Cu totii visam la un comert civilizat. Este firesc si de bun simt ca un magazin de parfumuri sa aiba esantioane pentru toate parfumurile ca nu cumparam castraveti si patlagele. Eu m-am saturat de tepe. Cand teapa este de 150 de lei mai treci cu vederea, dar ce te faci cand cumperi un parfum de 1200-2000 de lei (sau chiar mai mult) si constati ca nu-ti place? Este in interesul clientului, dar si al vanzatorului ca ele sa existe. Aoro a facut primul pas, Maison Elysee pe al doilea (pacat insa ca mostrele nu se vand si in magazinele fizice). Azi am avut surpriza placuta sa gasesc cateva esantioane si in magazinul Hiris. Preturile sunt intre 3 si 7 lei. Nu sunt multe deocamdata, doar vreo doua pagini, dar este un inceput. Sper din tot sufletul sa le descopar in cat mai multe magazine.
Pagini
Arhivă blog
- oct. 2018 (2)
- mar. 2018 (1)
- feb. 2018 (2)
- oct. 2017 (1)
- aug. 2017 (7)
- sept. 2016 (3)
- aug. 2016 (8)
- iul. 2016 (5)
- iun. 2016 (9)
- mai 2016 (10)
- apr. 2016 (9)
- mar. 2016 (27)
- feb. 2016 (40)
- ian. 2016 (22)
- dec. 2015 (61)
- nov. 2015 (62)
- oct. 2015 (2)
- sept. 2015 (2)
- aug. 2015 (2)
- iul. 2015 (15)
- iun. 2015 (59)
- mai 2015 (10)
- apr. 2015 (26)
- mar. 2015 (24)
- feb. 2015 (39)
- ian. 2015 (19)
- dec. 2014 (7)
- nov. 2014 (17)
- oct. 2014 (26)
- sept. 2014 (79)
- aug. 2014 (58)
- iul. 2014 (4)
- iun. 2014 (43)
- mai 2014 (23)
- apr. 2014 (48)
- mar. 2014 (68)
- feb. 2014 (60)
- ian. 2014 (55)
- dec. 2013 (15)
- nov. 2013 (12)
- oct. 2013 (5)
- iun. 2013 (10)
- mai 2013 (8)
- apr. 2013 (33)
- mar. 2013 (22)
- feb. 2013 (23)
- ian. 2013 (35)
- dec. 2012 (38)
- nov. 2012 (25)
- oct. 2012 (53)
- sept. 2012 (39)
- aug. 2012 (2)
- iul. 2012 (2)
- iun. 2012 (3)
- mai 2012 (13)
- apr. 2012 (47)
- mar. 2012 (50)
- feb. 2012 (89)
- ian. 2012 (44)
Faceți căutări pe acest blog
1 iulie 2014
30 iunie 2014
Noutatile lunii iunie
Luna asta am fost doar prin parfumeriile cu nisa, am cam
neglijat magazinele cu parfumuri mainstream, drept pentru care am trecut azi
prin Sephora si Marionnaud. Sunt destul de multe parfumuri noi, le-am probat
aproape pe toate pe blotter. Doua mi s-au parut mai bune, in primul rand Dior Addict EDT, care are note mult schimbate fata de EDP, este un parfum cu
o iasomie foarte gratioasa, scaldata in neroli. Nu are rost sa-l compari cu EDP
caci este altceva, este un parfum de zi , lejer, usor de purtat, incarcat de feminitate. Al doilea care mi-a atras atentia este Eau My Gold de la Paco Rabanne. Nu miroase rau, dar notele de
deschidere pe care le-am surprins eu pe blotter imi seamana cam tare cu Black
Orchid de la Tom Ford desi notele celor
doua parfumuri nu prea seamana pe hartie. Lipseste insa trufa, motiv pentru care s-ar putea
sa placa mai mult. In Marionnaud vad ca au adus de curand Paris de la Yves Saint Laurent care, in ultimii ani, a fost foarte
greu de gasit. Cele care il iubesc pe Songes de la Annick Goutal s-ar putea
sa-l placa caci este floralul floralelor, aproape intoxicant si foarte dulce, usor
retro, dar purtabil de catre cele care
iubesc genul. Din extrema opusa,
adica parfumuri dezastruoase am cel putin doua . Primul este Light Blue/Escape to Panarea de la Dolce&Gabbana, parfum care
nu stiu de ce este dat ca floral-fructat. Este o chimie
infioratoare, care are o ciocolata alba
oribila si Iso E Super. Ciocolata nu este trecuta in note, dar recunosc cu
usurinta ingredientul caci il am si eu in dotare si este de nefolosit. Parfumul
este foarte dulce , iar mirosul iti da peste cap bila. Gucci Flora Generous Violet este la fel de urat ca si restul din
seria Flora. O violeta spalacita si trista amestecata cu note de piele. Trussardi /A Way for Her este un
oriental-floral slabut, apos si foarte chimic. Miroase a parfum ieftin. Lagerfeld For Her EDP nu e chiar rau, as vrea sa-l testez pe piele, are o combinatie
reusita de frangipani cu magnolia. Carolina Herrera Surf for Her este un parfum
tineresc, de vacanta, cu note acvatice. Chimie 100/%. Anna de la Blumarine este un floral apos banal. A mai aparut Jour pour Femme de la Hugo Boss, dar pe
asta nu l-am probat caci am o aversiune fata de parfumurile acestui brand. Totul
a fost probat superficial, pe blotter. Angel
Eau Sucree de la Therry Mugler nu a venit inca, dar se pare ca va sosi la
sfarsitul lui iulie. Despre varianta Shalimar
Souffle de Parfum nimeni nu stie absolut nimic, s-ar putea sa ne sara
randul la el.
29 iunie 2014
Parfumuri de nisa online
Sunt doua magazine online mai putin cunoscute. Eu le-am trecut in lista generala, dar poate nu ati consultat-o. Unul este german si se numeste La Schiller. Este foarte bine aprovizionat si vinde si esantioane. Transportul spre Romania costa 12,50 euro.
Cel de-al doilea este un magazin belgian, se numeste Parfuma. Costurile de livrare sunt de 8 euro daca comanda depaseste 80 de euro . La comenzi mari, transportul este gratuit.
Ambra in parfumerie
Chiar printre fanaticii iubitori de parfumuri persista confuzii regretabile in jurul unor note listate
ca intrand in componenta unor parfumuri sub forma: ambra, chihlimbar sau ambra
gri. Ambra galbena sau chihlimbarul, adesea listata simplu, ca ambra, este o rasina care nu trebuie
confundata cu ambra gris care este produsa de casaloti.
Orhideea in natura si in parfumerie
![]() |
| Aangraecum sesquipedale |
Adesea in notele
unor parfumuri apare orhideea, chestie care te arunca in necunoscut. Cu mici
exceptii, este un miros generic bazat pe substante de sinteza (adesea isoamyl
salicylate). Rareori (Black Orchid/Tom Ford) mirosul se bazeaza pe tehnologia
headspace care capteaza mirosul real al orhideei, il analizeaza si il
descompune in laborator si apoi il recreeaza, astfel incat sa fie cat mai
apropiat de cel real.
28 iunie 2014
Black Orchid-Tom Ford
Frumos sau
urat ? Cu siguranta controversat . Cu siguranta complex si
foarte interesant. Orhideea neagra este posibil sa nu-ti placa de la prima
degustare, ba mai mult sa ti se para respingatoare sau s-ar putea sa te atraga
precum un magnet, sa o cumperi, iar apoi sa nu o poti purta. Nu mi-am definit
nici eu foarte bine relatia cu acest parfum. L-am probat de vreo 3 ori, dar nu
l-am purtat niciodata desi il am de peste un an. De fiecare data l-am gasit
altfel, este foarte versatil. Te atrage ca o planta exotica carnivora. Simti ca
e periculoasa dar, totusi, nu-i poti rezista. Te plimba din Infern spre Eden, iti
defineste uratul ca sa poti intelege si admira frumosul. Iti place sau nu-ti
place, dar trebuie sa recunosti ca este un parfum de creatie cum putine sunt.
Este in afara modei pentru ca este unic. Este gotic si cu aer medieval in prima
parte, dar are o evolutie surprinzatoare sfarsind intr-o banala vanilie. Da-i
femeii un strop de vanilie intr-un parfum si o faci fericita. Mie imi place
vanilia, dar una adevarata, aspra. Vanilia din parfumul asta nu este adevarata
si cred ca este singurul lucru care, cu siguranta, nu-mi place. Dar drumul pana
la vanilie este lung.
Nu stiu daca este de folos citirea notelor. Cati dintre noi am mirosit o orhidee
neagra ? Mirosul ei a fost captat prin tehnologia headspace, deci orhideea
nu este un bla-bla ca in toate parfumurile. Eu nu m-am intalnit cu nicio orhidee
mirositoare, habar nu am cum miroase. N-am vazut trufe decat in poze, mirosul
lor nu-l cunosc, dar mi l-as putea imagina. Note pe care le
cunosc din lista, nu le regasesc in parfum. Toate astea fac descrierea lui
dificila, aproape imposibila pentru mine.Voi face, totusi, un efort desi nu
cred ca voi obtine o mare izbanda. Parfumul incepe paralizant opulent, dulce,
intoxicant, combinand citrice cu coacaze si flori. La scurta vreme se
insinueaza, pe laga flori, un miros straniu, nu prea placut, de pamant umed si padure. O fi
trufa ? Parfumul are pentru o bucata de vreme o textura jilava. Desi este
dulce, este aerisit. Vedeta devine o floare cu miros fructat care ocupa notele
de mijloc si, partial, si cele de final.Miroase ca prunele uscate, dar
suculente, usor afumate. Pe masura ce intra patchouli in scena, parfumul isi
pierde textura umeda si devine caldut. Ciocolata nu as zice ca simt. E drept, insa, ca patchouli are o nuanta
ciocolatie. Partea finala este foarte moale si catifelata, blanda. Acum apare si
vanilia. As fi vrut sa fie pastaioasa si aspra, dar nu este. Parfumul este foarte longeviv, dureaza peste 12 ore. Este putin mai
dificil la purtare in prima ora, ulterior devine tot mai lejer. Este un parfum
frumos construit cu un miros care, desi este ciudat, nu este nicio clipa
chimic. Flaconul parfumului este sobru, dar foarte elegant. Fiind extraplat, este o placere sa-ti plimbi degetele pe canelurile lui fine.
Numele parfumului: Black Orchid
Casa: Tom Ford
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2006
Creator:
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: iasomie, gardenie, ylang-ylang, bergamota,
lamaie, mandarina, portocala, coacaze negre, trufe
note de mijloc: condimente, note fructate, lotus, orhidee
note finale: vetiver, santal, patchouli, ambra,
vanilie, tamaie, ciocolata
Aprecieri personale
Intensitate: foarte opulent in prima parte, ulterior
intensitate putin peste medie
Persistenta: foarte longeviv
Flacon: vezi fotografia
Evaluare: 9/10
Iso E Super
Iso E Super este o substanta de sinteza magica care este frecvent folosita in parfumurile moderne, atat in cele feminine cat si in cele masculine.
27 iunie 2014
Body Eau de Parfum Intense-Burberry
Cred ca Burberry ne cam pacaleste ca sa ne mentina vie
atentia asupra parfumurilor casei. Prima versiune de Body EDT a fost foarte
frumoasa. Flankerele ulterioare nu au reusit sa o depaseasca. Varianta asa-zisa
Tendre este mult mai putin tandra decat varianta initiala, iar varianta Intense
reuseste sa distruga delicatetea si frumusetea parfumului initial. Trandafirul se simte mult mai putin si nu este ata de
curat, iar parfumul nu miroase bine, are ceva greu in el. Apoi, in deschidere, este mieros, lipicios si indesat, lipsit de aer si transparenta. Notele sunt cam aceleasi, dar accentele sunt diferite. Nu va lasati
amagite ca nu este mai longeviv. Farmecul lui Body econsta tocmai in faptul ca
este un parfum discret, de intimitate. Mai binele este dusmanul binelui. Au stricat un parfum.
Numele parfumului: Body Eau de Parfum
Intense
Casa: Burberry
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2011
Creator: Michel
Almairac
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: pelin, piersica, frezie
note de mijloc: iris, santal, trandafir
note finale: note lemnoase, vanilie, ambra, mosc
Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta:
Flacon: vezi imaginea
Evaluare : 6,50/10
eMAG - Parfumerie online
eMAG este un magazin online cunoscut de electronice si
electrocasnice, dar, de curand, s-a lansat si in vanzarea parfumurilor. Oferta
este destul de bogata, preturile acceptabile. Am rasfoit toata lista de
parfumuri, fiind, desigur, mai atenta la cele feminine. Dintre parfumurile mai
rare pe piata romaneasca am vazut doar Amber Mystique de la Estee Lauder. In general sunt doar parfumuri mainstream,
dar exista si cateva parfumuri Creed. Poate dati o raita.
Happy –Clinique
Parfumul, aparut in 1997, a primit un premiu Fifi in 1998.
Judecand dupa nume, el isi propune sa ne faca fericiti. Se pare ca a facut
fericiti mai mult consumatorii americani caci este un parfum ce poate fi
caracterizat ca fiind proaspat si curat. Multi, insa, il gasesc dezgustator.
Very Irresistible Sensual-Givenchy
Dupa lansarea in 2003 a parfumului Very Irresistible au
aparut o sumedenie de flankere care cu greu mai pot fi deosebite. Sensual
dateaza din 2005. Parfumul este un floral destul de dulce, in faza initiala, care are in centrul
atentiei trandafirul si care exploateaza o combinatie de succes a parfumeriei
moderne. Sunt multe parfumuri care se bazeaza pe sinergia trandafirului cu
patchouli. Trandafirul confera feminitate, patchouli senzualitate.
26 iunie 2014
Hypnose -Lancome
Pe Hypnose Senses nu-l plac, dar, daca mai miros mult editia princeps Hypnose , cred ca imi voi schimba impresia despre Senses.
Jolie Madame- Pierre Balmain
Un parfum cu nume frumos, care te face sa te gandesti la o parizianca foarte sic. Tare as fi vrut sa miros varianta originala, cea din 1953, creata de Germaine Cellier. Parfumul a fost reformulat in 1992. Nu stiu de cine, dar merita a fi scalpat.
Parfum d'Or- Kristel Saint Martin
Kristel Saint Martin este un brand putin cunoscut azi, care a facut parfumuri in anii 80 si 90 ai secolului trecut. Brandul are o lista scurta de parfumuri, nu este foarte productiv. Parfum d’Or este un parfum tipic anilor 90’, un clasic, usor retro, dar perfect purtabil si azi. Ca stil si putin si ca miros l-as compara cu Amarige de la Givenchy (au multe note comune).
25 iunie 2014
Odori
Stau si ma minunez: 4 parfumuri Odori pe Aoro! Enzo Galardi imi place teribil ca parfumier, dar costa un parfum Odori 550 de lei. Cam mult ca sa-l cumperi orbeste....Ma si oftica Aoro. Baga parfumuri de nisa super scumpe (cum a fost si colectia privata de la Dolce@Gabbana si cate ceva din colectia privata Armani) si nu are un esantion pentru ele. Ce sansa are Aoro sa le vanda? Pacat, mare pacat! Daca este sa le cumpar pe netestate, le cumpar mai degraba de pe Capsunica caci sunt cu 100 de lei mai ieftine.
Envy-Gucci
Mare minune ca se mai gaseste acest parfum online. Se
vorbea ca ar fi fost intrerupt. Envy este un parfum modern, un floral foarte verde,
curat, proaspat, luminos, plin de energie. Seamana ca gen cu Pleasures de la Estee Lauder, cu care este contemporan .
Solid-Arabian Oud
Nu sunt
familiarizata deloc cu parfumeria araba. Am mirosit doar cateva parfumuri
feminine. Arabian Oud este un brand din Arabia saudita care produce de putina vreme parfumuri (2012), dar are un catalog consistent de parfumuri, atat pe baza de alcool, cat si pe baza de ulei. Solid este inregistrat, spre uimirea mea, ca parfum masculin.
Cyclades-Lancome
N-am vazut acest parfum prin magazine, dar se gaseste online. Este posibil sa fi fost vandut prin aeroporturi. Parfumul este foarte putin cunoscut, ca atare are foarte putine recenzii.
24 iunie 2014
Roses&Chocolate-Mancera
Am probat astazi pe blotter cateva (vreo 4) dintre parfumurile
lui Pierre Mancera. N-am descoperit niciunul care sa-mi placa cat de cat. Tot azi, am primit un esantion de Roses&Chocolate,
parfum produs de aceeasi casa. Nu stiu daca ati gustat si mirosit boabe de
cacao uscate, neprelucrate. Au un miros mai dur decat ceea ce cumparam din
magazin sub forma de pudra. Mirosul din deschiderea parfumului este foarte opulent
si realist, amarui, identic cu al boabelor brute de cacao.
23 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.



















