Pagini

Arhivă blog

Faceți căutări pe acest blog

28 noiembrie 2015

Dark Saphir-Agonist


Parfumeria moderna traieste din mimetism. Dupa ce ne-am inrozit de la zmeuricile si capsunicile parfumeriei mainstream, am dezertat si am fugit la nisa, dar si aici este acelasi lucru , dar la pret mult mai mare. Sunt in pragul diabetului de la atata vanilina si ethil vanilina din gurmande, iar mai nou sunt coplesita de combinatia trandafir cu oud . Sunt deja zeci de parfumuri care merg pe combinatia asta, a devenit monoton.  Am renuntat la uniforma Alien si La Vie Est Belle ca sa mirosim toti a Dubai, si barbati si femei.  Cred ca trebuie sa ne indreptam in curand spre parfumurile personalizate, dar nu ne prea sustin buzunarele.
Dark Saphir de la Agonist exploateaza aceeasi tema, drept pentru care o sa-l expediez repede caci ajung si eu sa ma repet si sa plictisesc. Saphirul este de obicei albastru, culoare care nu se potriveste cu acest parfum deloc, nu mi se pare o gaselnita prea buna acest nume. Primele secunde ale parfumului sunt infioratoare caci se simte un trandafir citric, acru si strident. Sunt doar vreo 30 de secunde de cosmar, dupa care prfumul este reabilitat de niste condimente, dintre care eu simt mai ales coriandru. Se si indulceste cat de cat, dar devine foarte uleios. Vad ca nu are mosc in note, nu imi dau seama ce ii da textura asta. Uleiul acopera si estompeaza trandafirul, il face destul de confuz. In curand intra in combinatie si oud-ul si ajungem la reteta fericirii. In timp, dispar condimentele si asistam la un vals prelungit al oud-ului cu trandafirul. Trandafirul n-as zice ca este foarte chipes. O data ca este cam sapunos, apoi pentru ca are foarte mult geranium adaugat care-l face ascutit. Cand inca nu s-a evaporat in totalitate oud-ul, apare  guaiacul. Trandafirul este si el la ultima suflare, parfumul si-a pierdut ascutimile, a devenit bland si cremos, cu miros total lemnons. Finalul este lesinat rau, parca ar fi barca in deriva. In barca e ceva labdanum. N-am simtit multe dintre notele listate de Fragrantica, dar mi-a fost lene sa caut in alta parte, sa verific daca sunt corecte.  Nu. Avem de unde alege, pe asta nu-l bagam in seama. Chiar nimic nu mi-a placut. Macar sa fi fost trandafirul mai frumos…

Numele parfumului: Dark Saphir
Casa: Agonist     
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2013
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: frunza de violeta, piper negru, chimen, coriandru, ghimbir, bergamota, condimente, zmeura, piersica
note de mijloc: trandafir, iris, iasomie, geranium, seminte de morcov, garoafa, orhidee, heliotrop, scortisoara
note finale: oud, patchouli, guaiac, cistus labdanum, vanilie, boabe de tonka, tamaie, copaiba
Flacon: standardul casei, dar exista si un flacon artistic care costa 1200 euro


Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj modest
Persistenta: destul de longeviv
Evaluare : 6/10


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.