Nu prea cunosc acest brand de parfumuri, dar parfumul de fata reuseste sa ma captiveze prin cateva lucruri : naturalete, originalitate si insolit. Nu este lesne de descris caci notele oficiale ale parfumului sunt greu de descoperit. Ai crede ca prin metoda heade space a fost captat intr-un balon mirosul de natura in plina vegetatie. L-as defini ca fiind un floral-fructat foarte verde.
Incepe cu o bergamota si un miros floral moale, care ai zice ca este o combinatie de flori de camp, ceai, coacaze si seva verde de plante. E un miros foarte special si foarte bine mixat, dulce-acrisor, placut, balsamic si tamaduitor. In egala masura, este finut, transparent si foarte curat. Ai spune ca este un parfum ce foloseste ingrediente exclusiv naturale. Nu pot sa depistez nici liliac, nici trandafir, nici lacramioara, imi pare un parfum sauvage , care nu are legatura cu flori cultivate. Este foate placut, lejer, usor de purtat in anotimpurile calde. Pe parcurs adauga dulceata, se mai parguieste si incalzeste datorita unui strop de patchouli. Imi pare un parfum unisex, perfect purtabil si de un barbat.
Numele parfumului: Sublime Balkiss
Casa: The Different Company
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2008
Creator: Celine Ellena
Gen: feminin
Descriere
oficiala:
note de varf: bergamota, frunze de violeta
note de mijloc: liliac, lacramioara., trandafir, coacaze
note finale: patchouli, erika, cacao
Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: 5-6 ore
Flacon: standarul casei
Evaluare : 9/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.