Pagini

Faceți căutări pe acest blog

19 septembrie 2012

Santal Majuscule-Serge Lutens



Dupa Santal Blanc si Santal Mysore, casa Serge Lutens aprofundeaza aceeasi tema si, in 2012, scoate un nou parfum : Santal Majuscule care, desi nu foloseste celebrul santal de Mysore, reuseste sa faca din santalul australian un parfum de exceptie. Parfumul merge pe o combinatie minimalista : santal, trandafir, cacao, probabil indulcite cu ceva miere si reuseste sa ne ofere un elixir rafinat, cu veleitati balsamice si gurmande in acelasi timp. Gasesti tot ce vrei in acest in parfum si fiecare se poate bucura de el cum crede ca este mai bine. Este in acest parfum si linistea unei paduri si cea a unei cladiri de cult (neimportant daca este catedrala crestina sau templu asiatic) ceea ce iti da o stare de confort intelectual si iti creeaza o stare de meditatie. Praful  de cacao si notele dulci  il fac un parfum delicios, aproape comestibil, dar si amplifica capacitatile afrodisiatice ale santalului, dandu-i o senzualitate blanda, dar innebunitoare. Ce sa mai spun despre el ? Este cremos si prietenos, dar ramane foarte apropiat de piele, ramane al tau si numai al tau. Cred ca este parfumul de la casa Serge Lutens care-mi place cel mai mult caci se adreseaza mai mult sufletului dacat trupului. Parfumul este perfect purtabil de ambele sexe.

Numele parfumului: Santal Majuscule
Casa: Serge Lutens
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2012
Creator: Christopher Sheldrake

Categorie olfactiva:
Gen: unisex
Descriere oficiala: santal australian, trandafir, cacao

Aprecieri personale
Intensitate: medie, cu siaj redus
Persistenta: minim 6 ore
Flacon: flaconul obisnuit al casei
Evaluare: *****

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.