Pagini

Faceți căutări pe acest blog

25 aprilie 2016

Rose de France-Historiae



Parfumul, realizat de Bertrand Duchaufour,  vrea sa restituie atmosfera sec. al XVI-lea, contemporana cu regele Henric al IV-lea, motiv pentru care, ca sa se reconstituie spiritul epocii, s-au folosit mai mult materii prime naturale. Unii considera parfumul divin, eu cu greutate l-as putea accepta ca pe un parfum purtabil azi. El are un aer artizanal si rustic, care nu-si prea gaseste un eveniment citadin adecvat. Miroase a trandafir si bujor, nu pot sa spun ca miroase rau, dar este mieros si foarte indesat, lipsit de finete si suplete. Imi pare si foarte concentrat pentru o apa de toaleta. Ii lipseste aerul si imi da senzatia de sufocare. Desi este opulent, are siaj destul de redus. Are o tenta pronuntat romantica si-mi sugereaza fundite roz, dantele, jupoane, palarioare cu decor floral, umbrelute de soare. Parfumierul se muleaza  bine pe rigorile casei Historiae, reuseste sa faca un parfum cu tenta istorica, dar n-as zice ca el este si un parfum al prezentului. Banuiesc insa, judecand dupa alte comentarii, ca mai exista doamne si domnisoare carora li se potriveste.

Numele parfumului: Rose de France
Casa: Historiae    
Concentratie: EDT
An de aparitie: 
Creator:  Betrand Duchaufour
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: para, lamaie, tagetes, trandafir
note de mijloc: magnolie, trandafir, cuisoare, pelin, bujor, geranium, iasomie lamaita
note finale: benzoin, ambra, vanilie, mosc
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, dar cu siaj redus
Persistenta: buna pentru o apa de toaleta
Evaluare : 6,50/10

23 aprilie 2016

Rose Oud-Yves Rocher



Yves Rocher are multe parfumuri dragute si am sperat ca si Rose Oud est la fel, mai ales ca este semnat de Annick Menardo, creatoarea lui Hypnotic Poison, dar parfumul m-a deziluzionat total. Are in deshidere un trandafir siropos, confuz, nitel murdar si cam intunecat. De ar fi numai trandafir ar fi bine, dar are un chimen care-l urateste si-i da un miros care-mi aduce aminte in egala masura de vinul fiert si o bere sordida uitata o noapte in pahare. Are un vag miros lemnos care-l mai drege pe parcurs, dar nu-mi miroase a oud nicidecum. Nu e visul vietii mele sa miros ca un betiv care a amestecat mai multe bauturi, asa ca nu-mi ramane decat sa regret ca l-am cumparat. Imi place prezentarea parfumului, atat culoarea flaconului cat si cutia, dar doar atat.

Numele parfumului: Rose Oud
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2016
Creator:  Annick Menardo
Gen:  feminin
Note oficiale: trandafir, oud, chimen, labdanum
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: sub medie, cu siaj foarte redus
Persistenta: in jur de 3 ore
Evaluare : 5/10 

17 aprilie 2016

1902 Gingembre Vert-Berdoues



Nu prea stiu exact ce note are aceasta apa de Colonia. Producatorul ei listeaza ghimbir si cardamom, Fragrantica  ghimbir, citrice si note verzi. Altii adauga si tei sau mosc. Este o apa de Colonia destul de fresh la inceput, dar cam dulce, care-mi miroase vag a citrice si oarece buruieni, avand clar o culoare verde. Ghimbirul nu-mi pare prea realist, iar cardamom nu simt. Are un vag miros floral, inrourat, dar care nu seamna cu nimic din realitatea botanica. Nu cred ca are vreo componenta naturala. Daca la inceput pare cat de cat energizant, dupa 15 minute ramane din el un miros dulceag de buruieni. Gingembre de la Roger&Gallet este mult mai bun si ca miros si ca persistenta. Vad ca este indexat la parfumuri unisex. O fi, dar nu stiu ce femeie l-ar cumpara, poate un barbat ca sa-l foloseasca dupa barbierit. Este ieftin, mai ales daca-l cumperi la 400 de ml, dar efectul lui este de scurta durata. Mi se pare o investitie absolut inutila.

Numele parfumului: 1902 Gingembre Vert
Casa: Berdoues   
Concentratie: apa de Colonia
An de aparitie: 
Creator: 
Gen:  unisex
Note oficiale: citrice, ghimbir, cardamom, note verzi
Flacon: vezi imaginea

Aprecieri personale
Intensitate: destul de discret, fara siaj
Persistenta: in jur de o ora

Evaluare : 4,50/10 

14 aprilie 2016

Gelsomino Indiano/Indian Jasmin-L' Erbolario





Eu nu cred ca producatorul si-a propus sa faca din Gelsomino Indiano un parfum unisex, asa cum este el indexat de Fragrantica. De ar fi fost asa, nu i-ar fi facut flaconul roz bombon, il facea alb, asortandu-l cu culoarea iasomiei. Flaconul chiar arata bine, chit ca eu nu vad nimic roz in parfumul asta. Lumea il aseamana cu Samsara. Intr-adevar, cele doua parfumuri au cateva note comune, dar nu as zice ca sunt foarte asemanatoare. Sunt amandoua parfumuri foarte opulente si destinate celor puternici. Pe Samsara, in varianta actuala, vaduvita de santalul de Mysore, eu nu pot s-o port caci imi produce ameteli si dureri de cap. Nici Gelsomino Indiana nu e tocmai usor de purtat caci este un parfum foarte dens si destul de dificil in primul sfert de ora, poate chiar mai mult timp. Iasomia este frumoasa, dar este mult inasprita de o mare doza de scortisoara care face parfumul foarte lemnos, aspru,  usor amarui si murdar. Ylang-ylangul este zana buna si incearca sa-i mai netezeasca asperitatile si sa-i confere putina dulceata, dar abia santalul, ceva mai tarziu, va reusi sa o faca. Desi nu sunt suficient de calita pentru astfel de parfumuri, trebuie sa spun ca parfumul are materii bune de calitate si are un pret decent, fiind un parfum bunicel. Cine-l poate purta pe Samsara, il poate purta si pe Gelsomino si, cu siguranta, il va aprecia. N-am incercat sa-l port efectiv caci mi-e frica de inceputul lui, dar voi incerca la toamna. E o promisiune pe care o fac Amirei, care, draguta ca intotdeauna, mi l-a facut cadou.

Numele parfumului: Gelsomino Indiano/Jasmin Indiana
Casa: L'Erbolario   
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator: 
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: bergamota, portocala, ceai, ylang-ylang
note de mijloc: iasomie, gardenie, scortisoara
note finale: vanilie, boabe de tonka, santal, mosc
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, cu siaj decent
Persistenta: in jur de 3-4 ore 
Evaluare : 7-7,50/10


Orangerie du Roy-Historiae




Initial, Ludovic al XIV- lea a fost un mare iubitor si consumator de parfumuri, avand un parfumier personal, Martial, care a creat special pentru el. Spre sfarsitul vietii, probabil obosit de excesele lui, dar si a celor de la « curtea parfumata » de la Versailles, a ajuns sa mai tolereze un singur parfum : unul proaspat, de flori de portocal. Parfumul de fata, realizat de un nas celebru, Bertrand Duchaufour, incearca sa reconstituie atmosfera olfactiva a monarhului. Cum era si firesc, creatorul incearca sa dea parfumului un miros natural caci, la vremea cu pricina, parfumurile foloseau doar materii prime naturale.

12 aprilie 2016

Ambre Nue-Atelier Cologne


Imi place casa Atelier Cologne. Nu are parfumuri geniale, dar are parfumuri foarte comode la purtat. Este si cazul acestui parfum. Nu face revolutie in parfumerie, ba chiar se apropie foarte mult ca miros de Ambre de Merveilles de la Hermes sau Amber Mystique de la Estee Lauder, avand ca tema ambra. Ea este creata din rasinile obisnuite, labdanum, benzoin, nitica vanile sau boabe de tonka si ceva scortisoara. In cazul de fata, este un accent pe benzoin si pe tamaie. In notele de varf ambra are un aer de prospetime dat de o coaja de portocala. Portocala asta este usor fermentata si confiata, drept pentru care parfumul are un iz alcoolic. Parfumul este dulce, dar fara exagerari, uscat, chiar prafos, si caldut, numai bun pentru o toamna tarzie, cu care se asorteaza si coloristic. Este ceea ce se numeste o ambra usoara, nedificila caci nu are prea mult labdanum. N-as da fuga sa-l cumpar, dar l-as putea purta. Imi pare un parfum decent si ca pret, cu siaj si longevitate onorabile. Este purtabil de ambele sexe, dar imi pare mai mult masculin decat feminin.



Numele parfumului: Ambre Nue
Casa: Atelier Cologne    
Concentratie: 
An de aparitie: 2012
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: lamaie, portocala, tagetes
note de mijloc: scortisoara, orhidee, benzoin
note finale: labdanum, patchouli, boabe de tonka
Flacon: standardul casei

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj decent
Persistenta: in jur de 4-5 ore
Evaluare : 7,50/10


7 aprilie 2016

Opus X- Amouage


Ultimul Opus, al X-lea, de la Amouage este mai degraba interesant decat frumos. Oricum, creativ, exprimand o viziune industriala asupra trandafirului. Initial este un trandafir cu vag miros de cuisoare, rece, chiar metalic, dar si verde de la geranium. Este cam intepator, dulce-acrisor. E putin ciudat, dar inca este cuminte. Ulterior are un foarte usor miros de pielarie, dupa care trandafirul, care are inca o doza mare de geranium, se amesteca cu lac de mobila si cu un ceva fructat, care aduce cu o piersica. Oud ? Poate ca are, dar nu stiu eu cum o fi cel de Laos. Iese un trandafir cam futurist si, pentru mine, cam obositor. Parca ma incearca si o durere de cap de la el. Nu ma simt in largul meu purtandu-l si, cu siguranta, nu l-as folosi des de l-as avea. Dar, nu-i problema, nu-l voi avea caci nu mi-l doresc. Imi pare foarte excentric. Il miros si am cam aceeasi atitudine fata de el ca atunci cand privesc un defileu de haute couture cu tinute create de Jean Paul Gaultier. Creative, spectaculoase, socante, extraordinare, dar pentru cine si pentru ce evenimente ? Si uite asa ofensez eu arta cu utilitarismul meu.

Numele parfumului: Opus X
Casa: Amouage   
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2016
Creator: 
Gen:  unisex
Descriere oficiala:
note de varf: trandafir
note de mijloc: geranium, pielarie, acord lac
note finale: note metalice, ylang-ylang, oud de Laos, acord ambrat
Flacon: standardul colectiei

Aprecieri personale
Intensitate: destul de opulent, cu siaj bunicel
Persistenta: longeviv
Evaluare :  8/10


6 aprilie 2016

Noir de Noir-Tom Ford





Dupa 9 ani de la aparitie am reusit si eu, in sfarsit, multumita Cristinei, sa probez Noir de Noir. Parfumul are recenzii elogioase si, fara indoiala, este un parfum bun, dar nu atat de bun cum m-as fi asteptat, motiv pentru care, har Domnului, nu intra in categoria celor care-si revendica imperativ cumpararea. Banuiesc ca o mare parte din succesul parfumului se datoreaza longevitatii lui de exceptie, dar si caracterului usor gurmand. Apoi sunt multi amatori de parfumuri dulci, vanilate. Gasesc cam comercial parfumul si nu atat de natural cum il descriu foarte multi.

1 aprilie 2016

Lys Carmin-Van Cleef&Arpels


Parfumul este parte din colectia privata a casei Van Cleef&Arpels, colectie destul de bunicica. Nici parfumul de fata nu este rau, dar nu rimeaza cu gusturile mele caci trebuie sa-ti placa parfumurile dulci si pudrate ca sa te atasezi de el. Este un floral, usor romantic, usor nostalgic, un parfum matur, moale si caldut in care florile sunt incetosate de un norisor de pudra, ascunse sub un praf fin de vanilie si de scortisoara si cu destul de mult piper roz. Nu stiu cum miroase crinul rosu, mie nu mi-a parut sa aiba miros, dar, oricum, nu as fi recunoscut niciodata florile din parfum, mai precis ylang-ylangul si crinul. Unii il gasesc  ca fiind foarte natural in latura lui florala, dar mie nu prea mi se pare sa fie asa. Imi miroase a produs cosmetic cu tenta usor gurmanda. Desi nu este opulent, imi pare cam indesat. Este si foarte static, oarecum plictisitor. Nu ma face sa vibrez, nu ma emotioneaza deloc, dar l-as putea purta. Cu siguranta, insa, nu mi l-as cumpara. A zice ca anotimpul lui este toamna caci degaja destul de multa caldura.

Numele parfumului: Lys Carmin
Casa: Van Cleef &Arpels        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2009
Creator:  Nathalia Gracia-Cetto
Gen:  feminin
Note oficiale: scortisoara, piper roz, crin, ylang-ylang, vanilie, note pudrate, santal
Flacon: flaconul standard al colectiei private

Aprecieri personale
Intensitate: medie, siaj decent
Persistenta: 3-4 ore
Evaluare :  7/10


29 martie 2016

In sfarsit...un alambic!


N-am mai scris de cateva zile nimic caci primavara eu construiesc, de fapt repar. Repar de 14 ani si nu stiu daca voi termina vreodata. In plus, am mai avut o preocupare care mi-a luat ceva timp : achizitionarea unui alambic. Desigur ca nu-mi propun sa fac tuici cu el, ci doar hidrolate, eventual uleiuri esentiale, daca se va putea. Dupa ce am examinat ofertele, am optat pentru un alambic foarte mic, de 5 litri. Poate ca unul de 10 litri ar fi fost mai bun si mi-ar fi marit sansele de a obtine si uleiuri esentiale. Este un alambic traditional, din cupru, facut dupa model arab. El permite atat distilarea cu apa, cat si distilarea cu apa si abur. Partea inferioara este recipientul pentru apa, cea de mijloc, in forma de coloana, este prevazuta jos cu o sita peste care se aseaza plantele, iar recipientul de sus este de racire si de transformare a vaporilor parfumati in hidrolat, hidrolat care se scurge prin acea teava laterala. Azi i-am mai cumparat niste accesorii, mai precis niste furtunase din silicon si o sursa de apa necesara racirii aburului care va fi un bidon prevazut cu un robinet. Teoretic, instalatia ar trebui sa functioneze. Nu am probat-o inca caci in acest anotimp nu am ce sa distilez, dar astept cu entuziasm teiul, lavanda, rozele si rozmarinul. Pana la aparitia lor, incerc sa invat ceva din experienta altora, adica citesc. Candva o sa-i fac o proba cu apa ca sa vad daca nu are pierderi de lichid, daca sunt etanse toate legaturile. Deocamdata sunt incantata de el si-l privesc ca pe o bijuterie. Bijuteria este, insa, cam mare si va trebui exilata din laborator. Este foarte probabil ca va fi instalata intr-un fost garaj, acum ii spun magazie, pe care tocmai il termin de amenajat spre sfarsitul acestei saptamani. Revin cu fotografii de la fata locului dupa ce-l instalez.

19 martie 2016

Peche Jaune-Yves Rocher





Dintre pafumurile cu note fructate de la Yves Rocher, din colectia Les Plaisirs Nature, Peche Jaune imi pare cel mai interesant, chiar as putea spune ca-mi place parfumul desi pana acum nu mi-a placut niciodata vreo piersica de prin parfumuri.  Asta nu inseamna ca va place oricui. Mie imi place pentru ca are o piersica usor fermentata care-mi aduce aminte de un vin spumant cu aroma de piersica de la Angelli. Este o piersica zemoasa, dulce si moale, cu iz de coaja de portocala, dar si cu un usor miros floral, ceva intre lacramioara si trandafir. Unii, care nu voteaza cu el, spun ca li se pare parfumul foarte chimic sau ca ar dura doar o ora. Fara indoiala, are materii prime de sinteza (cu siguranta are linalool si citronellol, dar ambele pot fi izolate si din plante, nu sunt neaparat produse sintetice) dar mie nu-mi miroase chimic deloc. Eu cred ca, in fapt, displace mirosul usor fermentat, ca de drojdie. Pe mine dureaza destul de mult pentru o apa de toaleta fructata. Initial am cumparat un flaconas de 20 ml, dar mi-am mai luat unul de 100 de ml ca sa fac baita in el la vara. Nu este deloc un parfum infantil, este un parfum care miroase a vara si a vacanta, foarte usor de purtat si cu un pret corect.

Numele parfumului: Peche Jaune
Casa: Yves Rocher        
Concentratie: EDT
An de aparitie: 
Creator: 
Gen:  feminin
Note oficiale: piersica
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj bunicel
Persistenta: 2 ore, poate chiar mai mult
Evaluare : 6,50/10 

16 martie 2016

Eau de Hongrie-Fragonard



Parfumul poarta un nume celebru, acela al primului parfum pe baza de alcool produs in scop terapeutic in secolulul al XIV-lea pentru o regina a Ungariei. Regina, care avea vreo 70 ani, spune povestea, nu numai ca s-ar fi vindecat, dar chiar ar fi inflorit si, gratie lui, l-ar fi sedus pe un rege al Poloniei cu care s-ar fi si casatorit.

15 martie 2016

Noutati la My Fragrance



Magazinul online My Fragrance a facut o mica revolutie. Este stiut ca vindea cateva branduri de nisa care nu erau nici foarte populare, nici foarte bune, ca atare incasarile magazinului, desi era un magazin serios si foarte prompt, nu cred ca au fost la nivelul asteptarilor. De ar fi fost, nu ar fi recurs la schimbari radicale. Mai nou a mai adaugat cateva branduri de nisa si foarte multe parfumuri din categoria mainstream, ultimele la preturi foarte mari, ajungandu-se la o mare ciudatenie : sunt mai ieftine parfumurile de nisa decat cele mainstream. Sa vrei sa vinzi un parfum Elizabeth Arden la 200-300 de lei cand pe Aoro costa 75 de lei mi se pare aberant. Si exemplele de preturi enorme pot continua. In aceste conditii, magazinul nu are nicio sansa de redresare financiara caci are preturi mult mai mari decat in oricare alt  magazin online romanesc. Vad ca s-a renuntat si la esantioane, ceea ce nu-l avantajeaza nicidecum pe cumparator. In schimb, s-au adaugat oarece produse cosmetice. Din pacate este o imperfectiune de afisare a brandurilor, nu pot fi vazute decat brandurile de la A la F, asa ca trebuie luata pagina cu pagina ca sa se poata vedea noutatile.

14 martie 2016

Songe au Provence-Your Personal Aroma




Esantionul nr. 6  ar reprezenta un parfum pentru personlitatea artistica, numele lui fiind Songe au Provence.  In cazul de fata . cu exceptia tabacului si violetei, nu se potriveste nicio nota din cele doua descrieri. Fluturasul care a insotit esantionele enumera absolut de violeta, lavanda, piele si tabac, iar descrierea de pe site : absolut de violeta, grapefruit, para, turmeric, tabac. Licoarea nu se poate numi parfum, dar ar putea fi folosita cu succes in dureri musculare, in loc de frectie Diana. Incepe cu un miros ingrozitor de menta si camfor, miros care tine vreo 5-6 minute, dupa care creatia sucomba, pastrandu-se un miros aproape imperceptibil camforat, cam murdar. Asta este tot parfumul. Dureza cu totul vreo 15 minute. Nota este zero, iar parfumul este bun de trimis la protectia consumatorului si la institutia care a autorizat comercializarea lui. Este de-a dreptul revoltator !  10 ml de ulei esential de menta sau de camfor (deci neluat de la angrosisti) costa sub 10 lei. Cum sa vinzi o astfel de licoare cu 450 de lei? 

13 martie 2016

Aroma-Zone-Creez votre Parfum




Am vazut cateva postari pe blog ale unor cititori care s-ar juca putin cu uleiurile esentiale. Cred ca pentru incepatori ar putea fi utila o carte editata de Aroma-Zone, carte care promoveaza parfumurile naturale si, desigur, produsele magazinului Aroma-Zone. Este buna pentru ca iti explica pas cu pas (chiar iti da mura-n gura) ce este un parfum, familiile olfactive, tipurile de parfum, de ce ai avea nevoie ca sa realizezi un parfum. Se gasesc in carte cateva idei de acorduri si cateva retete de parfum. E bine ca incepatorii sa nu se lanseze chiar de la inceput in creatia de parfum, ci sa mearga pe cai batute de altii, adica sa utilizeze retete pana cand dobandesc oarece experienta. Spun asta pentru ca materiile prime naturale nu sunt ieftine si este pacat sa fie irosite. Cartea poate fi un inceput util pentru cei care nu stiu mare lucru despre parfumuri, dar s-ar arunca intr-o aventura creativa, mai ales ca parfumierii nu prea obisnuiesc a dezvalui din secretele meseriei lor. In timp, dupa ce te familiarizezi cu materiile prime si cu sinergiile dintre ele, desigur ca ajungi sa-ti poti permite sa fii si original. Cartea se gaseste pe Aroma-Zone, are 71 de pagini (dar este in format mic, cam ca de buzunar) si costa 5,90 euro. De pe Aroma-Zone va puteti procura nu numai materii prime, dar si recipiente, pipete, flacoane, blottere si alte chestii de care ati avea nevoie. Este un magazin bun, care livreaza destul de repede comenzile, va ajung cam in 10 zile.

Palais du Bengale-Your Personal Aroma




Esantionul nr. 5  ar corespunde un personalitati cerebrale. Notele de pe fluturasul explicativ sunt magnolie, mandarina verde, piper roz, ambra, Aqua marine , dar pe site, din nou, sunt altele : magnolie, osmanthus, ylang-ylang, cuisoare, piper, lavanda, lotus. Totusi , unele se regasesc in ambele parti, ceea ce este de bine. Numele parfumului este Palais du Bengale. Cu acest parfum, Raluca Vasile se apropie cat de cat de ceea ce este un parfum natural, dar trece in extrema opusa. Daca pana acum parfumurile au fost apoase, acesta din urma este dens si are o cantitate cam mare de materie parfumata. Inceputul nu este reusit deloc, parfumul mirosind a cuisoare si o floare, probabil magnolie. Cele doua note nu sunt in sinergie deloc. Este si ceva camforat in parfum, dar nu pare a fi lavanda. Notele de mijloc sunt total florale combinand o cantitate mare de ylang-ylang cu magnolie si, probabil, osmanthus caci se simte ceva fructat in parfum. Parfumul este acum dens si miroase cam greu si usor murdar de la magnolie. Ii lipsste transparenta, dar e singurul parfum care pare a avea niste materii prime de calitate. Parfumul desi este destul de opulent, nu are proiectie deloc si bolboroseste ceva in surdina. Cred ca parfumul, daca se mai lucreaza putin la el si se lasa la maturat, poate deveni purtabil. Sta prost la notele de varf si de final, iar zona de mijloc mai trebuie aerisita. De altfel, la toate parfumurile cu exceptia primului (esantionul nr.1), sunt inexistente notele de final, ori ele sunt acelea care asigura longevitatea parfumului. Nota ar fi ceva mai mare, cam un 5,50.

Chere Jardin-Your Personal Aroma






Esantionul nr. 4 ar corespunde unei personalitati copilaroase, iar parfumul este Chere Jardin. Notele de pe fluturasul explicativ sunt cires ( ? poate floare de cires), ghimbir, scortisoara si santal. Notele de pe site-ul oficial sunt din nou altele : margareta, zmeura, smochina, santal, migdale amare, guaiac. Parfumul este total incolor, chestie cam ciudata pentru un parfum natural. Are o textura foarte apoasa si un miros dominant de scortisoara. Are si un vag miros floral, care ar putea fi florile de cires. Dupa vreo 10 minute, parfumul isi pierde aproape total mirosul, ramane o amintire de scortisoara si ceva cu iz fructat. Eu stiu ca parfumurile naturale trebuie tratate cu oarece indulgenta si notate dupa alte standarde , dar parfumul este absolut jalnic. Nota poate fi un 2.

12 martie 2016

Bois de Vetiver-Your Personal Aroma


Esantionul nr. 3 ar reprezenta un parfum pentru personalitatea rebela, avand in compozitie frezie, iris si crin. Acestea sunt notele enumerate de flururasul explicativ. Pe site-ul producatorului parfumul, numit Bois de Vetiver, este descris ca fiind « pur si fantastic », dar notele sunt , din nou, altele : frezie, patchouli, labdanum si vetiver si cred ca acestea sunt notele corecte. Numele parfumului nu este prea original, existand un parfum cu acelasi nume al casei Jacques Bogart. In flconas am o licoare incolora, usor tulbure, cu cateva bule nedizolvate, de culoare galbuie. Parfumul miroase, intr-adevar, a patchouli, avand o usoara nuanta camforata tipica acestei materii prime. Este usor dulceag si are un iz de anason stelat. Parfumul , daca-l pot numi parfum, este foarte diluat, dar este posibil sa aiba si un pic de vetiver.  Ce este ciudat la toate parfumurile pe care le-am mirosit este faptul ca nu se simte deloc alcoolul. Faptul ca sunt tulburi si neomogene, ma face sa cred ca s-a folosit alcool mult diluat cu apa, care nu a mai fost capabil sa dizolve materia parfumata. Bois de Vetiver imi aduce aminte de copilaria mea, cand recuperam flacoanele goale de parfum si le umpleam cu apa ca sa am si eu parfum. Asta nu este grav, dar odata, cand mama nu era acasa, am folosit mult din parfumul ei si mi-a venit ideea nastrusnica  sa pun apa in flacon ca sa-mi acopar infractiunea. Cred ca va dati seama ca parfumul s-a albit si l-am compromis definitiv. Revenind la Bois de Vetiver, i-as da nota 4 caci miroase cat de cat a ceva.  Cat despre valentele lui artistice…nu are. Patchouli si vetiverul sunt ambele note masculine, dificile, cu care trebuie sa stii cu ce le combini ca sa le dai gratie si frumusete. Ceea ce i-a iesit Ralucai Vasile in acest parfum este un miros greu, lipsit de aer si imbacsit. Se purtau astfel de parfumuri prin anii 60-70’ ai secolului trecut si de catre femei, fiind materia prima adorata de miscarile Hippy si Hare Krishna. Patchouly de la Reminiscence este un parfum in genul asta. Bois de Vetiver este un fel de Reminiscence mai sarac in note si mai diluat. Parfumul este lipsit de siaj, dar, cum era de asteptat avand in vedere nota dominanta de patchouli, destul de longeviv. 

Oudh en Moksha-Your Personal Aroma



Esantionul nr.2 de la Your Personal Aroma ar fi un parfum potrivit unei personalitati seducatoare si, conform fluturasului explicativ, are contine tuberoza si iasomie. Descris ca un parfum cu sarm hipnotic, pe site-ul brandului aflam ca se numeste Oudh en Moksha. La note apare tuberoza, sofranul si oudh-ul, dar iasomia lipseste. In alta parte, la descrierea articolului de vanzare, apare si un acord fougere la note. Moksha este termen sanscrit la origine si defineste in budism starea de perfectiune. Judecand dupa note, ar trebui sa fie un parfum pretios. O mica piscatura medicinala de oud se simte pret de cateva secunde, dupa care urmeaza efectiv o apa chioara, usor dulceaga cu un miros foarte slab, aproape imperceptibil,  de ceva imposibil de definit. In 5 minute asa-zisul parfum nu mai miroase a nimic, are doar acea amprenta reziduala de parfum. Eu cred ca in flaconas este doar apa care a fost pusa peste un fost parfum caci lichidul este incolor, omogen, fara depuneri sau uleiuri nedizolvate. Imi vine greu sa cred ca cineva isi poate permite sa vanda apa chioara cu 450-480 de lei/50 ml , dar iata ca se poate. Pana si falsurile grosolane de parfumuri mainstream miros vreo 15 minute a ceva. Este absolut incredibil. Nota nu poate fi decat 0.

11 martie 2016

Boheme Voyage-Your Personal Aroma




Esantionul cu nr. 1 de la Your Personal Aroma, potrivit fluturasului explicativ, ar corespunde unei personalitati romantice si parfumul ar avea ca note : trandafirul, liliacul si bujorul. Daca incerci sa gasesti numele parfumului pe site-ul brandului, vei afla ca este vorba de parfumul Boheme Voyage, un parfum care, potrivit descrierii oficiale, miroase a flori delicate si a primavara. Notele de pe site (acolo unde se prezinta colectia celor 8 parfumuri) sunt cu totul altele : trandafir marocan, geranium, crin (lily caci e dat in engleza) ( vad ca in alta parte, la descrierea parfumlui scrie liliac), cassis, vanilie, lime si fenicul dulce. Deci doar trandafirul apare in ambele parti. Sa speram ca-l regasim si in parfum.

Your Personal Aroma



Peisajul olfactiv romanesc nu este prea prolific, de aceea este un eveniment cand apare un brand romanesc de parfumuri . Nu de multa vreme a aparut un brand care se numeste Your Personal Aroma (YPA), parfumiera din spatele lui fiind Raluca Vasile. Parfumurile brandului s-au bucurat de o lansare cu vedete, oarece publicitate si se vand pe site-ul  brandului si pe Molecule F. Raluca Vasile spune despre sine ca este parfumier certificat de  « New Luxury Code » din Anglia. Noul code de lux este o asociatie care-si propune sa promoveze productia artizanala, sa respecte natura, sanatatea, sa ofere produse naturale, de calitate. Printre altele, organizeaza cursuri de parfumerie online cu durata de 24 de luni si lucreaza dupa metodele de la Grasse.

Raluca Vasile

Spirituelle-Divine


Divine este o casa de parfumuri din Bretagne mai putin cunoscuta in Romania, iar Spirituelle este ultimul ei parfum. Parfumul este unul pentru impatimitii trandafirului.
Spirituelle este foarte delicat si feminin, de o gingasie rara, precum o bijuterie. In notele de inceput este un amestec extraordinar de transparent, usor ca un puf de papadie, care combina un strop de trandafir cu geranium si piper. In notele de mijloc este doar trandafir, de data asta mai dens, mai dulce, chiar usor gurmand, amintindu-ti de petalele cristalizate de trandafir. Mai dens si mai dulce, dar foarte gratios, cu textura unei pudre fine. Este un parfum foarte discret care nu are nimic ofensiv. Folosindu-l ai impresia ca ai folosit o pudra de corp, nu un parfum. Are ceva ingenuu in el, dar nu este infantil absolut de loc. Nu va produce valuri de admiratie caci este un parfum ca o soapta, un parfum de intimitate. Un trandafir foarte frumos si rafinat, pe care-l porti pentru placerea ta, a perechii tale, nu pentru altii!



Numele parfumului: Spirituelle
Casa: Divine        
Concentratie: EDP
An de aparitie: 
Creator:  Richard Ibanez
Gen:  feminim
Descriere oficiala:
note de varf: piper roz, piper Sichuan, muscata, cistus labdanum
note de mijloc: trandafir de mai, trandafir de Damasc
note finale: cedru, ambra, mosc, tamaie
Flacon: vezi fotografia

Aprecieri personale
Intensitate: discret
Persistenta: 4-5 ore
Evaluare : 8,50/10 
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.