Pagini

Faceți căutări pe acest blog

29 aprilie 2015

Cascade Chopard




Eu, de cand am probat Wish, am renuntat sa mai testez ceva de la Chopard si m-am declarat  incompatibila olfactiv cu aceasta casa. Am doar un Happy Spirit de la Chopard si nu stiu cum sa fac ca sa-l marit.
Casade, judecand dupa flaconul tipic unei casa de bijuterii, promite un parfum foarte feminin si glamour, de-a dreptul pretios. Nu pot sazic ca ma atrage flaconul,desi multi il plac. Strasurile care atarna in cascada de buson imi aduc aminte de bijuteriile ieftine care creeaza ideea falsa de lux. Ma intriga multe lucruri la parfumul asta. Vad ca este integrat in categoria floralelor-lemnoase cu mosc. Eu nu simt aproape nimic floral in el, iar notele lemnoase lipsesc cu desavarsire. Dupa mine, este un parfum oriental-vanilat si gourmand desi vanilia nici nu est pomenita in lista oficiala de note. Nu regasesc in parfum aproape nimic din notele listate pe Fragrantica si pe altesite-uri dedicate parfumului. Floarea cactusului Cereus, o floare nocturna, are un miros absolut minunat pe care il stiu foarte bine caci am cultivat oarece cactusi la viata mea. Miros de orhidee nu simt si stiu cum miroase ceea ce se numeste un parfumerie orhidee caci de curand am cumparat substanta de sinteza care incearca sa redea aceasta floare. Ambra nu simt, esente lemnoase nu simt. Gasesc ca parfumul nu este nicidecum original, are un miros care iti aduce aminte de multe parfumuri, desi nu este identic cu niciunul dintre ele : Angel, Cinema, Midnight Rain, Brit. Oricum este mai sarac in nuante decat toate cele enumerate. Eun felde 24 Gold intr-o varianta feminina. Singura parte atractiva a parfumului mi se pare cea de inceput, care combina frumos mirosul de mandarina cu piper roz, facandu-ti o promisiune care se dovedeste a fi doar obisnuita nada a tuturor parfumurilor moderne.Aceasta introducere este dulce, dar proaspata si feminina. In notele de mijloc, parfumul, tot dulce, devine cremos si vanilat si ramane in starea asta ore in sir.Miroase cam ca o vata de zahar care este aromatizata cu vanilina si ethyl maltol, avand vagi nuante de caramel si si mai vagi de migdale prajite. Genul asta de parfum mi se pare comun si plictisitor. Daca nu ai niciun vanilat prin garderoba, accept ca te-ar putea atrage, dar mie mi s-a acrit deja de vanilate si rar ma mai poate surprinde un parfum cu vanilie. Dulceata, desi suportabila, fiind de lunga durata, ajunge sa ma innebuneasca de cap. Cred ca parfumul asta ar putea fi util cand te lupti cu o cura de slabire. Parfumata cu el o zi intreaga, ti se taie pofta de dulciuri timp de o saptamana. Parfumul nu are absolut nicio nota naturala, toate sunt sintetice, motiv pentru care pretul lui mi se pare de-a dreptul o obraznicie. Il consier un copil intarziat de Angel, nascut mult prea tarziu ca sa mai fie interesant. Stiu ca multi il apreciaza, dar oferta de orientale vanilate este azi uriasa, la toate preturile, si, cu siguranta, se poate gasi pentru amatorii de vanilie ceva mult mai bun. Nu inteleg de ce se plange lumea de persistenta parfumului caci eu as vrea sa ma scap de el si nu reusesc.Pe mine tine cel putin 6 ore.

Numele parfumului: Cascade
Casa: Chopard    
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2009
Creator: Beatrice Piquet, Juliette Karagueuzoglu
Gen:  feminin
Descriere oficiala:
note de varf: floare de grapefruit, mandarina, piper roz
note de mijloc: floare de cereus, orhidee
note finale: ambra, note lemnoase, mosc

Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: in jur de 6 ore
Flacon: desenat de Patrick Veillet, vezi fotografia
Evaluare : 5,50-6/10 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.