N-am mai mirosit un Opus de foarte multa vreme si as fi
crezut ca, intre timp, numarul lor a crescut, dar ultimul Opus, aparut anul
acesta, are abia nr. IX.
Flaconul parfumului are culoare rosie si multi gasesc
ca aceasta culoare nu numai ca se asorteaza cu parfumul, dar ca este si cea mai
potrivita. Rosul este o culoare a dragostei, feminina in primul rand. Eu n-am gasit nimic rosu in parfumul asta. Chiar
notele oficiale, cand e vorba de flori, pomenesc doar iasomia si camelia. Iasomia
este alba, iar camelia este destul de rar rosie, iar mirosul ei nu l-am regasit
in parfum. Parfumul, ca sa starneasca curiozitatea si sa se vanda bine, trebuie
sa aiba o poveste. Cica ar fi fost inspirat de Traviata, care, la randul ei a
pornit de la dama cu camelii a lui Alexandre Dumas. Bun asa, avem deci si o poveste !
Cuceriti de aceasta poveste, multi nu descriu parfumul, ci ne povestesc
libretul Traviatei desi nu au fost in viata lor la opera, ba mai mult, ne
vorbesc despre interpretari celebre si bat campii pe pagini multe. Cand nu
pricepi nimic dintr-un parfum, dar vrei si tu sa te exprimi, te legi de
povestea parfumului, creezi scenarii si poezele romantice. Uitandu-ma pe mama parfumistilor de pretutindeni, Fragrantica, am constatat un lucru foarte interesant : nota pe care au perceput-o cei
mai multi ar fi iasomia, de unde ai trage concluzia ca iasomia ar fi usor de
simtit si ca este una dintre notele dominante. Am cautat in parfum iasomia asta
pana am ostenit…As mai remarca snobismul deranjant cu care sunt descrise parfumurile
Amouage, fie ele bune sau proaste. In mintea consumatorului de parfum s-a
inoculat temeinic ideea ca parfumurile Amouage sunt pentru printi si printese. Brandul
Amouage poate sta linistit si poate produce orice in urmatorii 10 ani caci are
multi adoratori, din aceia care comanda prin telefon cate 5-6 flacoane deodata
si care nu au ratat niciun parfum. Nimic nu m-ar putea determina sa cumpar Opus
IX. Parfumul desi este intr-un flacon rosu la culoare, desi este destinat ambelor
sexe, nu are nimic feminin in el. Poate doar dulceata. Te surprind descrierile
care i se fac si , judecand dupa ele, ai ramane cu falsa impresie ca in parfumul
asta se petrece in fiecare minut cate ceva sau ai ajunge la concluzia ca stai
prost cu simtul olfactiv. In realitate, este unul dintre cele mai plicticoase
parfumuri din cate am mirosit. Incepe cu un miros lemnos si usor animalic. Initial
am zis ca este o combinatie de guaiac cu
ambra cenusie, dar cred ca este Iso E Super amestecat cu ambroxan. Miroase
totalmente masculin, dulce- amarui, calm si plictisitor caci parfumul este de o
liniaritate care te scoate din minti. Undeva, in fundal, ai avea impresia ca ar
putea fi si o nota florala, dar tre sa ai un super nas sau sa fii creatorul
parfumului ca sa poti spune ce nota este. In afara de notele deja enumerate nu
mai simt decat o vaga nota de ceara. Miros parfumul de aproape doua ore si nu
mi-a oferit nimic care sa-mi placa, asa ca m-am plictisit si renunt. Presupunand
ca se va intampla ceva desi nu cred, nu sunt dispusa sa astept ore in sir o
clipa mica de fericire. Concluzia mea este ca ar fi un parfum masculin dulce,
pregnant lemnos, incarcat de substante de sinteza care-i asigura longevitatea. Nu
sare mult peste un mainstream masculin obisnuit ca miros, fara sclipiri creative. Despre pret nu
discutam caci il stim toti.
Numele parfumului: Opus IX
Casa: Amouage
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator: Nathalie
Lorson, Pierre Negrin
Gen: unisex ( ?), dupa mine este total masculin
Descriere oficiala:
note de varf: camelia, iasomie, piper negru
note de mijloc: guaiac, pielarie, ceara de albine
note finale: vetiver, ambra cenusie, zibeta
Aprecieri personale
Intensitate: medie
Persistenta: longeviv
Flacon: standardul colectiei, de culoare rosie
Evaluare : 6,50-7/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.