Pagini

Faceți căutări pe acest blog

15 februarie 2012

Nina- Nina Ricci



« Nina m'a révulsé. Littéralement. » (Nina m-a dezgustat. Literalmente). Asa incepe un comentariu la parfumul Nina de pe un blog care recenzeaza parfumuri, blog  pe care eu il citesc cu interes in fiecare luni, cand este postata o noua recenzie. Autorul se mai intreaba si cate sticle in forma de mar va mai produce casa Nina Ricci. La notarea parfumului, desigur, nu-i da nici macar stea. Cu toate acestea, parfumul Nina, prin sticla si prin continut, este iubit de multe femei si comentariile la acest parfum sunt, in marea lor majoritate, pozitive. Desigur ca sunt si voci care-i gasesc cusururi : ca ar fi infantil, ca ar fi prea dulce si altele.
Parfumul a aparut in 2006, fiind semnat de Olivier Cresp si Jacques Cavallier. Olivier Cresp  a primit de curand distinctia Chevalier de l’Ordre des Artes et des Lettres pentru intreaga sa activitate in domeniul parfumeriei, semnand de-a lungul timpului peste 60 de parfumuri,  unele dintre ele devenite legende. Jacques Cavallier, la randul sau, are o lista enorma de parfumuri, semnand, printre altele, ca sa dau doar cateva exemple, Hot Couture, de la Givenchy, L’Eau de Issey, de la Issey Miyake, Opus V, de la Amouage. Sigur, asta nu poate fi un argument in apararea parfumului Nina, dar cred ca femeile alea multe, care-l apreciaza, i-au descoperit niste calitati, caci nimeni nu este nebun sa se parfumeze cu licori ingrate. Multimea merelor nu cred ca trebuie sa fie vreun motiv de suparare, la urma urmei sunt atatea case de parfumuri, cele mai multe din respectabila categorie « nisa », care, din motive fianciare, utilizeaza acelasi recipient pentru toate parfumurile.


Eu nu ma omor dupa parfumurile fructate si cu gusturi de bombonele, care sunt azi la moda, dar trebuie sa recunosc ca mi-a placut si clipul publicitar al parfumului Nina si parfumul. Notele de varf ale parfumului sunt absolut delicioase : citrice si ceva ce imi aduce aminte de guma de mestecat. Apoi vin marul si bujorul. Initial este dulce, dar nu suparator de dulce, ca mai apoi sa-si piarda dulceata si sa afiseze o nota proaspata si curata. Nota gurmanda este data de praline si vanilie, dar nu e nimic pus in exces, este exact cat trebuie din fiecare.  Nina are o parte copilareasca si jucausa, dar nu degeaba marul a dus la alungarea omului din paradis, parfumul are si ceva senzual in el. In a doua faza chiar este foarte clara senzualitatea fructului oprit. Asa ca nu este doar un parfum pentru adolescente, este si pentru acele femei care nu si-au pierdut tineretea, sunt mereu bine dispuse si vesele si care stiu sa seduca si in alte maniere decat cele cu vocatie de dansatoare la bara sau de cadana. Totul este sa stii sa-l porti. Parfumul este bine facut, echilibrat si are o buna persistenta desi este doar EDT. E un parfum de toata ziua, minunat in zilele senine. Parfumul te incarca, cu siguranta, cu multa energie pozitiva si iti face o pofta nebuna de viata. Interzis femeilor posace!

Nota: recenzia sus pomenita o gasiti pe http://www.lecritiquedeparfum.com/

Numele parfumului: Nina
Casa: Nina Ricci
Concentratie: EDT
An de aparitie: 2006
Creator: Olivier Cresp, Jacques Cavallier










Categorie olfactiva: floral-fructat
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: lamaie de Calabria, lamaie verde
note de fond: petale de bujor, mar rosu, vanilie, praline, Moonflower (ipomoea ?)
note finale: lemn de mar, cedru alb, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: 4-5 ore
Flacon: in forma de mar, de culoare roz, cu un buson sferic, argintiu, de care sunt fixate trei frunze.
Evaluare: 8/10




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.