Pagini

Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Yves Rocher. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Yves Rocher. Afișați toate postările

9 mai 2016

Feuilles de Verveine/Verbena Leaves-Yves Rocher




Imi place colectia Un Matin au Jardin de la Yves Rocher, dar Feuilles de Vervine, parfum aparut de curand, nu este o alegere grozava. Inceputul parfumului este revigorant, verde si citric, cu un miros foarte realist de verbena lamaita. Cred ca mirosul a fost reconstituit din neroli si petigrain, ultimul fiind responsabil de prelungirea in timp a mirosului citric. Dupa cateva minute, parfumul se indulceste atat de tare incat devine de-a dreptul lipicios. In momentul in care intra in evaporare moscul, combinatia de petitgrain si mosc devine de-a dreptul naclaita, murdara, oribila. Mie pur si simplu imi produce greata, nu-mi place absolut de loc si vreau sa-l uit.

Numele parfumului: Feuilles de Verveine/Verbena Leaves
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2016
Creator: 
Gen:  feminin
Note oficiale: verbena, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj redus
Persistenta: in jur de 3-4 ore
Flacon: standardul colectiei Un Matin au Jardin
Evaluare : 5/10  

1 mai 2016

Mure Sauvage/Blackberry-Yves Rocher



Inceputul parfumului este chiar simpatic. Fructat, verde, spumos, cu miros de fructe de padure, afine si mure. Este destul de dulce, dar, totusi, energizant si reconfortant. Siaj nu prea are si este destul de discret. Partea proasta este ca, dupa inceputul natural, se instaleaza un miros plictisitor de mosc,  care pare a fi fara de sfarsit. Dureaza vreo 4 ore , dar, cu exceptia inceputului, il gasesc nereusit fata de celelalalte parfumuri din seria Les Plaisirs Nature. Am luat doar 20 de ml, asa ca paguba nu-i prea mare.

Numele parfumului: Mure Sauvage/Blackberry
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2010
Creator: 
Gen: feminin
Notee oficiale: mura

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj redus
Persistenta: in jur de 4 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare :  5,50-6/10


23 aprilie 2016

Rose Oud-Yves Rocher



Yves Rocher are multe parfumuri dragute si am sperat ca si Rose Oud est la fel, mai ales ca este semnat de Annick Menardo, creatoarea lui Hypnotic Poison, dar parfumul m-a deziluzionat total. Are in deshidere un trandafir siropos, confuz, nitel murdar si cam intunecat. De ar fi numai trandafir ar fi bine, dar are un chimen care-l urateste si-i da un miros care-mi aduce aminte in egala masura de vinul fiert si o bere sordida uitata o noapte in pahare. Are un vag miros lemnos care-l mai drege pe parcurs, dar nu-mi miroase a oud nicidecum. Nu e visul vietii mele sa miros ca un betiv care a amestecat mai multe bauturi, asa ca nu-mi ramane decat sa regret ca l-am cumparat. Imi place prezentarea parfumului, atat culoarea flaconului cat si cutia, dar doar atat.

Numele parfumului: Rose Oud
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2016
Creator:  Annick Menardo
Gen:  feminin
Note oficiale: trandafir, oud, chimen, labdanum
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: sub medie, cu siaj foarte redus
Persistenta: in jur de 3 ore
Evaluare : 5/10 

19 martie 2016

Peche Jaune-Yves Rocher





Dintre pafumurile cu note fructate de la Yves Rocher, din colectia Les Plaisirs Nature, Peche Jaune imi pare cel mai interesant, chiar as putea spune ca-mi place parfumul desi pana acum nu mi-a placut niciodata vreo piersica de prin parfumuri.  Asta nu inseamna ca va place oricui. Mie imi place pentru ca are o piersica usor fermentata care-mi aduce aminte de un vin spumant cu aroma de piersica de la Angelli. Este o piersica zemoasa, dulce si moale, cu iz de coaja de portocala, dar si cu un usor miros floral, ceva intre lacramioara si trandafir. Unii, care nu voteaza cu el, spun ca li se pare parfumul foarte chimic sau ca ar dura doar o ora. Fara indoiala, are materii prime de sinteza (cu siguranta are linalool si citronellol, dar ambele pot fi izolate si din plante, nu sunt neaparat produse sintetice) dar mie nu-mi miroase chimic deloc. Eu cred ca, in fapt, displace mirosul usor fermentat, ca de drojdie. Pe mine dureaza destul de mult pentru o apa de toaleta fructata. Initial am cumparat un flaconas de 20 ml, dar mi-am mai luat unul de 100 de ml ca sa fac baita in el la vara. Nu este deloc un parfum infantil, este un parfum care miroase a vara si a vacanta, foarte usor de purtat si cu un pret corect.

Numele parfumului: Peche Jaune
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 
Creator: 
Gen:  feminin
Note oficiale: piersica
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj bunicel
Persistenta: 2 ore, poate chiar mai mult
Evaluare : 6,50/10 

17 ianuarie 2016

Monoi Eau de Vahines-Yves Rocher



Toata lumea compara acest parfum cu Terracotta de la Guerlain si il gaseste ca fiind foarte asemanator cu acesta.  Este drept ca sunt ambele niste parfumuri exotice, cu cateva note comune, dar, daca le pui in paralel, nu sunt chiar atat de asemanatoare. Dupa vreo 5 ore abia, Monoi seamana destul de bine cu Terracotta.

16 septembrie 2015

So Elixir Bois Sensuel-Yves Rocher

l

Varianta Bois Sensuel este ultimul parfum lansat de Yves Rocher, avand drept creatori pe Olivier Cresp si Marie Salamagne. De la Olivier Cresp era de asteptat un parfum original, dar Bois Sensuel este foarte asemanator, mai ales in partea de inceput, cu un parfum contemporan de succes, La Vie est Belle, fiind un fel de varianta simplificata a acestuia.

17 iulie 2015

Muguet en Fleur/Lily of the Valley





Am in garderoba cateva soliflore  pe tema lacramioarei si, cu nostalgia vechiului Diorissimo in suflet, am probat multe ca sa aleg cateva. Lacramioara este greu de reconstituit, adesa rezultatul fiind o lacramioara oribila, cu miros de insecticid. Desi nu are performantele de longevitate ale lui Lily de la Comme des Garcons, parfumul  brandului Yves Rocher este foarte asemanator cu susnumitul, avand o lacramioara luminoasa, vesela, cu multa seva in ea. Este relaxant si revigorant, un parfum pentru veri toride. Mirosul este apropiat de cel botanic si desi, ca la toate lacramioarele, este facut din ingrediente de sinteza, nu are niciun moment iz sintetic. Vad ca lumea se plange ca ar dura putin, ca nu ar depasi o ora, dar pe mine dureaza cel putin doua ore in conditile in care afara sunt 30 de grade si evaporarea este foarte rapida. Simplu si foarte dragalas, merita a fi incercat, mai ales ca este foarte ieftin !

Numele parfumului: Lily of the Valley/Muguet en Fleur
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2013
Creator: Sonia Constant
Gen:  feminin
Descriere oficiala: lacramioara, note verzi

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj decent
Persistenta: 2-3 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 7/10


11 iulie 2015

Quelques Notes d’Amour-Yves Rocher






Parfumul are un nume inspirat si atractiv, care chiar i se potriveste. El a fost asemanat cu Flowerbomb nu pentru ca ar semana, ci pentru au acelasi nas, Domitille Bertier.

26 iunie 2015

So Elixir Purple-Yves Rocher



Prima data cand l-am mirosit pe So Elixir Purple nu mi-a placut deloc, dar a doua oara i-am gasit oarece calitati. Totusi, imi pare un parfum caruia ii lipseste ceva: adancimea si zborul. Fragrantica il defineste ca fructat floral desi parfumul are trecute la note doar o bergamota , iar singura floare, tuberoza, este foarte discreta. Mie imi pare un oriental.

25 iunie 2015

FlowerParty-Yves Rocher


FlowerParty, desi un parfum semnat de Philippe Romano, deci nu unul fara mama, fara tata, este foarte slabut. Ar vrea sa fie un floral fructat, de anotimp cald, un parfum lejer. Mie chiar imi place genul asta de parfum, de aceea si iubesc casa Yves Rocher, numai ca in cazul de fata parfumelul, desi simpatic ca prezentare, este extrem de apos, de parca ar fi pentru uzul copiilor.

19 aprilie 2015

Cerisier en Fleurs/Cherry Bloom-Yves Rocher




Parfumul face casa buna cu celelalte soliflore din seria Un Matin au Jardin.

Fresh Rose/Rose Fraiche-Yves Rocher




Fresh Rose este un  soliflor proaspat, optimist si revigorant in prima faza. Desi ar trebui sa fie un parfum despre trandafir, mie imi miroase mai mult a bujor, probabil datorita combinatiei cu citrice. Este dulce-acrisor, zboara frumos, dar nu are un siaj prea mare. Pe masura ce evolueaza, devine mai trandafir, mai dulce si mai moale, dezvoltandu-si o latura romantica. Spre final isi pierde din inocenta, devenind, datorita moscului, mai caldut si senzual. Este un parfum tineresc, iar anotimpul lui ideal ar fi primavara. In ciuda aparentelor si a unor comentarii care spun ca dureaza jumatate de ora, tine minim 2 ore.

Numele parfumului: Fresh Rose/Rose Fraiche
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2012
Creator:  Shyamala Maisondieu
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, grapefruit,mandarina
note de mijloc: trandafir, note fructate
note finale: note lemnoase, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: 2-3 ore
Flacon: standardul seriei Un Jardin au Matin
Evaluare : 6,50/10  

18 aprilie 2015

The Vert EDT-Yves Rocher



Dupa o apa de Colonia cu acelasi nume in seria Fraicheur Vegetale, de curand Yves Rocher a lansat si o apa de toaleta in seria Un Matin au Jardin. Cum era si de asteptat, este o apa de toaleta minimalista pe care o poti purta pe canicula, in excursii, cand faci sport.

6 martie 2015

Citrus Flower/Agrumes en Fleurs-Yves Rocher



Ca sa-l parafrazez pe Creanga, nu stiu altii cum sunt, dar mie imi plac toate categoriile olfactive de parfumuri si stiu sa ma bucur de fiecare dintre ele, fie ca este un parfum de nisa, fie ca este unul mainstream. Nu exclud aprioric nicio categorie si-mi place sa am in garderoba de toate caci azi e ger, iar maine este canicula, iar viata noastra se compune nu numai din petreceri glamour, ci si din slujba, concedii, shopping, mers la piata, plimbari in aer liber, concerte de toate felurile, intalniri de afaceri si alte chestii.

1 martie 2015

Nature-Yves Rocher


Pe vremuri, acum vreo 20 de ani, am avut un parfum de la Yves Rocher care mi-a placut. Era prospat si verde ca o primavara. Eram convinsa ca era Nuture si ma bucuram ca ma exista, drept pentru care l-am recumparat.  Dar, dupa ce l-am mirosit, mi-am dat seama ca nu era el. Dand o cautare la parfumurile vintage de pe Ebay l-am gasit : cred ca era  Desire de Nature dupa flacon.

30 ianuarie 2015

Vanille -Yves Rocher




Vanille de la Yes Rocher probabil ca este unul dintre cele mai simple si curate parfumuri de vanilie, dar parfumeria moderna ne-a pervertit intr-atat simturile cu vanilina si cumarina incat unii vorbesc despre acest parfum ca fiind un parfum nenatural sau care miroase ieftin.

22 noiembrie 2014

Voile d’Ambre-Yves Rocher




Voile d’Ambre este unul dintre parfumurile cele mai apreciate ale casei Yves Rocher, chiar a primit un Fifi Award in 2007, motiv pentru care demult as fi vrut sa-l probez.

9 octombrie 2014

Neroli-Yves Rocher


Neroli este un floral minimalist si monotematic din seria Secret d’Essences, care are in centrul atentiei floarea de portocal.

4 mai 2014

Transat-Yves Rocher



Nimic nou sub soare. Transat, desi nu miroase rau,  nu reuseste sa depaseasca banalitatea, mirosind ca zeci de alte parfumuri masculine mainstream de pe piata.
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.