Pagini

Faceți căutări pe acest blog

7 iunie 2015

English Lavender 2015-Yardley



Daca mirosi English Lavender dupa Spigo de la Odori, vei descoperi una dintre cele mai proaste lavande din parfumerie. Ma refer la varianta 2015. Nici cea dinainte nu era grozava, dar aceasta din urma nu numai ca nu tine nici cat o apa de Colonia, dar are o lavanda de-a dreptul lesinata, care sucomba in 10 minute.
Ma asteptam la o lavanda mai aspra si sobra, dar rece si foarte proaspata. Inceputul este ceva mai fresh, dar foarte repede devine o lavanda calduta, usor prafuita si murdara, lipsita de nerv. Spray-ul contra moliilor, cu miros de lavanda, miroase mult mai bine decat aceasta lavanda zisa englezeasca. Tot ma intreb la ce as putea sa folosesc licoarea asta. Am doua solutii : sa o decantez si sa-i mai adaug niste uleiuri esentiale, poate, poate scot ceva din ea sau sa incerc sa o folosesc ca eau de linge, dar si in cazul din urma ar trebui sa-i mai adaug niste rozmarin, ceva. Asa cum arata nu poate fi folosita caci este o apa chioara. Nu regasesc notele din lista oficiala in parfum, ar fi si greu caci parfumul are intensitate 0. Ce a ajuns Yardley…Cu siguranta varianta 1913 mirosea mult mai bine.

Numele parfumului: English Lavender
Casa: Yardley     
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2015
Creator: 
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, salvie
note de mijloc: lavanda, muscata, iasomie, musetel,eucalipt, violeta
note finale: vanile, patchouli, note lemnoase

Aprecieri personale
Intensitate: scazuta, fara siaj
Persistenta: 20-30 de minute
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 2/10  

22 iunie 2015

Am revalorificat parfumul si a iesit ceva chiar simpatic. I-am adaugat ulei esential de lavanda, vanilie,  niste ionona alfa si putin rozmarin  si s-a schimbat total la fata. E vesel, viguros si putin dulce. L-am facut de nota 7:)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.