"Instalatia" |
Aveti gradina si flori in exces ? Eu n-am gradina, dar mult mi-ar placea sa am. Totusi, de multa vreme ma joc cu cratitile si strecuratorile din casa in speranta ca reusesc sa-mi fac o mica « instalatie » de distilare.
Initial am cautat pe internet un alambic de dimensiuni mai mici. Am gasit, chiar multe, facute in China, dar infiorator de scumpe chiar si cele cu volum mic (6-10 l), care ar fi putut fi folosite in casa. Dupa ce m-am jucat destul de mult cu cratitile fara sa gasesc combinatia cea mai buna care sa asigure etanseitatea sistemului, in fine am ajuns la o formula accetabila, iar ieri am produs (nu-i adevarat !) primul hidrolat de lavanda. Nu va faceti iluzia ca veti obtine ulei esential cu ea, e foarte putin probabil. Eu am incercat cu lavanda uscata caci era singura pe o aveam in casa. Este posibil ca randamentul sa fie mai mare daca lavanda este verde. Hidrolatul a iesit foarte bun. Aveam la indemana un termen de comparatie, un flacon cumparat din plafar. Al meu a iesit mai frumos parfumat. Dar sa nu ne lungim cu vorbele . Poate aveti flori, poate nu aveti ce face cu ele, e pacat sa nu le valorificati intr-un fel. Ce n-as da eu sa am tufe imense de lavanda, trandafiri frumos mirositori, un tei, tufe de rozmarin. Plantele astea sunt toate benefice pentru piele si hidrolatul poate fi folosit ca atare, dar si ca inlocuitor de apa in creme, lotiuni si alte chestii utile in gospodarie.
oala de spagheti |
Din ce se compune « instalatia » (stiu ca suna
comic de pretentios, dar nu stiu cum sa-i spun) ? Dintr- oala din inox pentru
spagheti . Este, in fapt, o oala in care este introdus un al doilea recipient
cu fundul perforat . Peste acestea se pune o strecuratoare. Dupa multe cautari
am gasit una potrivita ca diametru care prezinta avantajul ca este pliabila si
inaltimea ei poate fi reglata in functie de necesitati. Pe fundul strecuratorii se aseaza un vas de
colectare a hidrolatului. Eu am ales un
vas termorezistent cu diametru destul de redus. Ideea este sa aiba fundul cat
mai ingust ca sa nu acopere prea multe dintre gaurile strecuratorii. Ideal ar
fi unul in forma de palnie, dar care sa aiba cat de cat stabilitate. Poate
reusiti sa fixati o palnie de capacul instalatiei. Eu nu mi-am mai batut capul,
dar poate in viitor mai perfectionez nitel afacerea.
Strecuratoare si bol termorezistent de colectare a hidrolatului |
In fine, mai aveti nevoie
de un capac (din sticla) de oala. Spun din sticla ca sa vedeti ce se petrece
sub el si sa observati cand bolul de colectare se umple. Capacul se aseaza cu
manerul in jos, atfel incat manerul sa coincida cu mijlocul bolului de
colectare. In oala de spagheti se pune apa, nu prea multa caci plantele nu
trebuie sa stea in apa, mai precis pana cel mult la nivelul fundului vasului de
strecurat. In oala- strecuratoarea se
aseaza plantele . Ideal ar fi ca ele sa fie cat mai multe, adica cat permite
strecuratoarea de sus. De aia e bine ca strecuratoarea de sus este reglabila.
Ii poti mari sau micsora inaltimea in functie de cate plante ai sau in functie
de inaltimea bolului. Prezinta si un alt
avantaj : are fundul drept.
Strecuratoare reglabila din inox si silicon |
Pe capacul din sticla, dupa ce a inceput sa fiarba apa, se pun cuburi de gheata care vor grabi condensarea aburului. Nu va speriati, nu trebuiesc cantitati uriase de gheata, uneori , daca nu e foarte cald in apartament, poate sa functioneze si fara gheata. Nu mai ramane decat sa faceti foc sub oala.
Aburul cu moleculele parfumate, dupa ce
ajunge la capac, se va condensa si va cadea sub forma de stropi in bolul colector.
Operatiunea trebuie controlata din cand in cand. Este posibil sa fie nevoie sa
desertati ce s-a adunat in bol sau sa mai puneti apa in oala. Spor la
treaba ! Stiu ca e iarna, dar pana la vara aveti timp sa incropiti « instalatia ». Mai adaug un desen schematic pentru mai multa siguranta:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.