Pagini

Faceți căutări pe acest blog

29 februarie 2012

Hot Couture- Givenchy



Parfumul a iesit initial , in 2000, ca EDP, iar un an mai tarziu a fost scoasa pe piata varianta EDT. Eu am doar varianta EDT si imi aduc aminte ca am optat pentru ea caci EDP mi s-a parut mai greu decat pot eu duce. Sincer, n-am inteles subtilitatea (daca este vreuna ?) denumirii parfumului. Adica de ce se numeste HOT si nu HAUTE ? Nu stiu sa existe cuvantul « hot » in franceza, iar in engleza stiu ca inseamna fierbinte. Banuiesc ca este vreo subtilitate care mie imi scapa.
Sticla gazda, desenata de Serge Manseau, este din cristal transparent, zvelta si inalta, fiind trapezoidala in sectiune, baza mare a trapezului corespunzand reversului sticlei. Busonul este din plastic transparent. O eticheta roz, de forma unui petic, contine datele de identificare ale parfumului. Parfumul este semnat de Alberto Morillas si Jacques Cavallier.
M-am amuzat tare citind pe net comentarii despre acest parfum. E un parfum foarte popular, il iubesc multe femei, dar am gasit cateva care l-au caracterizat de-a dreptul socant. Una spunea ca ar avea note de varf « josnice » (o aristocrata ?), alta ca « miroase a bordel adolescent » (cu siguranta puritana!), iar alta compara parfumul cu o « scrumiera murdara » (cred ca era dintr-o liga antitabac). Mare e gradina lui Dumnezeu !


Parfumul este unul croit dupa gusturi mai moderne, adica este un parfum floral-fructat, dar nu este un jus oarecare (desi este roz), apos, care in 10 minute esueaza in acru. E un parfum bine facut, echilibrat si care evolueaza foarte frumos. Notele de varf (alea josnice) sunt un amestec absolut savuros de zmeura, citrice si vanilie. Putin dulce, dar nu excesiv, si dens. Culmea este ca mie nu prea imi plac nici parfumurile fructate, nici cele dulci, dar zmeura e fructul meu favorit. Parfumul este si gurmand si jucaus. Cred ca un copil ar fi fericit sa aiba o mamica parfumata cu Hot Couture. Mirosul de zmeura persista foarte multa vreme, dar peste el se aseaza un miros fin, abia perceptibil de magnolie si un strop de piper. E faza sic (nu i-as zice eleganta) si florala. E frumoasa si asta, are fericire in ea. Apoi apare niste fum, nu stiu de unde, dar ii da parfumului un aer misterios. M-au innebunit femeile astea cu tutunul lor. Nu este niciun tutun. Este un fum extrem de fin, asa ca o amintire de la un betigas parfumat care a ars. Magnolia nu prea se mai simte, se simte mai mult zmeura, mult diluata de acum, si fum. Parfumul devine bland, tandru si senzual, o placere de parfum. Spre final, capata o nota lemnoasa frumoasa. Eu il iubesc de la cap la coada, mi se pare frumos construit, echilibrat, nu are nimic din superficialitatea parfumurilor fructate obisnuite. Din pacate, pe pielea mea nu tine foarte mult, doar la femeile care il urasc tine 12 ore (asa se plangea cineva, dar, cu siguranta, exagera).



Numele parfumului: Hot Couture
Casa: Givenchy
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2001
Creator: Alberto Morillas, Jacques Cavallier







Categorie olfactiva: floral-fructat
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: zmeura, citrice, vanilie
note de fond: magnolie, piper, vetiver
note finale: santal, ambra, mosc


Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: in jur de 3 ore
Flacon: vezi descrierea din text
Evaluare: 8/10

De curand am putut sa probez si varianta EDP.Diferentele nu sunt mari. La nasul meu, varianta EDP nu are o zmeura atat de pregnanta, in schimb se simte mai bine piperul. Apoi parfumul este mai dens si putin mai caldut. Sunt reusite amandoua, dar, spre deosebire de altii si in ciuda notei fructate din deschidere, eu nu le pot purta decat in anotimpuri reci. Acum 5 ani imi placea mai mult parfumul (pe care il am doar in varianta EDT) decat acum. Azi as aprecia mai mult varianta EDP.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.