomizor caci si un fas din el este prea mult. Ma intreb cum o fi EDP caci eu am EDT si ma lesina. In cazul lui, chiar imi este ciuda ca nu pot sa-l port.
      Poate imi spui ce ai vrea de la nisa, ce note iti plac si imi vine vreo idee ca sa nu cauti acul in carul cu fan.

      Ștergere
    4. Iti multumesc! De cautat nu mai caut nimic, doar ma apuca asa, uneori, cate o curiozitate. Imi plac floralele spumoase dar cu persistenta si siaj mare, parfumurile dulci, paciuliulul curat, moscul alb. Din mainstream iubesc L de Lempicka, Angel edt, Shalimar Parfum Initial, Addict de la Dior, Very Irresistible edt. Imi place vanilia dar sa nu fie alimentara. Parfumurile de nisa (am incercat in sase ani destule) imi par triste, "pretioase" si cautate. Nu ma derajeaza conceptul 'comercial" al celor mainstream, pentru ca nu ma innebunesc dupa originalitate in sine. Tot ce ii cer unui parfum e sa miroase bine, putin importa ingredientele, numele sau pretul.

      Care sunt parfumurile tale favorite?

      Ștergere
  4. Un floral splendid,dupa mine, este Carnal Flower de la Frederic Malle. Fugi in Madison si-l probeaza. Nu spun mai multe desi ar mai fi multe, dar listele lungi zapacesc omul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am multe iubiri, e lunga lista. Angel EDT imi place si mie. Addict imi place, dar cu Lolitele nu ma inteleg. Iti dau exemple din mainstream ca este foarte probabil sa le cunosti: Dune, Champs Elysees, L'Instant, Paris EDT, J'Adore, J'Adore L'Or, Hypnotic Poison, Amarige, Extravagance d'Amarige (varianta mai veche), Body si ar mai fi . Imi plac multe de la Mugler, in special cateva editii limitate de vara.

    RăspundețiȘtergere
  6. Le cunosc pe toate cele menționate. Unele îmi plac și mie. TuberozA nu îmi place, nici liliacul, zambila, lăcrămioare, crini. Toate aceste mirosuri îmi par stridene și îmi fac rău. Iasomia neindolica îmi place, osmanthus, uneori gardenia. Urasc acordurile aldehidice, pielea, notele animalice. Îmi place SNTALUL și, în combinații, ylang ylang. Trandafirul proaspăt, nici verde acrișor nici uleios bulgăresc . Din parfumurile "dure" apreciez Agent Provocateur și Kenzo Elephant, Angel edp-astea in doze microscopice. Din parfumurile clasice apreciez Sublime de la Patou și uneori Shalimar. Varianta Parfum Initial îmi place tare mult, e calmanta și îmi da o stare de bine.

    Îmi place ca parfumul sa miroase a parfum construit, nu a natura sau experimente artistice. Pentru natura exista grădinile și excursiile.

    RăspundețiȘtergere
  7. Și cam.fug de note citrice și verzi, nu sunt deloc genul meu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dupa piele nu ma omor nici eu, o accept daca e foarte finuta. Tuberoza foarte ascutita si opulenta nu-mi place, dar sunt si tubereoze care-mi plac. Nu-mi plac vanilina si cateva note de sinteza gurmande care imita tot felul de deserturi. Unele sunt atat de grosolane incat imi produc efectiv greata.In rest, nu resping aprioric nicio nota caci depinde cu ce sunt combinate si in ce cantitate sunt. In stare pura sunt multe urate sau prea putin apetisante (mimoza, irisul, imortela, frunza de violeta), dar in parfumuri pot crea nuante interesante. Aldehidicele de genul Chanel nr.5 ma omoara, dar daca aldehidele nu sunt in cantitati uriase si daca sunt combinate cu flori naturale s-ar putea sa iasa un parfum placut. Citricele imi plac. Azemour de la Parfum d'Empire sau Orange Sanguine de la Atelier Cologne se numara printre parfumurile pe care le iubesc, dupa cum imi place si Concentre d'Orange Verte de la Hermes care este un citric mai dur ,dar foarte racoritor vara. Parfumuri foarte dulci, Angel EDP spre exemplu, nu pot sa port. Parerea mea este ca nu trebuie sa te ghidezi dupa lista oficiala de note,oricum ea este incompleta, le trece doar pe cele foarte evidente. In repetate randuri parfumul suna bine ca note, dar era un dezastru sau invers, notele nu sunau grozav, dar parfumul era bunicel. Capacitatea noastra de anticipare olfactiva este redusa, apoi in spatele unei note se poate ascunde un produs de sinteza sau un ulei esential sau absolut de calitate foarte buna sau foarte proasta. Cand te uiti la varietatea moscurilor de sinteza si vezi cat de diferit miros, cuvantul mosc care apare in lista oficiala de note deja nu-ti mai spune nimic altceva decat ca parfumul ar putea fi moale si cremos.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu nu îmi doresc papucii roz ...dar camera din imagine -ORICÂND! E făcută pentru mine...:))
    Despre parfum...mie îmi place. Este varianta accesibila pentru Lipstick Rose, care îmi place și mai tare! :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Daca vrei camera, Manu, musai iti trebuie si conduri cu pomponel ca sa te asortezi:). Doar nu o sa stai in ea in slapi chinezesti din plastic.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.