Ma numesc Hertha si sunt o pisicuta birmaneza. Probabil
ca am avut, candva, in copilarie, si un alt nume, habar n-am. Nu stiu cum, in ce imprejurari, am fost
abandonata in satul Bolintin. Probabil ca am fost o birmaneza imperfecta si
m-au abandonat primii mei stapani care sperau sa castige ceva medalii cu mine
pe la concursuri. Ceea ce imi aduc aminte este ca imi era cumplit de foame si
de frig. Aveam vreo 7 luni. Era deja luna octombrie, noptile erau reci, iar in
satul ala nu erau tomberoane de gunoi in care sa scotocesti dupa haleala. Eram tare
jigarita, cantaream vreo 700 de grame, dar 100 de grame cred ca aveau scaietii care
mi s-au infipt in blana si de care imi era imposibil sa scap. Cu ce ma
hraneam ? Mai cu nimic. Am tot dat tarcoale pe langa casele oamenilor, dar
nimeni nu mi-a dat nimic, ba chiar m-au alungat de teama ca le mananc puii de gaina.
Ca sa fiu sincera, niciodata nu m-as fi gandit ca acele creaturi cu pene sunt
comestibile. De obicei mancam paie de pe miriste, dar am gasit si niste coji de
salam in cateva randuri.
Intr-o zi, in curtea unei case, am gasit un fel de cusca
in care parea sa fie ceva de mancare. Ma tenta mai ales mancarea, dar ma
gandeam si ca acolo m-as putea adaposti nitel de ploaie. Am intrat in ea si rau am facut. Era o
cursa de prins sobolani. Sobolanul eram eu. Abia ce am intrat in mizeria aia si
a aparut o femeie batrana care era fericita ca m-a capturat. Ulterior am aflat
ca ma acuza ca i-am mancat nici mai mult, nici mai putin decat 45 de puisori de
gaina. De unde truda mea sa-i fi mancat? Mai eram eu o aschimodie de 700 de grame
daca mancam un cotet de pui? Au urmat trei zile groaznice. Captiva fiind, am
fost bagata intr-un grajd intunecos unde putea de-ti muta carma. Fara apa, fara
mancare, evident. Am sarit, m-am izbit de toti peretii cursei, dar n-am reusit
sa ma eliberez. Eram epuizata. Nici sa miaun nu mai puteam caci am racit
ingrozitor. Din cand in cand mai venea bestia aia batrana si mincinoasa sa vada
daca mai exist. In a 3-a zi a
facut foc sub un ceaun urias in care a pus apa. Mai tarziu aveam sa
aflu ca voia sa ma opareasca. Dar am avut un noroc formidabil care a aparut in
ultima clipa. A venit un musafir. Era fiul batranei, un domn foarte cumsecade,
cu niste ochi blanzi, albastri, ca si ai mei. Nu stiu ce i-a spus batranei ca
pe atunci nu prea pricepeam limba oamenilor, dar parea suparat. A vorbit la o
cutiuta mica (era un telefon, dar de unde sa stiu eu ce-i ala telefon) dupa
care m-a luat cu tot cu cusca aia nenorocita, m-a urcat intr-o masina si m-a
dus undeva, foarte departe. Era un loc cu case multe, mult mai inalte, dar fara
gradini si miristi. Am urcat intr-una dintre aceste case si am
fost eliberata de binefacatorul meu intr-un hol care dadea in sala scarilor. O doamna mi-a
intins bratele si i-am sarit fericita la piept, lipindu-ma toata de ea. In
brate tinandu-ma, a apucat o farfurie cu 2 compartimente. Intr-unul mi-a pus
apa, in altul niste chestii mici, rotunde, destul de tari, dar foarte bune la
gust. Mi-a fost greu sa ma hotarasc ce vreau. Apa sau mancare ? Mi-am bagat boticul cand intr-un
compartiment, cand in celalalt pana m-am saturat. In viata mea n-am avut o
burtica atat de plina. Binefacatorul meu a plecat, iar eu am ramas in noua mea
casa. Era foarte frumos, cu multe incaperi, cu covoare moi, cu cotloane unde
puteai sa te ascunzi si, ceea ce mi-a placut cel mai mult, era cald. Nici n-am
apucat sa-mi fac siesta si sa ma dezmeticesc si doamna a inceput sa ma pieptene
si sa-mi scoata scaietii. Mi-a mai si tuns din blanita caci dracii aia de
scaieti nu se lasau desprinsi. Apoi
a urmat un episod care m-a ingrozit caci capatasem o frica nemaipomenita de
apa : mi s-a facut baie, ocazie cu care mi-am etalat slabiciunea
induiosetoare. M-am zbatut, nu a fost usor nici pentru mine, nici pentru noua
mea stapana, dar am scapat cu bine si din aceasta incercare. Odata uscata,
aratam si eu a pisica, eram si mai rotunjoara ca mi se umflase blanita.
In timp ce eram
uscata am cunoscut o jivina care-mi semana oarecum, doar ca era neagra. Era un motan
chipes care imi va deveni mai tarziu sot, il chema Mavros. Imi tot dadea
tarcoale, nu stiu ce voia, poate doar sa ma cunoasca si sa se imprieteneasca cu
mine, dar eu, preventiv, m-am infoiat la el si l-am scuipat. In prima mea
noapte la noul domiciliu m-am obraznicit si am dormit in pat, intre parintii mei
adoptivi. M-au deazmierdat pana au adormit, iar eu am adormit fericita ca mi-am
gasit un camin. M-am facut insa de bacanie caci mi-a venit sa fac caca si nu
stiam care sunt obiceiurile casei, asa ca am facut in pat. Am produs numai paie
caci asta mancasem la ultima mea masa, facand in felul asta dovada ca nu m-am
ospatat cu pui. Noua mea mamica m-a boscorodit un pic si m-a tot indemnat sa
intru intr-o tavita cu nisip. Fiind eu fata desteapta, m-am prins ca ala este
locul destinat nevoilor personale si , ca sa demonstrez ca am inteles, am tras
un pisu consistent. In aceeasi zi am fost si la doctor. Am mieunat si am
protestat cat am putut, dar nu am putut sa scap de niste injectii. Tot atunci
mi s-a facut un carnet si mi-am primit un nume : Hertha. Mi-a placut din
prima clipa si de atunci m-am simtit ca o zeita. Numele meu nu are nicio legatura cu echipa berlineza de
fotbal, este numele unei zeite a popoarelor germanice. Intr-o luna m-am facut
splendida, lucru pe care l-a remarcat si Mavros, care-mi tot dadea tarcoale. Nimic de zis,
eram flatata de curtea pe care mi-o facea, dar il fasaiam cand se apropia prea
mult de mine. Totusi, tre sa recunosc, era un motan de nota 10. L-am iubit
toata viata, desi era cam nabadaios si infidel, a fost unicul motan din viata
mea.
