Pagini

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta The Different Company. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta The Different Company. Afișați toate postările

27 februarie 2016

Oud Shamash-The Different Company



Ca sa fiu foarte sincera, m-am plictisit intratat de parfumuri cu oud incat a devenit o corvoada probarea lor. Cred ca am mirosit zeci, majoritatea foarte asemanatoare caci exploateaza vesnic aceleasi note. Parfumul de fata face parte din Collection Excessive a casei The Different Company si este semnat de Bertrand Duchaufour. Inceputul lui chiar mi s-a parut excesiv, greu de dus caci este foarte alcoolic, concentrat si opulent, un amestec de oud, sofran si enorm de multa scortisoara. Primele lui 10-15 minute sunt dificile, dar apoi se imblanzeste sensibil. Spre deosebire de alte parfumuri cu oud, are foarte putin trandafir si este unul cam sters si fara prea mare valoare olfactiva in parfum. Parfumul devine dulce si moale, senzual si balsamic in momentul in care intra in evaporare rasinile, patchouli si balsamul tolu, partea finala a parfumului fiind cea mai agreabila. Ea este si foarte lunga, cu tot felul de nuante schimbatoare de la un moment la altul. Este puternic ambrat si destul de vanilat. Imi pare mai mult masculin decat feminin, dar barbatii care-l poarta trebuie sa tolereze parfumurile mai dulci. Ambra din final s-ar putea sa li se para cam feminina.

Numele parfumului: Oud Shamash
Casa: The Different Company 
Concentratie: EDP
An de aparitie: 
Creator:  Betrand Duchaufour
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: sofran, scortisoara, piper roz, rom
note de mijloc: trandafir, cypriol
note finale: labdanum, santal, ambra, oud de Laos, note lemnoase, patchouli, balsam tolu, mosc alb, vanilie
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: initial opulent ,ulterior intensitate medie, cu siaj bunicel
Persistenta: in jur de  8 ore
Evaluare :  8/10

25 februarie 2016

Aurore Nomade-The Different Company



Parfumul face parte din Collection Excessive si este semnat de un parfumier foarte creativ, care detesta tiparele si caruia ii plac experimentele olfactive, Bertrand Duchaufour. Aurore Nomade, potrivit producatorului, are ca tema un rasarit de soare intr-un paradis exotic. Impactul lui la public, judecand dupa recenziile care au fost scrise deja, va fi comparabil cu cel pe care l-a avut Black Orchid de la Tom Ford, adica unii il vor adula, altii il vor compara cu ce este mai urat pe lumea asta. A se citi comentariile de pe Fragrantica. com si a se compara cu comentariile expeditive de pe varianta romaneasca a site-ului Fragrantica, ultimele  comparandu-l toate cu un cos de gunoi cu mirosuri pestilentiale. Indiferent de ce parte a baricadei te afli, parfumul ramane destul de surprinzator si de exceptie si cred ca nu trebuie abandonat dupa notele de varf, cum cred ca s-a intamplat de multe ori.

10 februarie 2016

Oriental Lounge-The Different Company


N-as putea zice ca Oriental Lounge este ceea ce astepti de la un parfum de nisa caci nu se remarca nici prin ingrediente de foarte buna calitate, nici prin creativitate, chiar as zice ca este saracacios olfactiv. Amber mystique de la Estee Lauder, care are aceeasi tema, este mult mai bun, mai penetrant si longeviv. Aici avem de-a face cu o ambra foarte subtire, usor condimentata, moale si nitel cremoasa. Desigur, are si nelipsita vanilie, chiar prea multa, care dezvolta o usoara latura gurmanda a parfumului. Este dulce, balsamic, cam sintetic ca miros, dar foarte usor de purtat de catre cei care ar purta ambra, dar nu o pot duce caci li se pare prea opresiva. Pentru mine este mult prea dulce si am suficiente de multe parfumuri cu ambra ca sa ma mai tenteze ceva pe tema asta. Este un parfum purtabil, mai degraba feminin decat masculin caci este cumplit de dulce si mult prea vanilat pentru un barbat. Anotimpul lui ar putea fi o toamna tarzie, rece si cetoasa. Desi este un oriental, poate fi purtat fara griji ziua. Nu radiaza prea departe, dar are, totusi, oarece siaj.

Numele parfumului: Oriental Lounge
Casa: The Different Company 
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2009
Creator:  Celine Ellena
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, piper, frunza arbore de curry
note de mijloc: trandafir, albitzia
note finale: labdanum, ambra, boabe de tonka
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj destul de redus
Persistenta: in jur de 5 ore
Evaluare : 6,50/10 

13 martie 2014

Sublime Balkiss -The Different Company




Nu prea cunosc acest brand de parfumuri, dar parfumul de fata reuseste sa ma captiveze prin cateva lucruri : naturalete, originalitate si insolit. Nu este lesne de descris caci notele oficiale ale parfumului sunt greu de descoperit. Ai crede ca prin metoda heade space a fost captat intr-un balon mirosul de natura in plina vegetatie. L-as defini ca fiind un floral-fructat foarte verde.
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.