L’Heure Bleue-Guerlain

L’Heure Bleu a depasit varsta venerabila de 100 de ani, fiind unul dintre cele mai longevive parfumuri. Fara indoiala ca el a trecut prin reformulari, casa Guerlain stie sa-si conserve capetele de afis. Am convigerea ca si in 2500 vor exista Samsara, Shalimar , Mitsouko si L’Heure Bleu, reorchestrate la nesfarsit si retusate cat de cat ca sa nu devina desuete.
Cei care au avut ocazia sa miroase si editii mai vechi spun ca varianta actuala nu mai are notele animalice ale editiilor mai vechi si o gasesc chiar mai frumoasa. N-am avut sansa de a mirosi editii vechi. Prima oara am mirosit parfumul in 1999 la Berlin si nu pot spune ca mi-a placut. Citind eu, in ultimul timp,  imnurile de slava de pe forumuri chiar mi-am dorit sa reprobez parfumul si iata ca am reusit.  Nu pot spune ca ma inteleg prea bine cu parfumurile legendare. Eu chiar ma intreb cati dintre cei care le declara  cu convingere geniale sau opera de arta le pot si purta. Eu era sa mor la primul puf de Habanita si n-am fost prea departe de aceasta stare nici cand am probat varianta  EDP de la L’Heure Bleu. Este un parfum excesiv, cu o concentratie naucitoare, greu de purtat in prima ora. Este un fel de demonstratie de forta care te buimaceste de cap. E un miros floral  care dureaza cateva secunde peste care se aseaza niste note animalice foarte condimentate si aromate, care acopera total florile. Mai vine un val invadator excesiv de iris si vetiver, ultimul o nota total indisciplinata care, desi e listata ca nota finala, cand este in exces acopera toata evolutia parfumului. Toate notele astea adunate la un loc fac parfumul foarte dificil de purtat. Imi pare ca simt si boabele de tonka tot in faza asta. Nu stiu dar parca este un razboi al notelor, care pe care. Singurele flori pe care le pot percepe, undeva dedesubt, de-a dreptul timorate, sunt o garoafa si o violeta. Timp de o ora parfumul este asfixiant (imi da acelasi inconfort ca si Samsara contemporna, nu cea veche), ulterior devine un fel de Shalimar ca stil (penultima faza de Shalimar, cea dintre piele si vanilie) floral, cuminte, foarte dulce, usor pudrat, cam inert, dar purtabil. Ca miros este un amestec de violeta cu ylang-ylang si iris. Amestecul de iris cu violeta imi aduce aminte putin si de Insolence. L-as aprecia mai mult de nu ar fi atat de dulce. Banuiesc ca asta o fi faza melancolica trambitata pe toate forumurile caci prima numai melancolica nu poate fi numita. Mie nu mi se pare melancolica, ci  doar lenesa. Urmeaza, la fel ca si la Shalimar (ca tot Jacques Guerlain e nasul), vanilia, dar nu atat de individualizata. Concluzia mea este ca nu e un parfum usor de purtat si nu as sfatui pe nimeni sa se lase amagit de recenziile fabuloase care i s-au facut . Daca nu puteti purta Samsara si nu v-ati imprietenit cu Shalimar, este exclus sa-l puteti purta pe acesta. Eu l-as vinde in doze mici, de maxim 20 de ml si in flacoane fara pulverizator. 100 de ml de EDP ajung la cel putin 3 generatii. Aplicat cu parcimonie, din varful degetului, in punctele strategice, ar putea fi mai confortabil decat pulverizat.

Numele parfumului: L’Heure Bleue

Casa: Guerlain   

Concentratie: EDP

An de aparitie: 1912

Creator:  Jacques Guerlain

Gen:  feminin

Descriere oficiala:

note de varf: lamaie, bergamota, anason, coriandru, neroli

note de mijloc: violeta, garoafa, orhidee, iasomie, cuisoare, heliotrop, ylang ylang, tuberoza

note finale: iris, santal, mosc, benzoin, vanilie, vetiver, boabe de tonka

Aprecieri personale

Intensitate: foarte opulent timp de o ora, ulterior intensitate medie

Persistenta: destul de longeviv

Flacon: vezi fotografia

Evaluare : 7/10