Selfie inseamna o fotografie pe care ti-o faci tu insuti.
Nu stiu care este legatura dintre numele parfumului si parfum, stiu doar ca
toate fotografiile de felul asta, indiferent daca ti le faci cu telefonul mobil
sau cu un aparat foto, sunt cam nereusite. Nu stiu nici de ce este albastru
parfumul, dar nu cred ca are vreo legatura cu apa, ci, mai degraba, cu cerul.
Parfumul este destul de creativ in prima parte, dar nu
este genul de care sa te atasezi de la prima mirosire caci este cam ciudat. De
unul singur, fara lista oficiala adiacenta de note, este cam greu sa-i
deslusesti notele. Ca sa fiu sincera eu n-am putut recunoaste in prima jumatate
de ora decat niste rasina in deschidere si un vag miros floral in notele de
mijloc. Chiar citind notele e greu sa le regasesti in parfum, mai ales ca o
nota, cea de cabreuva, imi este total necunoscuta. Stiu despre uleiul de
cabreuva ca este folosit mai mult in scop terapeutic si pentru parfumuri de
ambient, fiind un afrodisiac cu efect la barbati. Nici nu mai cunosc vreun
parfum care sa foloseasca cabreuva. Toate cele de mai sus spun ca parfumul este
cam dificil de descris. Primul lucru pe care il pot observa este contrastul
dintre deschiderea parfumului si notele lui de mijloc. In deschidere este
intunecat si misterios, in notele de mijloc este aerisit, senin, luminos.
Deschiderea este destul de densa si dulce, ca un liqueur. Are cu siguranta o
rasina, poate chiar mai multe, dar si o nuanta foarte usoara, pasagera, de
cafea. Imi pare usor picant. Consistenta de liqueur s-ar putea sa aiba legatura
cu acordul de sirop de artar. In notele de mijloc, parfumul se lumineaza foarte
repede, devine mult mai transparent, isi pierde sensibil din dulceata, mai
pastreaza totusi ceva din mirosul de rasina si dobandeste un usor miros floral.
Este un miros generic, pe care chiar nu-l pot atribui unei flori anume. Oricum
miroase reconfortant si iti da un sentiment de liniste, chiar te invita la
meditatie. In aceasta faza, parfumul este discret deja si nici nu as putea
spune ca are siaj. Chiar tu insuti uiti ca esti parfumat. Textura parfumului
este (acum) moale, usor cremoasa. Isi pastreaza aceste caracteristici olfactive
o vreme, parand ca nu va mai suferi mari schimbari. Totusi, incet, isi schimba
textura, devine nitel lipicios si incepe iar sa se indulceasca. Vine un val nr.
2 de rasini, dar este mult mai discret. In afara de labdanum, nu simt altceva, dupa
cum n-am simtit nici pielea intoarsa. Nu pot sa spun ca parfumul mi-a starnit
vreun interes. Este genul de parfum pe care-l porti daca il primesti cadou, dar
nu prea iti vine sa ti-l cumperi tu insuti caci sunt altele care te ispitesc
mai mult.
Numele parfumului: Selfie
Casa: Olfactive
Sudio
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator: Thomas
Fontaine
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: elemi, ghimbir, anason stelat, tamaie, angelica
note de mijloc: scortisoara, crin, acord sirop de artar, cabreuva
note finale: pilea intoarsa, stirax, labdanum, muschi de
stejar, patchouli, boabe de tonka, santal
Flacon: standardul
casei
Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj redus
Persistenta: in
jur de 6 ore
Evaluare : 7/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.