Am cumparat acest parfum doar pentru ca el
reprezinta un eveniment notabil din istoria parfumeriei. In 1912, cand el a
fost lansat, creatorul lui fiind Robert Bienaimé, se produceau parfumuri
soliflore, motiv pentru care Qulques Fleurs, cu peste 300 de ingrediente in
compozitie, a reprezentat o adevarata revolutie. Parfumul continea si
ingrediente sintetice, printre ele aldehida C-12. Apoi l-am luat din curiozitate, pentru o reconstituire olfactiva a
epocii. Eram curioasa sa stiu ce crea o casa care parfuma regi, imparati si
tari, cum mirosea Regina Maria, o femeie foarte interesanta, o mare iubitoare
de arta si poezie, care si-a creat la Balcic un univers al ei, un castel cu o
superba gradina. Faptul ca a iubit florile ma incita foarte tare caci florile
nu inseamna doar forma si culoare, inseamna si parfum. Ma gandesc ca poate a
atras-o faptul ca acest parfum, prin numeroasele flori pe care le reunea, ii
propunea un parfum gradina, aduna la un loc multe flori pe care le iubea. In 1923, Maria chiar a acceptat sa fie imaginea acestui parfum, facandu-i reclama.
Castelul de la Balcic |
Regina Maria |
Printre
cei care au iubit acest parfum se numara si poetul german Rainer Maria Rilke,
care a fost si un bun desenator. Dita von Teese, dansatoare americanca,
supranumita « regina burlescului », o prezenta contemporana retro,
care se imbraca, se machiaza si se coafeaza dupa moda anilor 40, foloseste azi
acest parfum, in ideea de a rezona
perfect cu epoca. Parfumul initial a disparut, el fiind reconstituit prima data
in 1988 (EDP) si 1998 (EDT)’, iar mai recent, in 2009, de catre celebrul nas Roja Dove, care a
gasit reteta parfumului in arhiva Houbigant.
Dita von Teese |
In ciuda faptului ca parfumul se mai bucura si azi
de interes, trebuie sa recunosc ca , cu tot respectul pentru o casa veche de
parfumuri, eu nu-l vad un parfum purtabil azi. Notele de varf, in esenta
citrice, m-am asteptat sa fie proaspete. Nu recunosc insa nicio citrica, ci
doar un miros floral infiorator de dens si greu. Notele de fond cuprind enorm de
multe flori, toate cu miros penetrant si cu multa personalitate :
trandafir, iasomie, tuberoza, ylang-ylang, garoafa, ca sa amintesc doar cateva
dintre ele. Pe cateva le poti recunoaste, mai ales ylang-ylang si iasomia, dar
parfumul este pentru mine sursa sigura a
unei dureri de cap. Sunt convinsa ca femeile care iubesc si poarta Chanel nr. 5
pot purta si Quelques Fleurs, caci sunt rude bune. Cel mai tare m-a socat, in
comentariile pe care le-am citit despre parfum, epitetul de « gratios »
atribuit acestui parfum. Din nou scuze, dar eu nu-mi pot imagina mirosindu-l
decat o femeie matura, corpolenta, usor transpirata si obosita dupa o noapte de
petrecere. Simt o nota animalica care nu-mi place deloc. Pana si notele de
final, cu o opulenta mult estompata, imi dau senzatia unei creme grase de
noapte, pe care pielea mea nu poate sa o absoarba. Sunt in conflict total cu
acest parfum. Apoi e un parfum nememorabil
pentru mine. Un Chanel nr.5 l-as depista imediat, pe asta nu. Asta poate
pentru ca nu vreau sa-l memorez. In esenta, ar fi un parfum pentru femei
mature, un parfum de iarna sau de seara, care ramane incompatibil cu spatiile
restranse.
Ceva ma face sa cred ca varianta actuala este o varianta foarte ieftina a celei initiale si ca parfumul era mult mai rafinat.
Ceva ma face sa cred ca varianta actuala este o varianta foarte ieftina a celei initiale si ca parfumul era mult mai rafinat.
Numele parfumului: Quelques Fleurs l ‘Original
Casa: Houbigant
Concentratie: EDP
An de aparitie: 1912, reconstituit in
2009
Creator: Robert
Bienaimé (pentru varianta initiala)
Categorie olfactiva: floral
Gen: feminin
Descriere oficiala:
note de varf: floare de portocal, note verzi, tarhon, bergamota, lamaie
note de fond: garoafa, tuberoza, orhidee, liliac, radacina de iris,
iasomie, heliotrop, trandafir, lacramioara
note finale: santal, ambra, mosc, zibeta, licheni, tonka
Aprecieri personale
Intensitate: opulent
Persistenta: de lunga durata
Flacon: inalt, cilindric,
usor aplatizat, usor brumat, cu trandafiri stilizati in relief, buson auriu cu
trandafiri stilizati, de culoare cafenie.
Evaluare: 4/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.