Am cumparat multe uleiuri esentiale, de mai buna sau mai
putin buna calitate. Numai experienta te ajuta sa le selectezi pe cele mai bune. Desigur ca in
Romania nu este cea mai buna piata de astfel de produse, mai ales cand este
vorba de plante exotice. Deosebirile pot fi de culoare, de densitate, de miros.
Cand folosesti aceste uleiuri esentiale ca materie prima pentru sapun,
deosebirile nu afecteaza foarte tare produsul final, dar cand e vorba de un
parfum este cu totul altceva.
Desigur ca uneori te mai intalnesti si cu falsuri, dar excluzandu-le pe acestea din urma, trebuie spus ca aceste diferente sunt firesti. Sunt vreo 6 soiuri de eucalipt, spre exemplu, din care se extrage ulei esential si fiecare da alt miros. Intr-un fel miroase Jasmin Gradiflorum, in alt fel miroase Jasmin Sambac. Trandafirul de Damasc are un miros, Centifolia cu totul altul. Depinde apoi de partea plantei din care se extrage uleiul : floare, frunza, radacina sau toate la un loc. Ciclul vegetal al plantei isi spune si el cuvantul la fel ca si conditiile de mediu in care creste planta : altitudine, latitudine, tipul de sol, regimul ploilor, temperatura. Conteaza mult si cum si cand se face recoltarea plantelor si unde sunt ele depozitate, precum si tehnologia de distilare (echipamente moderne, traditionale , de foarte multe tipuri). Aceasta variabilitate incurca foarte mult marile branduri de parfumuri, chiar daca ele raman fidele aceluiasi producator de ulei esential, caci ele impieteaza asupra caracteristicilor olfactive ale parfumului. Este unul dintre motivele pentru care azi se lucreaza mai mult cu produse de sinteza caci ele sunt mult mai stabile si asigura conservarea calitatii si mirosului unui parfum care este produs ani de zile, fara intreruperi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.