Salome este un nume biblic care a devenit un simbol al
seductiei si al pacatului. Avand in vedere numele parfumului si notele lui,
cred ca va dati seama ce ne asteapta : un parfum erotic. Acu, sigur,
fiecare este cu gusturile lui in materie de parfum si nu-i in intentia mea sa
ofensez pe cineva, asa ca luati ceea ce scriu ca fiind simple pareri personale,
nu ca pe niste sageti otravitoare.
Parfumul este construit dupa canoanele secolului trecut. Daca
vreti, ii pot spune un clasic oriental. Unii zic ca ar fi chypre pentru ca are
niste bergamota in notele de varf si niste lichen in coada. Dar bergamota nici
nu se simte, iar lichenul este insotit de styrax si vanilie. Parfumul este, initial, de o opulenta infricosatoare. Incepe floral, dar in cateva secunde se
schimba radical : se umple de chimen si emana un miros de transpiratie
acra care te cocoseaza. Cand ai zice ca transpiratia e pe sfarsite vine un
miros animalic de urina. El este amestecat cu oarece flori, dar florile sunt
slabe. In ecuatie intra si un styrax, care, dupa mine, este singura nota
frumoasa din parfum. Un trandafir rosu, pacatos si el, se zbate intre urina si
styrax. Mirosul animalic dureaza o vesnicie. Norocul este ca parfumul isi mai
domoleste opulenta. Inspre final simt tot un trandafir mieros, inca animalic,
amestecat cu note lemnoase. Cred ca v-ati dat seama cat de mult imi place
parfumul. Il resping cu toata fiinta mea. Si de l-as aprecia ca miros, n-as
putea sa-l port nici 10 minute caci ma omoara. Este genul de parfum care, la
fel ca Samsara, este prea dens si prea puternic si-mi da dureri de cap. Ca sa
fiu foarte sincera, nici nu pot sa-l mai miros, trebuie sa-l spal, asa ca nu-i
cunosc finalul. Ma voi abtine si de la
notarea lui pentru ca stiu ca sunt unii care-l apreciaza. Bun, dar ma intreb
eu, unde porti parfumul asta ? Banuiesc , in prostia mea, ca in pat. Ar fi o aroganta sa iesi cu el pe
strada sau in lume.
Hyrax-ul este un anmial adorabil, dar nu in parfumuri :)
Numele parfumului: Salome
Casa: Papillon
Artisan Perfumes
Concentratie: EDP
An de aparitie: 2015
Creator: Liz Moores
Gen: unisex
Descriere oficiala:
note de varf: portocala amara, bergamota
note de mijloc: trandafir, flori de portocal, garoafa,
iasomie, tutun, hyrax
note finale: styrax, vanilie, fan, patchouli,
lichen,chimen, mesteacan, castoreum
Aprecieri personale
Intensitate: opulent
Persistenta: longeviv
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.