Habanita este un parfum cu multa istorie, unul dintre cele mai vechi,
punct de referinta in evolutia parfumului. La prima sa aparitie, in 1921, ambalat
in pliculete, avea cu totul alta destinatie, aceea de a parfuma tigarile.
Ulterior, incepand cu 1924, si-a schimbat destinatia, devenind parfum de
doamne.
In 1988, dupa oarece intreruperi, Habanita a fost relansat, dar a trecut printr-o reformulare. Ce este acum prin magazine e o varianta relansata in 2005, care se pare ca este identica cu cea din 1988. Mi-am dorit mult parfumul asta caci citisem multe despre el, imi era incitata curiozitatea si parca devenise pentru mine o chestie de cultura generala cunoasterea lui. Asa ca l-am comandat pe net, nu l-am probat, desi, judecand dupa descrieri, nu aveam sa-l port niciodata. De la prima pulverizare, deci din notele de varf, iti dai seama ca ai de-a face cu o artilerie grea. Parfumul este extrem de puternic si greu ca plumbul, dar asta este partea lui cea mai diafana si aerisita. Pe site-ul casei Molinard, nu este precizata piramida olfactiva. Parfumul este descris expeditiv ca fiind un "elixir magic pentru o femeie seducatoare". Cei care au mai descris parfumul trec la notele de varf lamaia si florile de portocal, altii mai adauga bergamota, piersica si chiar zmeura. Nu recunosc nimic din toate astea, poate sunt defecta, nu stiu. Eu parca as simti ceva care aduce a tuberoza. O data cu notele de mijloc, ar trebui sa apara florile cu miros tare : ylang-ylang, jasmin, heliotrop (unii vorbesc si de trandafir) si cedru. Sincer, combinatia de flori multe, toate cu miros penetrant, mi s-a parut intotdeauna o catastrofa olfactiva. Ceea ce a iesit la Habanita e greu de definit. Ceea ce simt eu este ceva ingrozitor de greu, dens, paclos, care are ceva mieros-medicamentos (aduce a sirop dulce, de tuse), amestecat cu niscaiva ebonita arsa si un miros floral, dar o floare ireala, construita in laborator. Mirosul medicamentos m-ar face sa cred ca exista niste vetiver in compozitie. Imaginea creata unora in aceasta faza a fost cea de bazar marocan.
In 1988, dupa oarece intreruperi, Habanita a fost relansat, dar a trecut printr-o reformulare. Ce este acum prin magazine e o varianta relansata in 2005, care se pare ca este identica cu cea din 1988. Mi-am dorit mult parfumul asta caci citisem multe despre el, imi era incitata curiozitatea si parca devenise pentru mine o chestie de cultura generala cunoasterea lui. Asa ca l-am comandat pe net, nu l-am probat, desi, judecand dupa descrieri, nu aveam sa-l port niciodata. De la prima pulverizare, deci din notele de varf, iti dai seama ca ai de-a face cu o artilerie grea. Parfumul este extrem de puternic si greu ca plumbul, dar asta este partea lui cea mai diafana si aerisita. Pe site-ul casei Molinard, nu este precizata piramida olfactiva. Parfumul este descris expeditiv ca fiind un "elixir magic pentru o femeie seducatoare". Cei care au mai descris parfumul trec la notele de varf lamaia si florile de portocal, altii mai adauga bergamota, piersica si chiar zmeura. Nu recunosc nimic din toate astea, poate sunt defecta, nu stiu. Eu parca as simti ceva care aduce a tuberoza. O data cu notele de mijloc, ar trebui sa apara florile cu miros tare : ylang-ylang, jasmin, heliotrop (unii vorbesc si de trandafir) si cedru. Sincer, combinatia de flori multe, toate cu miros penetrant, mi s-a parut intotdeauna o catastrofa olfactiva. Ceea ce a iesit la Habanita e greu de definit. Ceea ce simt eu este ceva ingrozitor de greu, dens, paclos, care are ceva mieros-medicamentos (aduce a sirop dulce, de tuse), amestecat cu niscaiva ebonita arsa si un miros floral, dar o floare ireala, construita in laborator. Mirosul medicamentos m-ar face sa cred ca exista niste vetiver in compozitie. Imaginea creata unora in aceasta faza a fost cea de bazar marocan.
Nu stiu ce sa zic, in imaginea mea ar fi un
templu budist, cu betigase parfumate arzanda si multe ofrande florale, dar am
vazut temple budiste doar in fotografii si in filme, nu le-am mirosit niciodata,
deci e posibil sa fiu in mare eroare. Cam pe tot parcursul sau, cu exceptia notelor de varf, este pudrat. Mie imi pare foarte pudrat, dar cei care cunosc variantele precedente sustin ca asta ar fi varianta cea mai putin pudrata. Are momente cand are densitatea de zahar a unei mieri de albine si un miros atat de invaziv incat imi aminteste de viscozitatea si persistenta urinei de motan. Dupa vreo 5 ore de la aplicare, cand se mai domoleste, i-am descoperit si o latura mai placuta. Ramane tot dulceag, dar apare o aroma de tutun de pipa aromatizat cu vanilie. Oricum, cred ca este unul dintre cele mai
persistente parfumuri (dureaza cel putin 8-9 ore), eu avand varianta apa de toaleta. Ma intreb cum ar putea fi suportate apa de
parfum sau elixirul si cat dureaza ele. Parfumul are ceva mai nociv decat tabacul in el, este ca o
floare otravitoare care acopera orice
alte mirosuri din jurul ei si te intoxica. Casa Molinard, cand isi descrie
sumar parfumul, il defineste ca fiind « indemondable » (care nu iese
din moda niciodata), mie mi-e greu sa cred ca se mai poate purta asa ceva
astazi (tare as vrea sa vad
femeia care il poate purta cu curaj si nonsalanta).
Numele parfumului: Habanita
Casa: Molinard
Concentratie: EDT
An de aparitie: 1921 (1924), reformulat in 1988
Creator: neprecizat
Categorie olfactiva: oriental
Descriere :
note de varf: lamaie, flori de portocal
note de fond: ylang-ylang, jasmin, heliotrop, iris, cedru
note finale: mosc, vanilie, cedru, oakmoss (Evernia prunastri, specie de lichen)
Aprecieri personale
Intensitate: opulent
Persistenta: tenacitate incredibila, minim 8-9 ore
Flacon: rectangular, negru, cu o friza in relief, decorata cu nimfe, capac auriu
Evaluare: 6/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.