Pagini

Faceți căutări pe acest blog

5 ianuarie 2014

R de Rose-Aqorelle


Parfumul are mai mult de geranium decat de trandafir. Estetic nu-mi produce nici cea mai mica emotie. Entuziasmul meu este la fel de mare ca atunci cand cand miros un gel de dus sau un spumant de baie.

4 ianuarie 2014

Fara titlu

In 8 ianuarie se implinesc exact 2 ani de cand am scris primul articol pe acest blog. Ideea mi-a venit dupa ce am citit un blog al unei romance care traieste in Polonia, un blog care mi-a placut. Se numea Obsesii olfactive. Din pacate, blogul respectiv a fost abandonat. Sincer, nici eu nu stiu cat voi mai scrie. Internetul are deziluziile lui. Intr-un secol care are multiple mijloace de comunicare constat ca socializam foarte putin si precar, iar cand reusim sa legam un dialog este foarte subtire. Discutiile in contradictoriu, chiar daca sunt civilizate, sunt interpretate ca cearta si pe bloguri si pe forumuri, drept pentru care iti vine sa te retragi in solitudine. Parca m-as retrage si eu in carapace, mai ales ca am o groza de alte interese si preocupari. Nu stiu inca, vedem.


Laura-Laura Biagiotti


Am auzit mult vorbindu-se de acest parfum, el fiind dat de exemplu la categoria ieftine, dar bune. De la inceput pot spune hotarat ca nu impartasesc aceasta parere, ba chiar gasesc ca este prea scump pentru ceea ce ofera.

30 decembrie 2013

Homemade : parfumul




Ati incercat vreodata sa faceti un parfum? Eu, curioasa din fire, da! Sa stiti ca nu este usor. Totul a inceput pornind de la necunoasterea unor note adesea prezente in parfumurile mainstream sau de nisa. Desigur, nu erau din cele mai banale, toti stim sa descoperim o citrica sau un trandafir. Am inceput sa cumpar uleiuri esentiale, dar oferta pe piata romaneasca nu este tocmai generoasa. Initial am cumparat uleiuri esentiale comune. Odata achizitionate si mirosite, am incercat sa le dau o intrebuintare. Mai intai am facut aromaterapie cu ele, mai apoi a inceput nebunia cu sapunurile care de-a dreptul m-a captivat.

Pour Elle- Faconnable



Sunt la prima intalnire cu Faconnable si cu creatorul acestui parfum, Gerard Anthony. Pour Elle este un parfum floral fructat care, desi este purtabil, nu reuseste sa se desprinda din banal, fiind greu de memorat olfactiv.

28 decembrie 2013

Coco EDT-Chanel




Coco este un parfum oriental, clasic care, fiind aldehidic (din fericire niste aldehide mai blande decat cele din celebrul Chanel no. 5), este greu de caracterizat caci notele din lista oficiala, neavand legatura cu realitatea olfactiva florala, sunt dificil de descoperit.

Mandragore EDT-Annick Goutal





Mandragora era considerata in antichitate un fel de planta sacra, panaceu universal, dar si o planta in care se cuibaresc demoni si care poate fi letala daca este smulsa. Deci avem de-a face cu un parfum care evoca o planta ciudata, buna si de leac si de vraji.

27 decembrie 2013

Top parfumuri Women 2013

Anul 2013 nu a fost un an prolific la categoria mainstream, multe dintre parfumurile lansate in acest an nici nu au ajuns pe piata romaneasca, drept pentru care, din pacate, nu prea am avut de unde sa alegem. Totusi, cititorii mei l-au desemnat ca fiind castigator pe Tresor L'Eau de Parfum Lumineuse al casei Lancome.



Santal Majuscule-Serge Lutens



26 decembrie 2013

Amintiri din comunism



Am dat pe internet peste aceste sapunuri ale anilor 70'-80'. Le-am cules pentru nostalgici. Doar doua sunt romanesti, restul, majoritatea unguresti, intrau in tara prin micul trafic de frontiera, fiind foarte apreciate caci erau calitativ mai bune decat cele romanesti. Se gaseau in special in orasele din vestul Romaniei (Timisoara, Arad, Oradea). Este si asta o pagina de istorie.

24 Gold-ScentStory




Brandul imi este total necunoscut desi vad ca Fragrantica.com il listeaza ca brand de nisa. Ma inndoiesc ca este brand de nisa .Parfumul are recenzii bune, dar pe mine nu m-a impresionat deloc. Asta pentru ca parfumul nu-mi pare deloc original, prezentand asemanari cu multe parfumuri vanilate moderne. Parfumul a cucerit cumparatorii, asa cum o fac mai toate parfumurile dulci si vanilate, foarte in voga in ultimul timp. Practic sunt doar vreo trei note care se simt de la inceput si pana la sfarsit, toate sintetice.

14 decembrie 2013

Rose Esentielle-Bvulgari




Beatrice Piquet nu prea m-a uimit cu mari parfumuri, din ce a creat imi par mai bune cele cu note fresh sau sport, dar de data aceasta se exerseaza cu un parfum care se pretinde a fi foarte feminin, un floral.  Am gasit o violeta densa si grea, usor fructata, care-mi seamana cu o baba care si-a uitat varsta si se vrea romantica.

Comertul online de parfumuri



Din diferite motive, fiecare dintre iubitorii de parfumuri apeleaza, mai des sau mai rar, la magazinele online, fie pentru ca nu gasesc in magazinele reale unele parfumuri, fie din motive de comoditate sau de timp, fie pentru ca sunt, pur si simplu, mai ieftine decat in magazinele obisnuite. Privind retrospectiv, ca tot suntem la sfarsit de an,  sa vedem cum a mai evoluat tipul acesta de comert in Romania anului 2013. Nu sunt foarte multe vesti bune, in general se conserva vechile metehne. Vestile bune ar fi ca au aparut magazine noi, ca unele magazine au incercat sa iasa din sfera banalului si au inceput sa comercializeze branduri mai putin comune, branduri de nisa sau branduri care propun parfumuri naturale. Insesi magazinele de lux reale, care vand parfumuri de nisa, au constatat ca nu toata lumea sta in Bucuresti, ca atare si-au facut magazine online si isi distribuie parfumurile in toata tara. Nu in ultimul rand, cateva magazine au catadicsit sa faca ceea ce asteptam de vreme indelungata, adica sa vanda esantioane de parfumuri (Aoro, Elysee Concept).
Totusi, ne aflam departe de un comert civilizat, iar relatia vanzator-cumparator nu pare a se fi schimbat prea mult. Im vine greu sa constat ca o serie de magazine au siteuri cu o fata invechita, deloc atragatoare. Vitrina e plina de parf si nu te prea imbie la cumparaturi. Parfumurile sunt aceleasi, preturile inghetate, promotiile lipsesc cu desavarsire, o groaza de produse nu mai sunt pe stoc. Vitrina ca vitrina, dar ce ne facem ca exista foarte multe magazine care nu pot fi de incredere in conditiile in care la datele firmei apare doar un numar de telefon sau o adresa de e-mail. De multe ori nu este trecut nici numele firmei, nici sediul ei. Eu nu as comanda la un  astfel de magazin caci, in caz  ca esti nemultumit de produs, nici nu ai ce sa reclami la Oficiul pentru Protectia Consumatorului. In general tre sa fii musai multumit de marfa achizitionata caci ea, practic, nu prea poate fi returnata. Toti scriu ca exista posibilitatea returnarii in termen de X zile, dar fara ca produsul sa fie desigilat, ceea ce nu este corect. Cumparatorul nu poate sa stie ce se afla intr-o cutie cu tipla pe ea. Poate  flaconul are defecte (atomizor stricat,  spre exemplu), poate flaconul are o eroare de umplere, nu este tocmai plin sau, se cunosc cazuri, este gol. Sau poate parfumul este o replica pe care nu ai depistat-o doar privind ambalajul. Cea mai mare deficienta, din punctul meu de vedere, este lipsa esantioanelor de proba din mai toate magazinele, drept pentru care cumparam orbeste si, desigur, suntem adeseori nemultumiti de ce am cumparat. Culmea este ca o serie de magazine vand testere ceea ce nu este corect. Testerul  este un produs gratuit pe care producatorul il pune la dispozitia vanzatorului pentru ca clientul sa cumpere doar ceea ce ii place. Firesc mi s-ar parea ca vanzatorul sa faca din aceste testere niste decanturi de 1-2 ml pe care sa le distribuie cumparatorilor la achizitionarea unui produs sau chiar contracost . Sigur ca ar fi mai civilizat sa exista esantioane de proba ale producatorului, dar incep sa am pretentii prea mari de la o tara balcanica. Un alt lucru care ma uimeste si o face de ani de zile, este faptul ca magazinele din Romania nu stiu sa profite de sarbatori, adica exact de acele evenimente care le-ar putea aduce castiguri bunicele. Toate magazine mor inainte de Paste sau Craciun pentru a reinvia doua saptamani mai tarziu. Deja o serie de magazine si-au anuntat programul de sarbatori : inchis de prin 21 decembrie pana prin 6 ianuarie. Eu inteleg  sa inchizi in ziua de Craciun si de Revelion caci nici firmele de curierat nu lucreaza, dar nu 2 saptamani. Celebrul Harrods face cele mai mari vanzari imediat dupa Craciun, facand reduceri consistente. Despre reduceri si promotii... ce sa mai vorbim. Se reduce selectiv, de obicei marfa greu vandabila. Reducerile sunt, si in acest caz, derizorii. Cate parfumerii online au facut reduceri de Black Friday ? Foarte putine !
Ce ni se vinde ? De obicei, peste tot, aceleasi parfumuri pe care le-am achizitionat demult. Sunt zeci de branduri bune  necunoscute in Romania desi sunt branduri mainstream, nu mai vorbesc de brandurile cu parfumuri naturale care  se comercializeaza in foarte mica masura. Nu vad niciun efort remarcabil pentru promovarea acestora. Printre noutatile anului ar fi doar brandurile arabesti de calitate medie sau submedie care au fost puse in vanzare de unele magazine.
Se pastreaza vechile deficiente ale comertului electronic : sute de produse care nu sunt pe stoc desi figureaza in magazine. Pentru a nu face investitii, proprietarii magazinelor nu au mare lucru pe stoc, doar marfa usor  si sigur vandabila, asa ca termenele de livrare sunt enorm de lungi (7-12 zile in unele cazuri). In 7-12 zile comand si imi ajunge un parfum din strainatate. Am cumparat parfumuri de nisa din Italia si mi-au venit in 4 zile. In 10-12 zile iti vine orice parfum cumparat de la un magazin bun din Germania.
Vorbeam de fata site-urilor romanesti si spuneam ca sunt prafuite. Pe langa ca nu sunt reactualizate de ani de zile, nu au fise tehnice ale parfumurilor, fise care sa precizeze notele, categoria olfactiva, anul de aparitie, creatorul. Descrierile facute parfumurilor sunt adeseori jenante. Nu mai spun ca toate par a fi parfumuri super bune (au 5 stele) care se potrivesc si pe canicula si pe inghet, si la piata  si  la office si in club. Cred ca este firesc ca aprecierile sa fie facute de consumator, nu de vanzator si , in functie de aceste aprecieri, vanzatorul sa-si achizioneze pe viitor marfa.
Relatia vanzator-cumparator este de-a dreptul dezastruoasa. Uneori ma intreb daca aceste magazine chiar vor sa vanda ceva. Metodele de fidelizare a clientului sunt la pamant. Nu exista carduri de fidelitate, nu exista coduri de reducere pentru cumparatorii fideli, nu exista cadouri, nu exista servicii de ambalare estetica a parfumurilor cadouri. Clientii care cumpara mai mult au, de obicei, un singur avantaj : scutirea de plata transportului  cand cumparatura depaseste 250-400 de lei. Multe magazine trimit coletele doar prin servicii de curierat rapid, dar ar trebui sa aiba toate si varianta trimiterii prin posta cu plata ramburs caci sunt zone in tara asta neacoperite de serviciile de curierat sau exista oameni care au slujbe si nu pot sta batuti in cuie acasa ca sa astepte curierul. Plata cu cardul este aproape inexistenta, dar poate e mai bine ca este asa in conditiile in care exista magazine fara adrese de contact si magazine care vand replici fara a face precizarea ca sunt replici.
Despre preturi ce sa spun ? De obicei se incadreaza in normalitate si sunt cat de cat comparabile cu cele din strainatate. Totusi, sunt si magazine care cred ca sunt parasutate din spatiul extraterestru. Arenabeauty are niste preturi (la Annick Goutal , spre exemplu, dar nu e unicul) care sar calul si depasesc preturile din magazinele de lux din Bucuresti (Madison). 
Poate va fi mai bine la anu'. Noi inca speram.

Dolce &Gabanna The One





Tot timpul am crezut ca acest parfum imi lipseste si ar trebui sa-l cumpar. Asta pentru ca are un inceput promitator. Fals! Nu-mi lipseste. E dens, foarte dulce, destul de sarac olfactiv.

13 decembrie 2013

Coco Mademoiselle EDT-Chanel



Am cam inceput sa ma incurc deja intre parfumurile Chanel, niciodata nu retin ce am probat si ce nu. Cand imi aduc aminte cum miroase Chanel nr. 5, zic ca acest parfum este divin.

6 decembrie 2013

Amour-Kenzo



Sincer, m-au uimit si continua sa ma uimeasca recenziile elogioase la adresa acestui parfum ca si faptul ca parfumul a luat doua premii FiFi Award in 2007.  Eu chiar iubesc multe din parfumurile Kenzo, dar asta este  banal.

5 decembrie 2013

Parfum d’Ete- Kenzo


Un Kenzo plin de personalitate, opulent cum sunt floralele Kenzo de obicei. Nu stiu de ce ar fi parfum de vara caci florile dominante sunt cele de primavara: lacramioara si zambila. E o lacramioara frumoasa (desi cam dulce, dupa pararea mea) ,  spre deosebire de lacramioarele parfumeriei moderne care sunt din material plastic.

4 decembrie 2013

29 noiembrie 2013

Miss Dior EDT 2013-Christian Dior




Sa vezi si sa nu crezi: casa Dior a croit un parfum minimalist, modern si tineresc, frumos si decorativ in simplitatea lui, pe care-l porti firesc, fara sa te simti impaiat si imbalsamat si fara sa agresezi pe nimeni din jur.

28 noiembrie 2013

MyFrangrance-un nou magazin cu parfumuri de nisa



Se pare ca se vand bine parfumurile de nisa in Romania caci, pe langa magazinele  reale, au aparut in ultimul timp si magazine online romanesti care ni le ofera spre cumparare. MyFragrance este unul dintre aceste magazine. In oferta destul de modesta, deocamdata, a magazinului sunt, totusi, prezente cateva branduri pentru care au exclusivitate : Galimard, CnR Create, brand austriac practic necunoscut in Romania si La Maison de la Vanille, un brand tanar, frantuzesc, creat in 2006.  In lista de parfumuri sunt prezente si parfumurile unui brand  de conditie medie din Bahrain , Asghar Ali Perfume, precum si cele ale casei Romea d’Ameor care se pot, insa, achizitiona la preturi sensibil mai mici de pe Strawberrynet.com. De asemenea, magazinul ofera cateva produse cosmetice de ingrijire, tot putine, ale unor branduri precum : Bellapierre Cosmetics, Galimard, Bakel Cosmetics.
Magazinul  are o grafica destul de austera, ca sa nu zic modesta, iar informatiile despre produse  sunt departe de a fi corecte si complete. Descrierea notelor  parfumurilor lasa mult de dorit, fiind adesea precizari foarte vagi, de genul note fructate sau note florale. De multe ori apare la note mirul dulce, este o traducere gresita a cuvantului myrrh din engleza care inseamna smirna. Mirul este un ulei amestecat cu mirodenii, care este de uz ritualic in biserica crestina. La produsele  cosmetice apare adeseori precizarea  ca ele nu au conservanti. Astea sunt basme de adormit copiii  pentru ca orice produs cosmetic care contine apa trebuie sa aiba un conservant, altfel se strica in cateva zile si devine mai periculos decat unul cu conservanti mai putini agreati.  Preturile parfumurilor sunt, in general, de bun simt. Livrarea produselor se face cu o firma de curierat (neprecizata), pretul fiind direct proportional cu greutatea coletului. Inteleg ca pretul minim este de 9 lei. Plata se face cash, la livrare. Termenul de livrare mi se pare excesiv de lung,  7 zile, el putand fi chiar mai mare. Azi sunt in Romania o serie de magazine  de parfumuri sau de cosmetice  de succes care livreaza in 24 de ore in orice colt al tarii . Probabil ca iar este vorba de un magazin care nu are marfa pe stoc. Magazinul nu are promotii si nici nu incearca sa ne fidelizeze intr-un fel.

E bine ca a aparut un magazin nou, nu zic nu, sa speram ca isi va imbunatati oferta de produse si va gasi solutii care sa-l faca sa se apropie mai mult de client, deocamdata pare foarte distant si parca nu ar vrea sa vanda. Fara indoiala ca orice inceput este greu si imperfect  si trebuie sa acordam  fiecarui magazin nou un termen de gratie in care sa-si dezvolte potentialul.

14 februarie 2014

Revin la acest articol caci am facut o comanda la My Fragrance si, trebuie sa reconosc, a trecut testul cu nota 10. La 2 minute dupa finalizarea comeznii am primit un telefon pentru confirmarea comenzii, iar coletul mi-a ajuns prin FanCurier a doua zi, dupa nici 24 de ore. A fost bine ambalat si am avut surpriza sa gasesc in interior niste vouchere cadou care au o perioada de gratie de 6 luni. De asemenea, era si un esantion de parfum. Absolut exemplar totul, de la A la Z. Intamplator a fost un cadou frumos chiar in ziua mea de nastere. Ma bucur foarte mult ca pasim in lumea civilizata. Asteptam sa se intample asta din 1990. 

8 martie 2014

Magazinul isi are surprizele lui. Azi mi-au trimis un cod cu o reducere substantiala, de 30%. Rar te intalnesti cu asemenea reduceri, ele insemnand mult la un parfum care costa 500-600 de lei.Trebuie sa recunosc ca a sosit la fix codul caci tocmai voiam sa comand un parfum si ma socoteam de vreo 3 zile daca il iau luna asta sau luna viitoare.

23 noiembrie 2013

Ange ou Demon/Le secret EDT-Givenchy


Sincer nu am inteles de ce a fost lansat in 2013 un parfum cu acelasi nume cu altul lansat in 2009. Practic nici nu ai cum sa le deosebesti caci ambele sunt EDT. Parfumul este croit dupa gusturile moderne, fiind proaspat, dar cam dulce, cu note floral-fructate. 
Nu aruncati sticlele de parfum golite! In 20 de ani ele vor deveni istorie. In jurul vostru sunt multi colectionari. Pastrati-le, daruiti-le, vindeti-le.