Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

3 iulie 2015

Van Cleef-Van Cleef&Arpels



Van Cleff este genul de parfum de care fugeam in anii 90 precum dracu’ de tamaie. Nici astazi nu l-as putea purta desi este un parfum de maturitate si este foarte laudat pe Fragrantica.com. Banuiesc ca il lauda persoane mai in varsta care au ramas atasate sentimental de parfumurile secolului trecut. Eu nu vad purtabil acest parfum in 2015, nici macar seara. Miroase rau a scoala veche si este extraordinar de opulent si sufocant, greu de purtat.
In notele de varf, de-a dreptul paralizante ca intensitate, este un floral-fructat. E greu sa deosebesti florile, eu pot identifica doar neroli, galbenele si niste note verzi de galbanum. Desi este dulce, chiar mieros, are si ceva acrisor in el. Printre aceste note se plimba nestingherita niste cumarina (asa-zisele boabe de tonka). Parfumul, desi este rotunjor, are o stridenta care cred ca i se trage de la folosirea a prea multa substanta parfumata. Este destul de cald si foarte lenes, ramanand ore in sir neschimbat si are o textura usor cremoasa de la mosc. In ciuda faptului ca este opulent, nu are siaj nici macar in prima jumatate de ora. Dupa aproximativ o ora, nu mai este sufocant, dar are o lentoare de harem in el, care, pe mine, ma termina psihic. E plin de flori grele de portocal si galbenele. Exclus sa pot sa port genul acesta de parfumuri, dar nu pot sa zic ca este un parfum prost daca fac abstractie de prima ora. Pur si simplu nu-mi place nici sa-l port, nici sa-l simt in jurul meu. Mi se pare ca este si cam ridicol in peisajul contemporan. Nu stiu ce au probat cei care vorbesc despre o longevitate ce trece de 20 de ore, parfumul nu dureaza in anotimpul cald mai mult de 4 ore.

Numele parfumului: Van Cleef
Casa: Van Cleff&Arpels
Concentratie: EDP
An de aparitie: 1993
Creator:  Pascal Givaux
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: zmeura, galbanum, neroli, bergamota
note de mijloc: flori de portocal, iasomie, trandafir, muscata
note finale: santal, boabe de tonka, mosc, vanilie, cedru

Aprecieri personale
Intensitate: foarte opulent in prima ora, ulterior intensitate medie, siaj redus
Persistenta: 3-4 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 6/10 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.