Pagini

Faceți căutări pe acest blog

18 septembrie 2014

Forbidden Flower/Fleur Defendue-Lolita Lempicka




Ma descurc foarte greu printre lolite. Niciodata nu-mi aduc aminte ce am probat si ce mi-a placut. Mi-am si cumparat, din greseala, un alt parfum decat cel pe care-l doream. Fleur Defendue est un parfum desprins parca dintru-un basm cu zane si feti frumosi.
Este foarte dragalas, o compozitie frumoasa si armonioasa. I-as gasi doua utilizari: fie ca parfum de seara, pentru vise frumoase, fie ca parfum pentru mamici tinere care vor sa fie pupate de odraslele lor. Parfumul are un aer copilaros si angelic, drept pentru care este inconfundabil. Este dens si cremos, dar neagresiv. Pare dulce, dar este doar dulceag. A ce miroase ? E tare interesanta compozitia caci are si nuante florale si gurmande si balsamice. La inceput este mai verde si are miros de pelin, apoi miroase a anason, migdale, lemn dulce si patchouli. Nici lemnul dulce, nici patchouli nu sunt listate. Eu, insa, sunt sigura ca are si putin patchouli care-i si da  o tenta balsamica, usor camforata. Mirosul floral este foarte fin si abia insinuat intre celelalte note. Nu stiu cum miroase mimoza, mie imi miroase a flori de paducel. Violeta nu o simt. As fi zis, mai degraba,  ca are heliotrop. Parfumul este destul de liniar, dar e placut. Este caldut, tandru, mai mult un parfum de piele, cu un siaj modest, dar care te imbraca frumos. 

Numele parfumului: Forbidden Flower/Fleur Defendue
Casa: Lolita Lempicka   
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2008
Creator:  Annick Menardo
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: frunze de capsuni, mimoza, note verzi, pelin
note de mijloc: bujor, violeta, anason, iris
note finale: migdala, cireasa, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: destul de fragil
Persistenta: in jur de 4 ore
Flacon: vezi fotografia
Evaluare : 8/10 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.